Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Cortina de sticlă: Copiii? O şansă, poate ultima (2)
Constatam săptămâna trecută că subiectele de fond ale tuturor ziarelor, televiziunilor, radio-urilor, agenţiilor de presă sunt copiii. După ştirile rele, despre care am amintit săptămâna trecută, continuăm astăzi cu ştirile bune.
- cursuri de limba, cultura şi civilizaţia română în şcolile din Spania, pentru copiii români. - la Editura Polirom au fost retipărite „Poveştile“ Fraţilor Grimm. - Galacticii din Constanţa: Dacă l-ai pune pe profesorul de fizică, Ion Băraru, să aleagă cea mai mare performanţă a elevilor săi, n-ar putea să ierarhizeze. Anul acesta, totuşi, a dat lovitura: două echipe ale sale, formate din 12 fete şi 12 băieţi, sunt finaliste la Concursul Internaţional de Proiectare de Staţii Spaţiale NASA. Caz unic în istoria competiţiei internaţionale, unde nu se admite decât un reprezentant din fiecare ţară. - Trupa de teatru „Mimesis“ a Colegiului Naţional din Iaşi, coordonată de profesoara Lotus Hăvârneanu, a obţinut Marele Premiu la Festivalul Naţional „Jos Pălăria“. - trei elevi ai Liceului „Gr. Moisil“ din Iaşi au creat „Şcoala perfectă“: Adelina Popescu, Laurenţiu Ghiur şi Alin Juncu sunt cei trei finalişti ai concursului internaţional de proiecte informatice „InfoMatrix“, care au adus aurul la Iaşi; proiectul este o redefinire a sistemului educaţional: nu trebuie să mergi la şcoală 6-7 ore pe zi, timp de cinci zile pe săptămână, nu trebuie să înveţi materii plictisitoare sau care nu te pasionează, iar colegii tăi de clasă sunt din întreaga lume. - elevii care au studiat în străinătate pot susţine testele în România. - şcoala din comuna ialomiţeană Moviliţa este una dintre puţinele unităţi de învăţământ din România care s-a dotat cu o tablă digitală. - copiii români, succes la Mini Miss şi Mini Mister World. - fiica lui Pavel Stratan, în vârstă de 4 ani, şi-a adjudecat trei trofee la Gala Premiilor MTV România 2007. - Cătălin Milea este elev în clasa a V-a la Şcoală numărul 1 din Râmnicul-Sărat. Are prieteni şi este îndrăgit de colegi şi de profesori. Chiar dacă pare descrierea unui copil obişnuit, în realitate, însă, Cătălin trăieşte o adevărată dramă - nu poate merge şi abia dacă-şi mişcă degetele de la mâini. Cu toate acestea este foarte silitor. Părinţii fac tot ce le stă în putinţă pentru ca băiatul să meargă la şcoală şi să înveţe; „vreau să devin medic pediatru pentru că îmi plac copiii, dar pentru ca visul meu să se realizeze trebuie să învăţ mult“, a spus cu convingere Cătălin. - medii mari la testarea pentru clasa a V-a. - cititul este o metodă de dezvoltare a isteţimii, ajutându-i pe cei mici să îmbunătăţească învăţatul şi dezvoltarea cognitivă; experţii spun că este bine să îi citiţi copilului de la vârste foarte mici; alte studii au conchis că jocuri, precum şahul, cuvintele încrucişate „antrenează“ creierul. Numai ştiri despre copii, acum; ştiri bune şi rele despre studenţi, altădată, şi pe larg. Totuşi, iată, doi copii români fac „istorie“ în Franţa: Cristian Mungiu a câştigat „Palme dâOr“, la Cannes, iar Raluca Olaru străluceşte la Roland Garros.