Crucile reîntregirii

S-au împlinit 90 de ani de la marile încleştări de forţe de pe frontul românesc în anii Primului Război Mondial, iulie-august-septembrie înscriind, prin jertfa lor de sânge, cea mai strălucită izbândă din istoria noastră, în luptele pentru întregirea neamului şi împlinirea idealului naţional. Un eveniment despre care, luaţi de avalanşa încălzirii globale, vacanţele prelungite ale parlamentarilor, seceta verii, inundaţiile toamnei şi violenţele prezentate pe toate posturile de televiziune drept noul nostru modus vivendi, puţini dintre noi şi-au mai amintit.

Parte integrantă şi profund semnificativă a ceea ce s-a numit „Bătălia pentru Moldova“, Bătălia de la Mărăşeşti - „mormântul iluziilor germane“, cum o numea în Ordinul de zi, Generalul Eremia Grigorescu, comandantul Armatei 1 române -, poate figura cu cinste în rândul marilor bătălii ale poporului român pentru că, la Mărăşeşti, pe Platoul Muncelului, la Răzoare, la Cosmeşti, la Soveja sau la Oituz, militarii români au dat înalta probă a vitejiei şi devotamentului lor faţă de patria aflată într-o situaţie dificilă, eroismul lor zădărnicind planul operativ şi strategic german, care viza ocuparea Moldovei şi scoaterea României din Război.

„Mackensen - scria istoricul Nicolae Iorga - s-a izbit la Mărăşeşti de acea forţă ce depăşeşte pe om şi care izvorăşte din credinţa şi tradiţia de mai multe ori milenară a unui neam care simte că a sunat ceasul suprem când este chemat să afirme în faţa omenirii întregi dreptul sfânt ce are de a fi stăpân pe glia sa strămoşească“.

Comemorând eroicele bătălii din vara şi toamna lui 1917 - în centrul cărora importanţa decisivă pentru cursul ulterior al evenimentelor şi salvarea României l-a avut Bătălia de la Mărăşeşti - avem datoria să ştim că ele marchează jertfa a 610 ofiţeri şi a 26.800 de soldaţi căzuţi la datorie pentru a apăra ce mai rămăsese liber din teritoriul ţării. În acel 1917, acum 90 de ani, a fost momentul de cumpănă care ne-a permis în mod egal şi reîntregirea ţării, şi realizarea Marii Uniri, şi starea de astăzi a României, membră a Uniunii Europene. Nu se poate imagina istoria noastră fără jertfa eroilor de la Mărăşeşti, Mărăşi, Oituz, Soveja şi din toate celelalte localităţi, coline şi cote înscrise în cronica Campaniei din vara şi toamna lui 1917. Chiar dacă la recentele ceremoniale militare şi religioase, depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentele, mausoleele şi cimitirele eroilor de orice naţionalitate care au căzut în luptele Primului Război Mondial, mulţi s-au întrebat ce semnificaţii au aceste manifestări, prin ce sunt importante zilele comemorate, de ce trebuie să se strângă lume la Mărăşeşti sau la Mormântul Eroului Necunoscut din Bucureşti. Desigur, poate e greu să cuprinzi în memoria colectivă toate zilele eroice din acel „triunghi de foc iulie-august-septembrie 1917“, însă nu este neapărat vina celor ce nu ştiu ce s-a întâmplat atunci (24 iulie - la Mărăşti, 6 august - la Mărăşeşti, 28 august - la Oituz, 3 septembrie - la Muncelu ori 16 septembrie - pe dealurile Panciului), ci mai degrabă a celor care nu au înregistrat în nici un calendar măcar ziua memorabilă de 6 august, când cea mai mare jertfă şi cel mai mare eroism puneau temelie istoriei moderne a românilor.

Slavă Domnului că, totuşi, oameni cu suflet - români patrioţi, veterani de război, membri de familie, voluntari, personalităţi politice, culturale, istorice şi religioase, cărora li s-au adăugat în timp diferite asociaţii şi organizaţii - s-au îngrijit de ridicarea, în locurile cu rezonanţă eroică, de monumente şi mausolee pe care străjuiesc crucile purtătoare de biruinţă, crucile reîntregirii neamului. Stau mărturie în acest sens Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti, Mausoleul Eroilor de la Mărăşti, Mausoleul de la Soveja, Monumentul Ecaterinei Teodoroiu de la Muncelu, Monumentul Eroilor Sanitari din Piaţa Operei din Bucureşti, Crucea de pe Muntele Caraiman, Mormântul Eroului Necunoscut din Capitala României şi Monumentul Memoriei Oituzului din comuna Oituz, judeţul Bacău.

Înălţarea Sfintei Cruci ne aminteşte că, în mod simbolic, începând din septembrie 1917, în locurile unde jertfelnicia românilor a fost pe măsura dorinţei lor de libertate, în anii care au urmat, s-au pus temelii acestor mărturii, care să amintească generaţiilor viitoare despre supremul sacrificiu al românilor pe câmpurile de luptă din Primul Război Mondial.