Cum o fi

Cum o fi să nu mai fim copii?, ne-am întrebat în fiecare zi din cei patru ani în care am fost colegi de bancă la liceu.
Am reușit abia la sfârșit să aflăm. Dar nu chiar de tot, pentru că rămăsese fiecare dintre noi ceea ce visam să nu mai fim. Tocmai pentru că visam, eram. Și visam aproape mereu. Eu, scriind poezii. El, recitând poeziile pe care le scriam. Eu, însoțindu-l în vacanță la părinții săi. El, însoțindu-mă pe mine la ai mei. Cred că stelele de pe cer mai țin minte de câte ori ne-a prins răsăritul de soare numărându-le.
Încă se mai văd în preajma Carului Mare urmele pașilor noștri pe cer. Uneori îl rugam pe bunicul meu Gheorghe să înhame caii la car, și el, deşi om în toată firea, cobora la mintea mea de copil și-i înhăma.
Caii nechezau de bucurie.
Mai încet, le striga bunicul în șoaptă, vreți să-L trezim pe Dumnezeu?
Deși copii, noi știam că Dumnezeu este tot timpul treaz, așa că nu-l ascultam pe bunicul când ne striga, tot în șoaptă, și nouă, să ne bucurăm mai încet.
Ne bucuram până la marginile cerului și Se bucura și Dumnezeu odată cu noi.
Cum o fi să avem noi înșine copii?, ne-am întrebat câțiva ani mai târziu. Și am aflat, unul dintre cei doi copii ai săi purtând numele unuia dintre cei doi copii ai mei.
Apoi am început să îmbătrânim, uitând să ne mai întrebăm cum o fi. Dar nu credea nici unul dintre noi că a încetat să mai fie copil. De aceea ne-am și apucat amândoi să căutăm o noapte dintr-o vară din anii trecuți în care să putem sta pe câmp într-un foișor, doar cu stelele multe ale cerului deasupra noastră. Și am găsit noaptea aceea și am stat, rugându-ne în gând să nu se crape de ziuă prea curând. Dar nu s-a putut, s-a crăpat. Și dimineața am început iarăși să îmbătrânim. Și să ne vedem tot mai rar.
Cum o fi să murim?, ne-am întrebat când ne-am întâlnit din nou. Știam că o să aflăm într-o zi, dar ne doream ca ziua respectivă să vină cât mai târziu. Numai că el s-a grăbit să afle primul, astfel că, săptămâna trecută, chiar în preajma Înălțării, sufletul dragului meu coleg de bancă Ion Izină s-a înălțat la cer, fără să țină cont de prietenia noastră și de câte mai aveam să aflăm împreună.
Cum o fi să nu ne mai vedem niciodată aici, pe pământ?
Știu deja cum, dar întreb ca să nu se vadă ce dor o să-mi fie de el și cât de tare îmi vine să plâng!