Creştini şi „creştini anonimi“?

Cuvintele "creştin anonim" şi "creştinism anonim" au fost introduse în limbajul teologic de către marele teolog romano-catolic Karl Rahner (vezi, între altele, K. Rahner, "Die anonymen Christen", în: idem, Schriften zur Theologie, Bd. VI, Einsiedeln s.a., 1965, pp. 545-554), preluate după aceea şi de alţi cunoscuţi teologi, cum ar fi Hans Küng, Heinrich Fries, Heinz Robert Schlette etc. (cf. pe larg Christentum innerhalb und außerhalb der Kirche, hrsg. von E. Klinger, Freiburg i. Br., 1976).

De fapt, în această categorie a "creştinilor anonimi" intră unii necreştini, aşa-numiţii păgâni, unii dintre cei ce se află în afara comunităţii Bisericii, despre care, asemenea tuturor celorlalţi necreştini, se crede că nu au parte de harul lui Hristos şi, în consecinţă, sunt excluşi de la mântuire. Faptul acesta este exprimat foarte concludent, între altele, în spusele lui Fulgentius de Ruspe (468-533), discipolul Fericitului Augustin, preluate de Conciliul de la Florenţa (1442): "Reţine cu toată certitudinea şi nu te îndoi în nici un fel: nu doar toţi păgânii, ci şi iudeii, ereticii şi schismaticii care mor în afara Bisericii catolice actuale vor ajunge în focul cel veşnic, pregătit diavolului şi îngerilor săi" (cf. Y. Congar, Ausser der Kirche kein Heil: Wahrheit und Dimensionen des Heils, Essen, 1961, în special pp. 107-163; J. Ratzinger, "Kein Heil ausserhalb der Kirche?", în: Das neue Volk Gottes. Entwürfe zur Ekklesiologie, Düsseldorf, 1969, pp. 345-348).

Şi totuşi, dincolo de această afirmaţie categorică, pe care Fulgentius o înscrie clar pe linia Sfântului Ciprian al Cartaginei, respectiv "extra ecclesiam nulla salus!", există astăzi tot mai multe voci autorizate care susţin că aceşti "ceilalţi", aflaţi în afara comunităţii Bisericii, ar avea o relaţie pozitivă cu Hristos, fiind un fel de "creştini anonimi", "creştini în afara creştinismului şi Bisericii" (H. Fries, "Der anonyme Christ - Das anonyme Christentum als Kategorien christlicher Denkens", în: Christentum innerhalb und...,

p. 28). Desigur, există mai multe temeiuri privind această sensibilitate sporită faţă de cei ce rămân pe mai departe în afara graniţelor Bisericii lui Hristos. În primul rând, faptul că tot mai mulţi creştini cultivă în relaţia lor cu necreştinii un spirit tot mai accentuat de înţelegere şi toleranţă, luând "tot mai mare distanţă faţă de vechile şi obişnuitele clişee alb-negru" (ibidem, p. 29). În al doilea rând, dar nu în ultimul, trebuie avut în vedere că, astăzi, mai mult ca oricând, numărul "celorlalţi" este cu mult mai mare decât cel al creştinilor la nivelul planetei. Dintre cei peste 6 miliarde de locuitori ai lumii în care trăim, doar ceva mai bine de 1,5 miliarde sunt creştini, chiar dacă nu toţi practicanţi. Ca să nu mai vorbim de faptul că, pe fondul secularizării accentuate, un număr tot mai crescând de creştini renunţă la Biserică, motivând că nu se mai identifică cu aceasta. În fine, un alt argument invocat de însuşi Karl Rahner atunci când îi desemnează pe ceilalţi, pe unii necreştini, ca fiind "creştini anonimi" sau "impliciţi", este faptul că Dumnezeu "voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină" (I Timotei 2, 4). De aici rezultă că omul şi istoria umanităţii se află dintotdeauna în orizontul voinţei de mântuire a lui Dumnezeu şi, prin aceasta, al harului Său, pe care fiecare, în mod liber, îl poate accepta şi respinge.

Demersul lui Karl Rahner, subliniază Heinrich Ries (cf. ibidem, pp. 32-33), poate fi argumentat însă şi dintr-o altă perspectivă, şi anume aceea a hristologiei cosmice, întrucât Iisus Hristos este fundamentul şi scopul creaţiei: "Pentru că întru el au fost făcute toate, cele din ceruri, cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute" (Coloseni 1, 16). De altfel, această idee este în acord cu cele spuse despre Logos în prologul Evangheliei după Ioan: "Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut" (Ioan 1, 3). Iar pe de altă parte, întrucât Hristos este numit Adam cel nou, al doilea Adam, adevăratul Adam (cf. Romani 5, 12-19; I Corinteni 15, 45-49), înseamnă că întreaga umanitate se regăseşte în Iisus Hristos în mod obiectiv. Prin Iisus Hristos, în care Dumnezeu Şi-a împropriat întreaga natură umană, umanitatea în sine, fără ca aceasta să fie una creştină, se instituie un nou început şi o nouă finalitate în istoria umanităţii şi a cosmosului. De această istorie au parte, mai mult sau mai puţin, şi "creştinii anonimi".

În categoria "creştinilor anonimi" intră unii necreştini, unii dintre cei ce se află în afara comunităţii Bisericii, despre care se crede că nu au parte de harul lui Hristos."