„Cum eşti, aşa ţi-e rugăciunea, cum te porţi, aşa te rogi“

De unde ştim când ne rugăm corect?

Dragă, nu se pune problema cum te rogi. Te rogi cum te poţi ruga. Sigur că rugăciunea totdeauna este oglinda sufletului. În momentul în care te angajezi la rugăciune, o faci după măsura vieţii tale. În „Scara“ Sfântului Ioan Scărarul, se spune că rugăciunea, după calităţile ei, este „judecată şi judecătorie şi scaunul judecătorului înainte de judecata viitoare“. Ceea ce înseamnă că rugăciunea e oglinda sufletului! Cum ne e viata aşa ne e şi rugăciunea; nu poţi avea o altă rugăciune decât la măsura la care ai ajuns!

Sfântul Ioan Scărarul vorbeşte despre patru feluri de rugăciune: rugăciunea întinată (sau spurcată), rugăciunea furată, rugăciunea pierdută şi rugăciunea curată. Fiecare dintre aceste patru feluri de rugăciune arată starea celui ce se roagă. Cel care e încă întinat şi trăieşte în patimi se roagă, pentru că rugăciunea nu ţine de un anumit stadiu, ci ţine de viaţa omului, de credinţa omului. Cel care a ajuns să aibă o legătură cu Dumnezeu, de asemenea, se roagă. Nu se poate să crezi în Dumnezeu şi să nu te rogi, să nu-ţi găseşti vreme de rugăciune. Sigur că, rugându-te ca începător, ca om întinat, şi rugăciunea e întinată de patimile care au putere în sufletul tău. Şi aşa mai departe.

Când ai ajuns la o viaţă curată, viaţa de nepătimitor, atunci ai ajuns şi la rugăciunea curată. Şi rugăciunea curată e o rugăciune despre care se poate spune, într-adevăr, că e o rugăciune bună. Dar cel care e angajat în rugăciune, în orice stare ar fi, e pe calea îmbunătăţirii rugăciunii şi pe calea îmbunătăţirii vieţii sale. Deci, cum eşti, aşa ţi-e rugăciunea, cum te porţi, aşa te rogi. Chiar există un îndemn: „Roagă-te cum poţi, ca să ajungi să te rogi cum trebuie!“.