Cortina de sticlă: La Palas, birjar!

E ceva vreme de când se discută aprins în toate mediile ieşene despre proiectul „Palas“; vânzoleală, şedinţe cu scântei în Consiliul Local, tăceri semnificative, strigăte de indignare, zgomote de fond, forfotă, procese, anchete, aprobări entuziaste şi contestări violente, cabotinism, naivităţi, dar şi calcule reci, orgolii împroşcând lavă, şi vulcani noroioşi - o întreagă tevatură în care s-au amestecat, de-a valma, politicieni, edili, oameni de afaceri, temuta DNA, ziarişti, istorici, preoţi, scriitori, pictori, universitari, lume de tot felul, care s-a simţit datoare să aibă o opinie: pro sau contra, aproape mereu, acest proiect polarizând comunitatea locală, cum din demult trecute vremi nu s-a mai văzut la Iaşi. Timpul şi profesiunile celor implicaţi au detaşat, deja, câteva paliere distincte; economiştii şi juriştii (dar şi anchetatorii, după aceea) taie în patru firul economic al unei afaceri care prevede, „asocierea public-privat“, între Consiliul Local Municipal şi Iulius Group; politicienii sunt atenţi pentru că vin tot soiul de alegeri, iar ieşenii mulţumiţi/ nemulţumiţi vor vota ştiu ei cum, astfel încât foştii/ viitori candidaţi aleg, fireşte, „tabăra“ mai numeroasă; „societatea civilă“ invocă istoria şi impactul (inclusiv ecologic) asupra „sitului“ din preajma fostei Curţi Domneşti, dar şi asupra oraşului; investitorii şi asociaţii lor evocă, pe bună dreptate, beneficiile, deloc puţine, ale proiectului: o sumă importantă care va intra, anual, în bugetul Primăriei, un ansamblu urbanistic multifuncţional, parc pe o suprafaţă de cinci hectare, reabilitarea monumentelor istorice, locuri de muncă etc.

Astfel arată acum, înainte de inaugurarea propriu-zisă a şantierului, harta sensibilităţilor ieşene cu privire la proiectul „Palas“. Dar conflictul opiniilor nu e deloc nou; a fost uitat, e adevărat, în a doua jumătate a secolului trecut, când despre nici o „sistematizare“ nu era întrebat cetăţeanul: primea ce i se dădea, fără comentarii. Dar înainte? Iaşii au fost dintotdeauna un spaţiu al ciocnirii ideilor vechi de ideile noi. Iată, în urmă cu 163 de ani, într-o evocare a lui Vasile Alecsandri; fie-mi îngăduit acest citat mai amplu din „Iaşii în 1844“ întrucât, cum se va vedea, „scrisoarea“ lui Alecsandri către M. Kogălniceanu e foarte semnificativă pentru „dezbaterea de idei“ de astăzi, proiectul „Palas“ fiind, se pare, susţinut încă din secolul al XIX-lea de însuşi bardul de la Mirceşti: „Ori şi din care parte vine străinul la Iaşi, vie despre Dunăre, despre Prut sau despre Siret, i se înfăţoşază de departe o panoramă măreaţă şi vrednică, de a trage toată a lui luare-aminte. Pe coastele unor dealuri mici ce se întind pe malurile Bahluiului şi în faţa altor dealuri acoperite cu păduri şi cu vii romantice, el vede o adunătură curioasă de case mari, ce par a fi clădite unele deasupra altora, şi de turnuri bisericeşti ce răsar printre ele ca nişte catarguri nalte într-un port. Acele palaturi, fără arhitectură cunoscută, carele, precum am zis, samănă că se acăţară între ele pe spetele lor, sunt cea mai vie icoană a ambiţiei locuitorilor lor şi acele turnuri numeroase ce se ridică în văzduh par ca nişte urieşi ce ar căta la ei cu multă mirare şi cu mare milă. Cu toate aceste, întrulocarea lor produce un efect plăcut străinului, şi oraşul întreg înşirându-se în amfiteatru deasupra frumosului şes al Bahluiului, informează un tablou original şi minunat cu clădirile sale albe, cu mulţimea sa de acopereminte în fer alb ce lucesc ca oglinzi sub razele soarelui şi în sfârşit cu tot farmecul unei politii ce are două feţe, una orientală şi alta evropienească. Alăturarea acestor două caractere deosebite, care dovedeşte atât de mult înrâurirea Evropei asupra unei părţi dintre români, partea bogată şi privilegiată, şi lupta necontenită între ideile vechi şi nouă nu era nicidecum tipărită pe faţa capitalei noastre cu vro câţiva ani mai în urmă. Atunci ea purta o fizionomie mai mult orientală; însă de când spiritele au început a se dezveli la razele civilizaţiei, o mare prefacere s-au ivit în toate, o schimbare rapidă s-au săvârşit atât în gusturile cât şi în obiceiurile acelei mici părţi a societăţii româneşti de care am pomenit. Hainele lungi şi largi au dat rând straielor mai strâmte a Evropei; şlicul s-au închinat dinaintea pălăriei; ciubotele roşii şi galbine au dat pasul încălţămintelor de vax; divanurile late s-au cioplit în forme de canapele elegante, şi în urmarea tuturor acestor noutăţi şi a mai multor alte ce s-au introdus cu moda, casele au trebuit negreşit să primenescă o formă străină şi potrivită cu natura ideilor de astăzi. Ele au început a se supune regulelor proporţiei, a se împodobi cu coloane, cu ferestre largi şi luminoase, cu balcoane desfătate; au început a ieşi în faţa uliţilor, părăsind fundul ogrăzilor unde se ascundea mai înainte, a se îngrădi cu ostreţe de lemn sau de fer, dărâmând gios zaplazurile şi zidurile acele tari care le da un aer de cetăţi; au început, într-un cuvânt, a se ridica pe planuri elegante şi plăcute ochilor.

Aceste zidiri nouă formează partea evropienească a oraşului. Cât pentru cea orientală, ea este reprezentată prin o mulţime de hardughii vechi, nalte, strâmbe, mucede, cu păreţii afumaţi şi crăpaţi, cu ferestrele mici şi chioare, cu streşinele putrede şi ascuţite, cu scările întunecate, cu odăile ofticoase, cu ogrăzile mari şi pustii, cu grădinile pline de buruiene sălbatice şi cu ziduri groase primpregiur. Cuiburi de buhne, locuinţi de stahii ce te înfiorează şi unde ţi se pare că vezi zăcând câte un matuf gârbov, cu ghingilic pe frunte, cu mătăniile în mână şi care hârcâieşte, ocărind necontenit câteva ţigance stremţeroase ce stau dinaintea lui. Mai adaugi la acest tablou câteva clopotniţi rotunde sau cvadrate, fără stil cunoscut, câteva cişmele cu înscrieri greceşti şi turceşti, şi vei avea o idee destul de lămurită despre acea parte a Iaşilor pe care o numesc orientală, neavând alt cuvânt ca să o botez mai bine. Acum, amestecă-le pe toate la un loc în închipuirea ta, aruncă-le ca nişte giucării dinaintea ochilor tăi, şi de vei produce un totul neregulat şi neobicinuit, atunci vei dobândi o icoană adevărată a capitalei noastre şi te vei încredinţa că nu este oraş în lume alcătuit de mai mult contrasturi.“

Săptămâna viitoare vom continua să aflăm care era imaginea Iaşului în acele vremuri...