Cultura duhovnicească

Credinţa nu vine de la sine, ci trebuie căutată, trebuie să facem ceva ca să o avem. Ştiţi cum e cu credinţa? Cum e cu cultura: dacă o cauţi, dacă te sileşti pentru ea, o agoniseşti; cultura, dacă o cauţi, o ai. Şi ştiţi că cultura nu înseamnă simplă informare, ci înseamnă transformare prin informare. Cum anume? Aşa, ca lucrurile cele bune pe care le cuprinzi în suflet, care au darul de a te cultiva. Cuvântul „cultură“ ne duce cu gândul la cultivare. Şi numai atunci e cultura cultură, când ne cultivă, când ne ajută, când ne schimbă spre bine.

Domnul Hristos, gândindu-Se la cele ale credinţei, în înţeles de cultură duhovnicească, a asemănat cele ale credinţei şi credinţa însăşi - învăţătura pe care o aduce credinţa în suflet - cu aluatul de dospire. Avem în Sfânta Evanghelie de la Matei şi în Sfânta Evanghelie de la Marcu, precum şi în cea de la Luca pilda cu aluatul pe care, luându-l o femeie, l-a pus în trei măsuri de făină până ce s-a dospit toată frământătura. În limba noastră, cuvântul „aluat“ se întrebuinţează şi când e vorba de aluat de dospire şi când e vorba de aluat nedospit, frământătură. În alte limbi sunt expresii diferite. Când zicem că a zis Domnul Hristos că „împărăţia lui Dumnezeu este asemenea cu aluatul“, ne gândim la aluatul de dospire, care comunică însuşirile lui, comunică puterea lui de dospire frământăturii nedospite, dar care, în contact cu aluatul de dospire, dospeşte şi ea, în aşa fel încât calitatea aluatului de dospire se comunică întregii frământături până la aşa măsură că, de oriunde ai lua din aluatul care s-a dospit, are calitatea de a dospi şi poţi să dospeşti cu el alt aluat. Aceasta înseamnă că învăţătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos, precum şi împărăţia lui Dumnezeu sunt realităţi care transformă. Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Galateni, spune că „puţin aluat dospeşte toată frământătura“ (Galateni 5, 9), iar în Epistola I către Corinteni îndeamnă „Să lepădăm dospitura şi să facem praznicul cu azimile curăţiei şi ale adevărului“ (I Corinteni 5, 8). Să lepădăm aluatul de răutate şi de viclenie şi să facem Paştile cu azimile curăţiei şi ale adevărului. Toate acestea sunt comparaţii cu lucruri cunoscute de noi, pentru a ne duce la înţelegerea unor lucruri mai presus de fire. Domnul Hristos nu a dat lecţii de agricultură, nu a dat lecţii de chimie alimentară, ci a dat învăţături duhovniceşti sprijinite, de multe ori, de lucruri din viaţa oamenilor.

Dacă primim în sufletul nostru învăţătura pe care ne-o aduce în conştiinţa noastră predica pe care o auzim sau predica pe care o citim, sau citirea Evangheliei, dacă primim în suflet aceasta şi avem aderenţă, credinţa noastră devine lucrătoare şi lucrarea credinţei este schimbarea spre bine a sufletului omenesc.

Dacă, însă, avem împotrivire faţă de cuvânt, dacă nu întâmpinăm cuvântul cu bunăvoinţă şi cu dorinţa de a ne schimba prin el, ci avem nişte idei preconcepute, împotrivindu-ne prin ceea ce avem în suflet până la vremea când ni se comunică cuvântul cel care e mai ascuţit decât o sabie - cum zice autorul Epistolei către Evrei - dacă nu primim cuvântul şi stăm împotrivă, atunci credinţa, câtă o avem, dacă avem totuşi ceva credinţă, începe să scadă, să fie pusă în umbră, să fie nelucrătoare. Şi e mai puternic cuvântul împotrivitor şi aşezarea împotrivitoare şi, în cazul acesta, nu avem fapte de credincioşi.