Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Cu faptele iubirii la porțile dreptății

Cu faptele iubirii la porțile dreptății

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Judecata din urmă este examenul cel mai dificil pe care îl vom susține cu toții. Slujitorii Bisericii, cărturarii, demnitarii, profesorii, cei care se consideră având putere în opinie și influență privind viața lor și a altora vor trebui să treacă prin acest greu și cutremurător moment al judecății celei nemitarnice și înfricoșătoare, reprezentând hotărârea ultimă pe care Dumnezeu o va lua cu privire la locul nostru în veșnicie.

Biserica învață că este o judecată particulară la sfârșitul vieții fiecăruia, și altă judecată va fi la sfârșitul veacurilor, când Domnul va veni întru slavă să judece viii și morții, iar Împărăția Lui nu va avea sfârșit.

Despre momentul Judecății din urmă, Sfântul Evanghelist Matei ne spune: Iar de ziua și ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl (Matei 24, 36). Revelația ne arată că momentul acela este cunoscut numai de Tatăl și, de aceea, trebuie să fim permanent pregătiți pentru marea întâlnire. Ziua judecății este cel mai important ceas pentru care trăim. Suntem întotdeauna preocu­pați de lucruri importante, dar și de multe altele, nefolositoare. Suntem absorbiți de ceea ce trece și este efemer, de slava și aprecierea su­biectivă a altora. Nu ne gândim, însă, la aprecierea și hotărârea lui Dumnezeu. Diferența dintre aprecierile oamenilor și răsplata lui Dumnezeu este clară. Atitudinea oamenilor este schimbătoare și irelevantă, iar răsplata lui Dumnezeu este dreaptă și veșnică.

Urmând Părinților care au alcătuit Simbolul de credință, mărturisim că Domnul va veni iarăși cu slavă să judece viii și morții, iar Îm­părăția Lui nu va avea sfârșit.

Spunem că Dumnezeu este Judecător tare, drept și îndelung răbdător (Psalmul 7, 11). Vorbind cu cei din Țara Sfântă care-L ascultau și-L urmau, Domnul le-a spus: Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta (Ioan 18, 36). Același lucru i l-a spus și demnitarului care vorbea în numele puterii romane: N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus (Ioan 19, 11). Mântuitorul nu a venit să acceadă la o împărăție trecătoare, care s-ar fi putut încheia după un timp, cum se încheie toate împă­ră­țiile lumii, ci pentru a pregăti Împărăția de dincolo de legile acestei lumi, Împărăția cerurilor, gătită celor care au lucrat și împlinit cuvintele propovăduirii Sale.

Cu o săptămână înainte de începerea Sfântului și Marelui Post al Paștilor, Biserica arată cum va fi ceasul din urmă al Judecății, cum va veni Domnul și îi va despărți pe toți, cum desparte păstorul oile de capre, şi îi va pune pe unii de-a dreap­ta și pe alții de-a stânga, spunând cuvinte de binecuvântare celor ce au avut milă ori cuvinte de îndepărtare pentru cei care n-au lucrat Legea iubirii Lui.

Referindu-se la această Sfântă Evanghelie (Mt. 25, 31-46), exegeții vorbesc despre momentul când va veni Fiul Omului întru slava Lui.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că la întâia venire Domnul a venit întru necinste, întru ocări și sudalme. La a doua venire, însă, Hristos va ședea pe scaunul Slavei Sale.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că acest discurs l-a rostit pentru că Răstignirea era aproape și părea lucru de ocară, de aceea le dă curaj ucenicilor, le pune sub ochi înfrico­șătoarea Judecată și strânge în jur toată lumea! Nu numai prin aceasta face înfricoșător cuvântul, ci și prin aceea că arată cerurile goale. Toți îngerii vor fi împreună cu el și vor da mărturie de toate slujbele făcute de ei la porunca Stăpânului. Totul va face ca ziua aceea să fie înfricoșătoare. Se vor aduna toate neamurile, adică toți oamenii de pe pământ și îi va despărți pe unii de alții, cum desparte păstorul oile. Mai întâi îi va despărți și îi va face cunoscuți după locul în care stau, la dreapta sau la stânga, apoi și după nume va arăta felul de viețuire, pe unii îi numește țapi, iar pe alții oi, țapii fiind fără rod. Pe alții îi numește oi din pricina câștigului mare adus, că mult câștig, și lână, și lapte, și miei, iar țapul nu aduce acest câștig. Animalele necuvântătoare sunt roditoare și neroditoare prin firea lor.

 Sfântul Ioan Gură de Aur spune că oamenii sunt roditori și neroditori prin voință, de aceea unii sunt osândiți, iar alții, încununați.

Cei care au fost așezați în partea de-a stânga nu sunt lipsiți de o faptă bună, sau de două, ci de toate faptele. Nu numai că nu L-au hrănit pe Domnul când era flămând, nici nu L-au îmbrăcat când era gol, dar n-au făcut nici ce era mai ușor, nu L-au cercetat când era bolnav, nici când era flămând. Nu le cerea masă bogată și scumpă, ci atât cât era de trebuință, hrana cea de nevoie, iar când le cerea era în haină de cerșetor.

Dar în ciuda tuturor acestora, iubirea de argint i-a orbit pe cei care au întâlnit suferința. Iar Domnul le-a spus: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut (Matei 25, 45).

Hristos îi osândește pe cei de-a stânga, punându-le în față oamenii care au fost în aceeași stare ca și ei, așa cum le osândește pe fecioarele nebune, punându-le în față pe fecioarele înțelepte, cum osândește pe sluga care se îmbăta și se îmbuiba, punându-i în față sluga cea credincioasă, cum osândește pe cel care a ascuns talantul, în compa­rație cu cel care a adus încă doi talanți.

Dumnezeiescul Hrisostom ne spune că Domnul osândește pe fiecare om păcătos, punându-i în față pe cei care au făcut fapte bune.

După ce Hristos îi laudă pe cei care au făcut fapte bune, le spune: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii (Matei 25, 34). Au primit o asemenea cinste pentru că era flămând și I s-a dat să mănânce, era însetat și a primit apă. Câtă înțelepciune cuprind cuvintele! N-a spus luați, ci moșteniți, ca și cum ar fi ceva de la părinți, ceva al vostru, care vi se cuvenea de mult. Înainte ca voi să fiți, le spune Hristos, vi s-au pregătit și vi s-au hotărât acestea.

Celorlalți li s-a spus: Duceți-vă de la Mine, blestemaților! Faptele lor i-a blestemat.

Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei, pe marginea acestor cuvinte ne spune că oile îi simbolizează pe cei care au avut blândețe și au dat rod și folos, pentru că oile lână aduc, adică acoperământ dumnezeiesc și duhovnicesc, dar și lapte, adică hrană cuviincioasă.

 Oaia trăiește, de obicei, în preajma omului. E simbol al curăției, jertfelniciei și blândeții, iar capra este întâlnită mai ales în sălbăticie, cum sunt spre exemplu caprele negre, recunoscute pentru zburdălnicia și neastâmpărul lor. De aceea, este greu să coexiste pașnic în ace­lași staul oile și caprele.

Sfântul Teofilact ne spune că i-a numit blagosloviți sau binecuvân­tați pe sfinții care sunt primiți de Tatăl și moștenitori îi face, ca să arate că Dumnezeu îi face părtași slavei Sale ca pe niște fii ai Săi, iar frații prea mici îi numește fie pe ucenici, fie pe cei săraci, căci fiecare om sărac este frate al lui Hristos, pentru că El Însuși întru sărăcie a petrecut.

Pe cei de-a stânga îi trimite în focul (pre)gătit diavolului, căci aceș­tia sunt fără de iubire și milostivire și neîmblânziți și cu vrăj­mășie către oameni. Se învrednicesc de aceeași muncă sau osândă cu diavolii, care au același nărav și care prin înseși lucrurile sau faptele lor s-au făcut blestemați. Precum sfinții au neîncetată bucurie, așa și nedrepții au neîncetată osândă.

Mai spune Teofilact că după cum iedul nu poate să se facă vreodată oaie, așa nici păcătosul nu se poate curăța vreodată și să se facă drept. Se referă tocmai la starea păcătosului de după moarte, când nu se mai poate săvârși pocăință. După moarte nu mai putem face nimic pentru mântuirea noastră.

În multe dintre mănăstirile istorice ai căror pereți exteriori sunt pictați, vedem adesea scena sau tema Judecății de Apoi magistral ilustrată. Este înfricoșătoare! Știm cât de ușor se poate pierde Împă­ră­ția și cât de mult s-au ostenit cei care au primit-o, ca răsplată a viețuirii lor înalte.

Vedem în Scara zugrăvită la Mănăstirea Sucevița cum de pe penultima treaptă în apropierea Mântuitorului, Care este aplecat asupra celor care vin către El, a căzut tocmai un monah. Oare de ce va fi căzut de pe penultima treap­tă? Pentru că s-a mândrit, se vedea foarte sus și se bucura uitând că mândria, mai mult decât celelalte păcate, ne desparte de Dumnezeu.

Tema Înfricoșătoarei Judecăți ne îndeamnă la trezvie, atenție, căință și lacrimi, atât cât mai putem schimba ceva cu noi înșine.

Evanghelia Duminicii Înfrico­șă­toarei Judecăți ne îndeamnă să fim mai atenți și sensibili la oamenii care au nevoie de noi. Cât este de ușor să oferim un pahar cu apă! În urmă cu ceva timp, călă­torind pe jos, sub arșița soarelui clocotitor, din pustiul Hozeva până la Ierihon, mi-am dat seama cât de mult valorează un pahar cu apă.

Iubirea de Dumnezeu și de oameni va fi criteriul Judecății din urmă. Este cel mai simplu gest din câte ar trebui să le facem, în com­parație cu postirile prelungite, privegherile, rugăciunile, metaniile, curăția minții și a trupului. Dacă nu le-am atins pe acestea, dacă cumva am rămas restanțieri la mulți­mea virtuților pe care Biserica ni le recomandă, măcar aceste ușo­a­re fapte ale iubirii față de Dumnezeu și de semeni să nu le trecem cu vederea!

Evanghelia Duminicii Înfricoșă­toa­rei Judecăți ne arată cât de mare este iubirea lui Dumnezeu față de noi și cât de folos ne este să fim preocupați cu iubire față de Dumnezeu și de semenii noștri. Acești frați preamici Îl ascund întotdeauna pe Domnul. El suferă, până la sfârșitul veacurilor. Iar dacă rămânem mereu împietriți, răsplata celor de-a stânga ne așteaptă pe fiecare dintre noi!

Citeşte mai multe despre:   Duminica Infricosatoarei Judecati