Corespondență inedită între doi iluștri monahi ai neamului nostru

Omul are permanent trebuință de rugăciune care îl înalță la Dumnezeu și îl face vas primitor al milei și harului Său. De nenumărate ori, în necazuri și suferințe, oamenii aleargă la ajutorul sfinți­lor, punându‑și în același timp nădejdea în puterea rugăciunii neîncetate a unor monahi, preoți și duhovnici dăruiți de Dumnezeu cu putere multă. Rugăciunea nu este doar un mijloc de cerere, ci și un mijloc de deplângere a nevredniciei noastre pe care o simte omul înlăuntrul său: a neputinței, a akediei, a fricii, a îndoielii, a deznădejdii lui.

Pământul nostru românesc a plămădit de‑a lungul veacurilor mari duhovnici care s‑au rugat pentru ei și pentru lume, pentru cei din preajmă, înțelegând rugăciunea pentru ceilalți în temeiul ei eclesiologic pentru că durerile, grijile și nevoile fiecărui mădular nu se pot înțelege independent de durerea, grijile și nevoile celorlalți.

Redăm în continuare câteva rânduri epistolare trimise de părintele Benedict Ghiuș avvei Cleopa, în care duhovnicul din codrii Sihăstriei este rugat să mijlocească prin rugăciune și să sfătuiască spre liniștirea și tămăduirea fratelui Alexan­dru-­Mihail, un tânăr bolnav care în­că mai avea firavă nădejde de ajutor. Răspunsul smerit, dar plin de dragoste părintească și putere duhovnicească nu întârzie să apară. Adevărate slove pa­tericale sunt cuvintele marilor Părinți...

Preacuvioase şi mult stimate Părinte Cleopa,

Deşi nu ştiu să vă fi scris vreodată direct, vă rog să fiţi încredinţat că nu v‑aş fi tulburat nici de data aceasta, dacă nu ar fi fost o neînlăturată nevoie. Ştiu cât de prins sunteţi cu fel de fel de nevoi ale oamenilor însetaţi să vă soarbă cuvântul. Dar e un caz în care nu se poate altfel.

E vorba de un om bolnav de schizofrenie, astăzi internat într‑un spital din Capitală. E tânăr, cam de 30 de ani, a făcut Politehnica şi e inginer, foarte dotat. E copil unic la părinţii lui, un colos de om, prea dezvoltat trupeşte, poate şi dintr‑un dezechilibru glandular. De vreo 4 ani de când îl cunosc, crizele lui au căpătat fel de fel de forme, când mai blânde, când mai grave. E mereu sub îngrijirea unui doctor şi se pare că în ultimul timp a dat peste un doctor foarte competent, sub al cărui tratament se obţin foarte bune rezultate: cura de căpetenie e să‑l recâştige pentru viaţă, fiindcă boala l‑a făcut complet nesociabil, închis în el însuşi, temător şi neîncrezător în oameni. Simpla întâlnire cu el îţi lasă o impresie stranie. Din această cauză a şi pierdut foarte bune locuri de muncă pe care le‑a putut obţine între timp. Părinţii se gândesc acum să‑i poată asigura măcar o cât de mică pensie socială de boală, cât timp ei sunt încă în viaţă.

Drama aceasta se complică însă şi sub un alt aspect. Pe cât e de straniu şi de nesociabil, tânărul nostru e tot pe atât un om credincios şi ascuţit la minte. E un asiduu cititor al Sfintei Scripturi şi un om de speculaţii (n.r. - reflecții) şi de rugăciune. Mă vizitează din când în când cu câte o listă întreagă de întrebări, care nu sunt nişte nebunii niciodată, dimpotrivă. Pe la sfârşitul lui noiembrie, tatăl lui îmi aduce de la el biletul alăturat (n.r. - rânduri de corespondență nepublicabile), ca un strigăt de alarmă, din spital.

Am crezut, citindu‑l, că mi se adresează mie. Tatăl lui mi‑a explicat că, în intenţia băiatului, biletul vă este adresat Sfinției Voastre. El a auzit de Sfinția Voastră. Astă vară, nu mai ştiu prin ce lună, v‑a căutat la Sihăstria, însoţit de tatăl lui, dar n‑a avut norocul să vă găsească şi s‑a întors neconsolat acasă.

Ştiu cât de gingaş e orice cuvânt în asemenea cazuri. Orice îndrumare e ca un cuţit cu două tăişuri, dacă nu cu mai multe. Pe cât m‑am priceput, în ceea ce mă priveşte, eu m‑am mărginit la îndrumări ce urmăreau o simplă şi sănătoasă redescoperire a bunului‑simț elementar faţă de Dumnezeu şi de oameni. Dar se vede bine că n‑am reuşit.

Poate că ar fi bine în prealabil să‑l invitaţi, să‑l vedeţi şi să vă vadă, îndată ce va fi posibil. Dar iertaţi‑mă că mă amestec în taine care mă depăşesc.

Cu cele mai desăvârşite închinăciuni sunt al Preacuvioșiei Voastre umil împreună‑slujitor la mărturisirea Domnului Hristos pe cât îngăduie păcatele mele şi mila lui Dumnezeu.

Arhim. Benedict Ghiuş

P.S. Adresa lui o aveţi în bilet pe verso. Nu vă mai spun ce ar însemna un răspuns al Sfinției Voastre pentru el.

Monastirea Sihăstria 10 XII 1973

În Iisus Hristos Iubite frate Alexandru‑Mihail,

Cu cea întru Iisus Hristos smerită şi frăţească dragoste şi cu ajutorul rugăciunilor Preacuratei şi Preasfintei Sale Maici, vă scriu aceste puţine rânduri care aş dori să vă găsească în momentul cel mai fericit al mântuirii şi al liniştii sufleteşti.

Fratele meu,

Vă fac cunoscut că preacuviosul părinte arhimandrit Benedict Ghiuş de la sfânta Patriarhie mi‑a făcut cunoscut despre persoana Dumneavoastră şi totodată mi‑a spus şi de o încercare pe care o aveţi în viaţă. Eu, păcătosul, sunt un om simplu şi nepriceput la cele ce ar trebui să vă sfătuiesc. Dar prin încercare am cunoscut câteva cazuri asemenea cu al Dumneavoastră şi chiar mult mai greu ca în cazul Dumneavoastră. Sunt numai 2‑3 ani de când am avut ultimul caz cu un creştin care fusese chiar internat de mai multe ori la Spitalul de nervi de la Iaşi şi care a venit aici cu soţia sa, aproape deznădăjduit de viaţă, că avea chiar şi grele gânduri de a‑şi curma viaţa pe pământ. Şi, nepricepând eu ce să spun spre a lui mângâiere şi întărire, m‑am gândit la grabnicul ajutor al Maicii lui Dumnezeu, care este Maica Milei şi a Milostivirii. Şi i‑am dat această rânduială: 40 de zile să postească, lunea, miercurea şi vinerea, măcar până la ora 4 du­pă‑amiază. În fiecare zi, după rugăciunile de dimineaţă, să citească stând în genunchi sau în picioare Acatistul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, al Bunei Vestiri. Iar seara, tot aşa, cu candela aprinsă la sfintele icoane, să citească Paraclisul Preasfintei Maicii lui Dumnezeu, iar în zilele în ca­re citeşte, să facă puţină milostenie, măcar câtuşi de cât, fiindcă milostenia şi postul sunt aripile rugăciunii cu care zboară către Cer. Aşa a făcut bietul creştin şi îndurarea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu l‑a făcut desăvârşit sănătos. După care mi‑a scris o scrisoare în care foarte mulţumeşte Prea Milostivului Dumnezeu şi Maicii Domnului de marea minune ce s‑a făcut cu el.

Aşadar, fratele meu, de vrei şi de poţi, fă şi frăţia ta asemenea şi izvorul cel nesecat al milei Maicii lui Dumnezeu te va răcori şi pe frăţia ta şi te va mângâia mai presus de nădejde.

Vă rog din suflet să mă iertaţi că vă dau un sfat, eu un om prost, care nu sunt în stare să mă conduc pe mine. Dar, la îndemnul preacuviosului părinte profesor arhimandritul Benedict, am îndrăznit a vă sfătui câte ceva după a mea slabă putere.

Vă rog să spuneţi smerite metanii şi închinăciuni cu toată dragostea cea în Hristos preacuvioşiei sale, părintelui Benedict, şi îl rog să nu mă uite şi pe mine, păcătosul, la sfintele rugăciuni.

Tare greu îmi vine să scriu, că nu mai am vreme.

Mila Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi Darul Acoperământului rugăciunilor Preasfintei şi Preacuratei Sale Maici să fie împreună cu noi în veacul de acum şi în cel viitor. Amin!

Al Dumneavoastră smerit frate în Hristos Iisus, Cleopa Ne‑monah