Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Corespondenţa lui N. Steinhardt, un eveniment editorial

Corespondenţa lui N. Steinhardt, un eveniment editorial

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Daniela Șontică - 01 Iul, 2022

Apariţia recentă a volumelor I şi II din Corespondenţa lui N. Steinhardt, la editura Polirom, în colaborare cu Mănăstirea Rohia, constituie un adevărat eveniment literar, voluminoasele tomuri încheind seria de autor „N. Steinhardt”, începută în 2008. Munca sisifică depusă de cercetătorul George Ardeleanu aduce la lumină scrisorile trimise de autorul „Jurnalului fericirii” către prietenii aflaţi în ţară şi peste hotare de-a lungul câtorva decenii, atât în condiţii de libertate, înainte de 1945, cât şi în vremea regimului comunist. Nota îngrijitorului ediţiei ne lămureşte că au fost găsite circa 1.200 de scrisori, ilustrate şi cărţi poştale, inclusiv 150 de scrisori interceptate de Securitate, expediate între 1935 şi 1941, în 1957 (o scrisoare către C. Noica, interceptată de Securitate), între 1964 şi 1989.

Ca un veritabil detectiv, profesorul Ardeleanu, care este şi autorul admirabilei cărţi „N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii” (Humanitas, 2009), a investigat arhivele personale ale destinatarilor, dar şi arhivele unor instituţii precum Mănăstirea „Sfânta Ana”-Rohia, Mănăstirea Cernica, Biblioteca Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus - fondul „Antonie Plămădeală”, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii etc.

Cele două volume au fost realizate prin gruparea scrisorilor în funcţie de destinatari, în ordine cronologică, astfel încât cititorul îşi poate face o imagine de ansamblu, coerentă asupra legăturii dintre expeditor şi destinatar, asupra ideilor care se propagau între cei doi, chiar dacă le avem efectiv spre lectură doar pe cele ale lui Steinhardt, celelalte doar presupunându-se.

Primul volum începe cu o scrisoare din 1935 trimisă către Manole Cociu-Costinei, un bun prieten încă din tinereţe al lui Steinhardt, şi se încheie cu una către Alexandru Baciu, datată 2 decembrie 1987. Printre ceilalţi destinatari aflându-se N. Iorga, Alexandru Ciorănescu, Virgil Ierunca şi Monica Lovinescu, Geo Bogza şi alţii. Al doilea volum cuprinde o varietate mult mai mare de destinatari, primul capitol consti­tuindu-l scrisorile către Mircea şi Christinel Eliade (1975-1988), încheindu-se cu o misivă către Domnica Vizureac din 28 martie 1989. În acest al doilea volum este redată şi corespondenţa interceptată de Secu­ritate, un grupaj consistent, unele fiind inserate integral, altele doar citate în rapoartele informative, numărul mare al acestora arătând că Steinhardt a fost urmărit necontentit după eliberarea din închisoare până la sfârşitul vieţii. De altfel, este cunoscută aventura manuscrisului „Jurnalului fericirii”, confiscat de oamenii Securităţii în două rânduri.

Printre destinatarii celui care a traversat cu stoicism, cu iertare şi iubire deceniile pline de vrăjmăşie ale veacului XX se află scriitori de seamă, critici literari, artişti, prieteni, preoţi, ierarhi. Pe lângă cei menţionaţi, s-au mai aflat: Eugen Ionescu, Emil Cioran, Sanda şi Vlad Stolojan, Lucian Boz, Dumitru Stăniloae, Benedict Ghiuş, Justinian Chira, Ioan Pintea, Antonie Plămădeală, Virgil Nemoianu. Şi lista este foarte lungă. Lectura este înlesnită de studiul introductiv, notele, indicii şi referinţele critice realizate de Geor­ge Ardeleanu, dar şi de reperele biobibliografice ale lui Virgil Bulat.

Calitatea de epistolier a lui N. Steinhardt este impresionantă şi lasă cititorului loc de a-l cunoaşte ca om, oferindu-i ocazia de a-i afla preferinţele literare, artistice, muzicale, dar şi ce autori citeşte cu delectare din literatura universală, ce teologi îi plac, ce idei şi imagini îl entuziasmează pe cel care fusese botezat de urgenţă în mizerabila celulă a închisorii Jilava (15 martie 1960), când şi-a dat seama că soluţia salvatoare de suflet este creştinismul.

Ceea ce a uimit la lectura „Jurnalului fericirii”, publicat post-mortem, şi care a constituit o carte fundamentală pentru mulţi tineri din generaţia care ieşea din comunism, uimeşte şi în scrisorile lui Steinhardt: o fervoare a trăirii vieţii, o bucurie de copil şi o nedisimulată admiraţie în faţa a tot ceea ce este frumos în lume, de la o carte bună, o piesă de teatru sclipitor pusă în scenă, de la un concert de muzică, la o stradă frumos luminată în faptul serii şi continuând cu mii de alte nuanţe şi aspecte ale umanităţii, culminând, desigur, cu fericirea mereu nouă, pe care o găseşte în iubirea lui Hristos.

Citeşte mai multe despre:   prezentare de carte