Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Crucea Domnului, făcătoare de viaţă și pecete de mântuire
Duminica ce urmează din timpul binecuvântat al Postului Mare este dedicată cinstirii Sfintei Cruci. Săptămâna aceasta ne pregăteşte pentru Duminica Crucii. Prăznuirea ei este o icoană a Vinerei Mari, când Hristos S-a răstignit pe Cruce pentru mântuirea noastră. Murind pe Cruce, Domnul a zdrobit cu moartea Lui moartea noastră, iar cu Învierea Lui ne-a dăruit viaţă veşnică.
Triodul ne spune că „lemnul Crucii a adus lumii roadă de viaţă veşnică...”. Deci, Crucea este văzută ca dătătoare de viaţă. Hristos Se jertfeşte pentru a ne da nouă viaţă şi astfel face din Cruce izvor de viaţă.
La Utrenie cântăm: „Crucea Ta cea făcătoare de viaţă, Doamne, pecete de mântuire îmi este mie...”. Astfel, exprimăm credinţa noastră că prin Jertfa lui Hristos de pe Cruce am fost mântuiţi. Pentru că El „cu lemnul a stins văpaia neascultării, pe Cruce înălţându-Se, şi a omorât pe vrăjmaşul” prin moartea Lui de bunăvoie.
Vrăjmaşul omului este diavolul, care, ispitind pe protopărinţii Adam şi Eva în chipul şarpelui, i-a făcut să cadă în neascultare şi prin nepostirea lor au pierdut Raiul. Hristos Domnul a zdrobit puterea vrăjmaşului diavol asupra neamului omenesc prin înălţarea Sa pe lemnul Crucii: „Înălţând Moise şarpele pe lemn, pe Tine, Hristoase, Te-a închipuit, Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie şi ai alungat răutatea vicleanului cea înveninată şi ai atras pe oameni la Tine, Iubitorule de oameni” (Utrenie, Cântarea a 9-a).
Triodul ne spune clar că Hristos este „Cel ce cu Crucea a biruit căpeteniile şi stăpâniile întunericului” şi a „smuls spinul păcatului cu răstignirea Sa”. Pentru aceasta, prin Crucea lui Hristos, „preoţii se laudă, împăraţii se întăresc şi tot credinciosul se luminează”. Iar noi acum ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să ne învrednicească să ajungem la dumnezeieştile Sale Pătimiri cărora „să ne închinăm cu credinţă” prin „harul Crucii”, care, „mai înainte strălucind lumii, ne cheamă pe toţi” ca, prin post luminându-ne sufletele, să putem fără de osândă să vedem cu bucurie Crucea Domnului. Ea „vesteşte luminat” încă de acum Sfintele şi Mântuitoarele Pătimiri ale Domnului pe care le vom trăi la capătul postului, în Săptămâna Mare.
După cele 40 de zile ale Postului Mare şi zilele de aspră postire ale Săptămânii Mari ajungem la ţinta urcuşului nostru duhovnicesc, sărbătoarea luminoasă a Învierii Domnului. Pentru a ajunge la bucuria pascală, Triodul ne îndeamnă „să postim de gânduri urâte şi de fapte rele; să ne curăţim inimile” şi „să ne ferim de pornirile răutăţii” pentru a fi „purtători de lumină”, învrednicindu-ne astfel să vedem „Paştile cele mari”.