Credința și dezvoltarea

Militanții ateismului se străduiesc să impună ideea că religia și credința sunt desuete, specifice unor vremuri apuse, pe cale de dispariție și în contradicție cu dezvoltarea modernă a statelor și popoarelor.

Unele informaţii par să le dea dreptate. Conform sondajelor de opinie, în Franţa, în numai 5 luni, procentul celor care se declară fără nici o credinţă a crescut de la 30% la 35%. Un fenomen similar pare să se petreacă în Marea Britanie, dar nu există cifre clare şi de încredere. Se afirmă doar că „Anglia nu mai e creștină”, citându-se surse conform cărora procentul credincioșilor ar fi scăzut sub 50%. Cifre ridicate de non-religiozitate se mai înregistrează în Olanda, Cehia, Estonia și, la capătul celălalt al lumii, Japonia.

În aceste condiții, am avut curiozitatea să cercetăm primele 50 de state ale lumii după Indicele Dezvoltării Umane, așa cum apare în Raportul Dezvoltării Umane al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Cel mai recent document de acest tip a fost publicat în 2016.

Conform clasamentului, cu excepția Olandei (locul 7, 43,7% neafiliați religios) și a Japoniei (locul 17, 75%), restul țărilor cu nivel de trai ridicat sunt majoritare sau chiar profund religioase. Abia pe locul 28 mai apare Cehia cu 34,2% necredincioși și 45,2% refuzând să răspundă (!), iar pe locul 30 Estonia, cu 75,7% cetățeni fără religie.

Există în schimb țări, precum Norvegia (locul 1), Danemarca (5), Islanda (9) sau Suedia (14), în care religia majoritară e Biserică Națională, în cazul danezilor fiind menționată ca atare și în Constituție.

Iată nivelurile de religiozitate ale statelor din partea de sus a clasamentului de dezvoltare umană:

1. Norvegia 81%

2. Australia 73%

3. Elveția 80%

4. Germania 69%

5. Danemarca 82%

6. Singapore 80%

7. Olanda 43,7%

8. Irlanda 93,8%

9. Islanda 85,6%

10. Canada 80,1%

11. SUA 77%

….

50. România 99,3%

Politica față de religie diferă, firește, de la stat la stat: în Franţa şi Irlanda cultele nu primesc bani de la stat, în schimb Luxemburg asigură bisericii finanţare integrală. În toate ţările UE, cultele recunoscute beneficiază cel puţin de toate avantajele acordate organizaţiilor non-profit: statele nu percep impozit pe lăcaşurile de cult, donaţiile făcute cultelor nu sunt taxate, iar personalul clerical beneficiază fie de un sprijin direct, fie de scutiri de taxe şi impozite, pentru facilitarea misiunii sale. Asistenţa religioasă în instituţiile publice este finanţată de stat.

Totodată, în majoritatea statelor europene, venitul realizat din activităţi religioase lucrative este scutit de impozit dacă este reinvestit în activităţi de interes public, printre care se numără şi cele culturale.

De asemenea, chetele, colectele, plăţile făcute cu ocazia serviciilor religioase nu sunt impozitate, nici sumele primite de personalul de cult din aceste fonduri.

De partea cealaltă a Oceanului Atlantic, cultelor din SUA le-a fost acordată oficial în 1894 o excepție privind impozitarea, dar acest lucru funcționa neoficial încă de la fondarea statului!

Astfel, în nici un caz nu se poate susține ideea că dezvoltarea modernă a unui stat, din toate punctele de vedere (democrație, economie, cultură, știință, mentalități etc.), ar implica automat o îndepărtare semnificativă față de credință. Din contră, există numeroase exemple de cercetări care au ajuns la limita dincolo de care oamenii de știință recunosc că nu mai pot exista decât explicații de natură divină.