Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Creştinul azi
Trăim într-o societate care se consideră creştină, dar, din păcate, nu se manifestă totdeauna astfel. Nu este de ajuns doar să declari că eşti creştin, ci este nevoie să arăţi acest lucru prin fapte şi mărturisire, prin atitudinea creştină pe care o arătăm zilnic în societate. În mintea noastră trebuie să fie îndemnul Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).
Deci, din cuvintele Mântuitorului înţelegem că pentru a fi cu adevărat creştin este foarte important să îndepărtăm orgoliul şi mândria din viaţa noastră. Creştinul trebuie să fie un om smerit, care urmează modelul de smerenie al Domnului nostru Iisus Hristos. Părintele Constantin Galeriu spune: „Lepădarea de sine înseamnă izbăvirea de adorarea de sine, de egocentrism”. Când ne gândim la lepădarea de sine, inevitabil înţelegem că mândria şi egoismul sunt piedici pe calea mântuirii. Pentru un creştin este esenţial să urmeze lui Hristos, pentru că prin El ajunge la scopul existenţei sale, mântuirea. În societate, creştinul trebuie să fie o lumină a credinţei şi a faptelor, care-l arată că este un următor al lui Hristos. Viaţa noastră de creştini trebuie să mărturisească că suntem oameni ai credinţei aduse de Domnul nostru Iisus Hristos.
Raportarea la aproapele este fundamentală în perspectiva mântuirii. Creştinii trebuie să aibă grijă de semenii lor şi să fie alături de cei aflaţi în necazuri şi nevoi. În tot timpul existenţei sale, creştinul este călăuzit de cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14, 6).