Crăciunul ca Paşte

Denumindu-şi unul dintre articolele sale "Crăciunul este Paşte", renumitul teolog francez Olivier Clément surprinde un adevăr profund statornicit în Tradiţia Bisericii Ortodoxe şi valorificat de condeiul patristic: "Praznicul Naşterii cuprinde deja Epifania, Paştele şi Cincizecimea." Aceeaşi realitate o sublinia şi Paul Evdokimov când afirma: "Anul liturgic înaintează astfel între cei doi poli de importanţă egală: Paştele Naşterii şi Cel al Învierii, unul istorisindu-l pe celălalt."

Găzduiţi în liturgicul ortodox al praznicului Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, Biserica Ortodoxă ne oferă spre cuminecare, doxologiere, reflecţie şi asumare, dimensiunea pascală a Crăciunului, printr-o logică a unităţii iconomiei dumnezeieşti impregnată în gesturile liturgice, în imnografia şi imnologia bizantină. Simbolurile pascale şi cele ale Naşterii Domnului se îmbină perihoretic în Proscomidia Liturghiei Ortodoxe, se conţin reciproc şi se explică relaţional, revelând Taina Mielului din Betleem ca Taină a Mielului Euharistic. Scenariul liturgic al Proscomidiei actualizează unitar iconomia mântuirii neamului omenesc, Naşterea Domnului conţine deja Jertfa şi Învierea Sa, precum Jertfa şi Învierea Mântuitorului conţin Naşterea ca re-creaţie şi nouă geneză.

Părinţii Bisericii susţin că dacă din icoana Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos am face gestul de a elimina elementele şi personajele ce o compun, şi dacă în icoană ar rămâne numai Pruncul culcat în iesle sub protecţia peşterii, atunci Taina Mormântului şi cea a Sâmbetei celei Mari ar deveni şi mai explicit conţinute sau implicate în evenimentul din Betleem. Despre prezenţa Pruncului înfăşat în scutece luminoase tronând în bezna peşterii, imagine ce ar trebui corelată cu giulgiurile ce au înfăşurat Trupul jertfit al Mântuitorului şi cu veşmântul Învierii lui Hristos, teologul Paul Evdokimov remarca faptul că ea reprezintă tocmai actul pogorârii Fiului lui Dumnezeu întrupat în cea mai întunecată condiţie a omului, anume iadul, căci "întunecimea peşterii este densitatea ultimă a păcatului". Dimensiunea pascală sau de jertfă a evenimentului Naşterii este întărită deopotrivă de apariţia magilor ce aduc daruri de smirnă, aur şi tămâie, elemente ce ar trebui relaţionate cu femeile mironosiţe ce vin către mormântul Domnului pentru a-I unge trupul. Prezenţa animalului de jertfă, boul, prefigurează tocmai Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos care vindecă distanţa, anulează separaţia ca re-creaţie a omului. Doxologia îngerilor: "Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire" inaugura hristicul "Pace vouă!". Geografia celor două evenimente, al Naşterii şi al Jertfei, prin poziţionarea lor în extra-social (la marginea Betleemului şi pe Golgota, dincolo de zidurile Ierusalimului) descoperă dimensiunea universală a acestora, precum şi noutatea lor, ca acte ce nu ţin de o ordine umană, confundabilă sau parteneră cu aceasta. Spălarea Pruncului, sugestie pentru Botezul Domnului, devine imaginea Tainei Botezului ca moarte, îngropare şi înviere a omului cu Hristos la viaţa cea nouă. Un Iosif e prezent la evenimentul Naşterii prin discreta lui protecţie găsind lăcaş primirii Pruncului şi tot Iosif e prezent la evenimentul pascal cu aceeaşi atenţie oferind sălaş trupului de viaţă făcător al Mântuitorului. Sub Crucea de pe Golgota, maternă, delicată şi duioasă e Maica Domnului; în peştera din Betleem, îmbrăţişând parcă ieslea e tot Maica Domnului într-o "tăcere ce devine cea mai profundă prezenţă" (Bernanos).

Această asociere a Paştelui Naşterii cu Cel al Învierii din spiritualitatea ortodoxă în ansamblul ei devine garanţie şi temei pentru ceea ce Wilhem Nyssen mărturisea: "Biserica arată prin icoanele sale şi nu numai că momentele singulare ale mântuirii care s-au petrecut pe pământ cuprind totdeauna mântuirea în întregime, şi anume venirea Domnului în lume şi schimbarea lumii prin venirea Lui."