Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Cum călătorea Cuza

Cum călătorea Cuza

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ștefan Mitroi - 22 Ianuarie 2021

Ales domn și la Iași, și la București, Cuza își dorea să fie prezent în fiecare din cele două capitale. Firește că nu în același timp. N-avea o putere atât de mare, după cum n-avea nici puterea de a ajunge din Țara Românească în Moldova în câteva ceasuri. Nici măcar într-o singură zi. Îi lua o jumătate de săptămână lucrul acesta. Încă nu apăruse trenul pe meleagurile noastre. Iar vapor de uscat nu exista pe atunci, așa cum nu există nici acum.

Atunci cu ce călătorea Cuza?

Închipuiți-vă-ne, spune domnul Radu Rosetti, trăitor pe acele vremuri, în cartea sa Amintiri, apărută la Editura Humanitas, 2017 - un fel de diligență închisă, având pe lângă obloane cu geamuri alte geamuri în stânga și-n dreapta fiecărui oblon. Dinapoi era un fel de divan pe care puteau șădea comod trei persoane, iar în fața acestui sediu erau două scaune largi, despărțite unul de altul printr-un fel de coridor încrucișat prin care pătrundeai spre fundul trăsurii... La un pas spre capătul trăsurii de la aceste două scaune, tavanul se lăsa mai jos, ca și podeaua, formând sub capră un fel de boltă prin care se prelungea coridorul de care am vorbit, formând două încăperi, fiecare având ușa ei, una din aceste încăperi cuprindea closetul cu toate cele trebuitoare, iar cealaltă o cameră pentru provizii... La acest vehicul de fabricație englezească erau înhămați doisprezece cai de poștă.

Cu o diligență asemănătoare cu aceasta mergea domnitorul de la București la Iași și înapoi. Ce știm cu precizie e că n-avea în față o trăsură cu... girofar și nici polițiști care să elibereze drumul.

Ion Ghica a străbătut, cam în aceeași perioadă, același drum, pe care-l descrie, în Scrisori către V. Alecsandri, așa: La barieră - adică la ieșirea din București - se isprăvise caldarâmul și o luam pe șleau cu roatele în noroi până la buccea, caii la pas și surugiii croindu-le cu bicele dungi beșicate pe spinare.

Sărmanii cai! Dar așa erau timpurile. În ciuda drumurilor proaste și a încetinelii cu care se mișcau dintr-un loc în altul, oamenii mari de atunci, în frunte cu Cuza, au ajuns, cu toții, în cartea de istorie. Duși de faptele lor, ce au lăsat cu mult în urmă trăsurile și caii. Dacă e să judecăm drept, chiar pe mulți dintre oamenii... mari din viitor.

Citeşte mai multe despre:   Alexandru Ioan Cuza