Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Conștiința curată

Conștiința curată

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 20 Iul, 2022

Părinții deșertului au fost cei care au reușit să mute cu totul accentul de pe ei înșiși pe Dumnezeu, Care devine axul central al vieții lor. Unele dintre istorisirile Patericului egiptean sunt foarte clare în acest sens. Pe avva Pamvo îl vedem primind niște vizitatori, care îi vorbesc despre felul în care trăiesc ei și așteaptă confirmare din partea bătrânului. Primul îi spune că postește câte două zile, apoi mănâncă doi pesmeți. Altul spune că lucrează și din banii pe care îi câștigă păstrează pentru sine doar pentru mâncare, iar de restul face milostenie. Bătrânul însă tace în fața tuturor cuvintelor fraților. Timp de patru zile, bătrânul nu răspunde, e doar tăcere, iar vizitatorii se tulbură (și e de așteptat să fie așa). Clericii însă le zic: „Nu fiți supărați, fraților, Dumnezeu o să vă răsplătească. Așa e obiceiul bătrânului, nu vorbește îndată, ci numai dacă Dumnezeu îi dă voie”. Sau, într-o altă traducere: „Așa este obiceiul bătrânului, nu degrabă vorbește, de nu-i va vesti lui Dumnezeu”.

Avva Pamvo practica asceza tăcerii, care nu este nici pe departe atât de ușoară pe cât ni s-ar părea la prima vedere. Când cineva ne întreabă ceva, laolaltă cu întrebarea vine și multă presiune asupra celui chestionat. Intervin tensiunea așteptărilor, cutumele, politețea, frica de a nu fi dispre­țu­iți pentru puținătatea minții noastre etc., care toate ne obligă să vorbim. Mai mult decât atât, atunci când cineva ne întreabă ceva, ne simțim valorizați, ne sunt și nouă confirmate valoarea și capacitatea de înțelegere. A tăcea în asemenea momente ar putea însemna să decădem în ochii noștri, să nu prindem validarea care vine de la cel care întreabă. Toate acestea însă nu contează pentru asceții Patericului. Avva Pamvo grăiește doar atunci când are încredințare de la Dumnezeu. Și poate face asta pentru că și-a mutat centrul de pe sine însuși pe Dumnezeu, căruia i se supune. Să nu vorbești din mintea ta, ci doar de la Dumnezeu, este deja semnul desăvârșirii, după cum spunea și Sfântul Siluan.

După o vreme, avva Pamvo totuși vorbește. O face luând în con­siderare faptele fraților. Le spune că nici dacă postești, nici dacă faci milostenie nu devii călugăr. De mântuit, te vei mântui doar dacă îți păstrezi conștiința curată față de aproapele tău.

Și de această dată monahul mută accentul. Asceza despre care îi vorbesc frații nu are de-a face decât cu ei înșiși. E o competiție cu propriile limite, care este bună, dar nu este suficientă. Avva Pamvo implică aici conștiința și pe aproapele. Conștiința este organul spiritual care ne ține în legătură cu Dumnezeu și în care se reflectă toate interacțiunile noastre cu aproapele. Iar când zic interacțiuni, le am în vedere atât pe cele directe, cât și pe cele ce se petrec în mintea noastră, tot ansamblul de gânduri care îi privesc pe ceilalți. Și în momentul acesta peisajul capătă un grad de complexitate mult mai mare. Asceza este bună, însă, dacă efectele ei nu se resimt în felul în care ne raportăm la ceilalți, dacă nu ne modifică raportarea la aproapele nostru, atunci, cu siguranță, ceva este fundamental greșit în felul în care trăim.

Citeşte mai multe despre:   Avva Pamvo