Cum scăpăm de întristare?

Mergi pe stradă şi, în mod firesc, priveşti oamenii. În lumea noastră bulversată oamenii reprezintă tot ce poate fi mai interesant. De obicei privim feţele oamenilor. Faţa este partea văzută a omului care-l exprimă cel mai bine. De aceea există o anumită fascinaţie în a privi feţele oamenilor. Faţa este o întreagă lume, plină de înţelesuri…

Mergi pe stradă şi iei seama la feţe. Cele mai multe dintre feţele celor din jurul nostru sunt triste. În cadrul unui dialog sau al unei întâlniri mulţi reuşesc să-şi mascheze tristeţea, dar când păşesc pe stradă, de obicei, oamenii sunt aşa cum sunt ei în realitate, de cele mai multe ori preocupaţi, trişti. Uneori ai impresia, privindu-i, că nu doar grija zilei se află pe umerii lor, ci o povară mult mai apăsătoare.

Căutând să aflu mai multe detalii în problema tristeţii şi a terapiei ei, am dat de curând peste nişte studii în limba greacă, ce luau în discuţie anumite aspecte ale temei noastre în gândirea Sfinţilor Părinţi. Aceste studii au, pentru noi cel puţin, un mare inconvenient: sunt extrem de specializate, cu o terminologie adesea intraductibilă. Pe parcursul acestor materiale se analizează o serie de termeni folosiţi de Sfinţii Părinţi cu o foarte mare precizie, care arată interdependenţa dintre tristeţe şi alte stări sau diverse aspecte ale tristeţii, pentru care noi nu ne-am format încă un vocabular clar şi unitar. De aceea, în faţa unor asemenea analize şi raporturi de dependenţă în ceea ce priveşte stările sufleteşti, pe lângă bucuria cunoaşterii, te încearcă şi un uriaş sentiment de neputinţă pentru faptul că nu poţi să transmiţi întocmai subtilităţile stărilor descrise, întrucât îţi lipseşte instrumentul lingvistic. În acelaşi timp însă, îmi vine şi gândul că trebuie să existe o modalitate de a suplini toată această disecare specializată a temei şi de a găsi o cale mai simplă de a elimina tristeţea sau de a-i găsi tămăduirea potrivită.

Toate aceste metode clasice de analiză şi terapie sunt extraordinare, sunt utile, dar uneori noi avem nevoie de ceva mai accesibil, mai direct, mai eficient. Şi înclin să cred că cel mai simplu poţi lupta împotriva tristeţii atunci când te bucuri. Exact aşa! Nu te mira, ai suficiente motive să te bucuri. Priveşte la zâmbetul nepământesc al pruncului tău şi ai să te umpli de bucurie. Îţi vezi copiii care mai ieri erau mititei, iar acum cresc şi devin independenţi, căpătând personalitate. Nu poţi să asişti la această creştere, la faptul că au trecut prin mâna ta şi să nu te bucuri. Te uiţi la soţia ta, la soţul tău şi te bucuri că ai pe cine să te sprijini. Apoi îţi aminteşti de toţi prietenii tăi şi te bucuri că îi ai şi nu eşti izolat într-o lume ostilă. Tocmai ai trecut printr-o greutate, printr-o ispită, bucură-te că a trecut, nu te gândi doar la ce-ai pătimit. Sau poate chiar acum te afli în mijlocul unei neputinţe sau al unei încercări, bucură-te întrezărind deja finalul liberator şi fericit al acesteia.

Şi tu, chiar dacă eşti singur, bucură-te. Nu te gândi că tu nu ai, că îţi lipseşte ceva sau cineva. Eşti singur doar pentru că eşti mai sensibil, mai delicat, mai interiorizat. Gândeşte-te că tu, spre deosebire de ceilalţi, ai ocazia să-ţi urmezi liber, fără alte îndatoriri, pasiunile tale, aşa cum alţii nu pot. Dar mai ales tu ai şansa să te dedici rugăciunii, aşa cum nu poate face un familist.

Nu te mai gândi la neîmplinirile tale - despre care acum nu ştii dacă până la sfârşit nu se vor transforma de fapt în prilejuri pentru împliniri! -, ci gândeşte-te la nenumăratele tale reuşite, la ajutorul neaşteptat pe care l-ai primit de sus în momentele de răscruce. Ocupă-ţi mintea doar cu lucrurile bune şi frumoase şi nu vei suferi nicicând de vreo mâhnire. Nu lăsa amintirile întunecate din viaţa ta să te stăpânească, ci aminteşte-ţi doar binele pe care ţi l-au făcut oamenii, chiar dacă uneori te-au întristat. De tine şi numai de tine depinde starea pe care o ai! Construieşte-ţi-o din elementele bucuriei pe care le poţi afla atât în lumea văzută, dar mai ales înlăuntrul sufletului tău. Leagă-te de evenimentele bucuriei şi fă-ţi un obicei din a cugeta la ele. Nu te lăsa pradă melancoliei, ci sileşte-te să crezi într-un viitor mai bun. Priveşte înainte!

Oricum ai fi tu, omule, orice ocupaţie ai avea, bucură-te. Fie şi pentru simplul fapt că altă cale prin care să dobândeşti tăria de a merge înainte nu există. Apostolul Pavel zice: „Bu­cu­raţi-vă pururea” . Nu ne dă şi un motiv. Pur şi simplu asta trebuie să fie starea firească a creştinului. E uimitor, nu-i aşa? Cât de simplu, cât de direct a spus apostolul aici! Bucuraţi-vă, fraţilor! Asta să fie principala voastră ocupaţie! Lasă acum problemele, lasă grijile de tot felul! Acum bucură-te! Iar dacă totuşi vrei un motiv serios pentru asta, iată-l: bucură-te pentru că posteşti, bucură-te pentru că în curând vom prăznui Naşterea lui Hristos!