În articolul trecut am spus că prima consemnare biblică a Învierii Domnului, din punct de vedere cronologic, nu este făcută de Evangheliști, ci de Sfântul Apostol Pavel care spune: „Căci v-am dat, întâi de
17 Mai, 2024
Conştiinţa
Un nevoitor întru cele ale Duhului a fost întrebat cum de reuşeşte să trezească conştiinţa în fiecare om, cum poate să-i descopere acestuia o nouă viaţă.
Monahul a răspuns: Când vine cineva la mine, mă văd în el pe mine însumi; cobor treaptă cu treaptă în adâncul păcatului lui. Şi, întrucât eu şi el suntem una, încep să mă căiesc lui Dumnezeu; şi întrucât suntem una, el începe să se căiască alături de mine…
Astfel ar trebui să putem spune despre noi şi pârâşul nostru, conştiinţa noastră, care strigă, plânge, imploră, cere, cel mai adesea roagă şi ni-L pune în faţă drept exemplu pe Mântuitorul Hristos şi pe apropiaţii noştri pe care îi iubim. Iată, spre exemplu, în ce constă postirea: să te înfăţişezi judecăţii conştiinţei, să te apleci asupra cuvintelor pe care aceasta ţi le spune şi să te gândeşti: ce să fac cu ceea ce am devenit?
Da. M-am născut în nişte parametri. Unii mă ridică în sus, alţii mă trag în adânc. Ce alegere am făcut până acum? Am ales oare binele, dreptatea, viaţa, pe Dumnezeu L-am ales, sau am ales amurgul, întunericul în care se pot face orice fapte, amăgit de gândul că nu mă vede nimeni?
Conştiinţa vede, Dumnezeu vede şi eu însumi mă cunosc…
Iată ce avem în faţă; înaintea acestei judecăţi stăm toată viaţa, tot timpul. (Preluare şi adaptare din vol. „Despre întâlnirea cu Dumnezeu“, Mitropolit Antonie de Suroj, Editura Cathisma, 2007)
