Curajul în fața vieții și teama de Dumnezeu

Amma Sincletica observă că există o disparitate între căutarea bunurilor materiale și dorința de a dobândi virtuți și calități spirituale. „Cei care adună bogăție materială cu mult chin, înfruntând primejdiile mării, după ce au câștigat averi uriașe, poftesc și mai mult. Dispre­țuiesc ce au și tânjesc la ce nu au încă. Noi nu avem nimic din ce căutăm, dar nici nu vrem să câștigăm ceva cu teama de Dumnezeu”.

În observația ei, maica Sincletica face o paralelă neașteptată: Curajul celor care înfruntă marea este echivalat în plan spiritual cu teama de Dumnezeu. Marea este simbolul necunoscutului haotic, dar și al încercărilor vieții. Navigatorul care înfruntă marea trăiește o tensiune permanentă între curaj și frică. De fapt, pentru a putea înfrunta ne­sfâr­­șitul apei, orice marinar trebuie să se confrunte în primul rând cu sine însuși, să treacă dincolo de sine, să se stăpânească. Teama de Dumnezeu este, pe de altă parte, curajul abandonului de sine în fața infinitului divin. Teama de Dumnezeu este curajul smereniei și al nădejdii deschise, nelimitate și nedeterminate.

Curajul navigatorului este alimentat de setea nesfârșită de bo­gății materiale. Aici, există iarăși o sugestie importantă pe care o face amma Sincletica. Anume că în sufletul omului este insațiabi­li­tate permanentă: „mai multul” care devine în sine obiectul dorin­ței. Câtă vreme vrei ceva anume, bine determinat, dorința se încheie în clipa în care ai obținut ceea ce căutai. Nu la fel stau lucrurile cu dorința pătimașă de mai mult, care poate deveni unicul motor al vieții noastre cotidiene. Această mișcare permanentă către mai mult te face să privești cu dispreț la ceea ce ai, ca și când nu ar însemna nimic și să te avânți nestăvilit către altceva, mereu altceva.

O asemenea dorință de mai mult este folositoare doar când se situează în plan spiritual. Când disprețuiești orice lucrare a virtuții practicată până acum și te deschizi către Dumnezeu. Din păcate, în omul firesc, dorința de mai mult se îndreaptă doar spre cele materiale, nu și către Dumnezeu și lumea spirituală.

Gândul maicii Sincletica poate fi pus și în termeni care astăzi sunt la modă: tensiunea dintre a avea și a fi. Dorința de mai mult ascunde gândul că putem spori în ființă adăugând lucruri exterioare. Abia teama de Dumnezeu, înțe­lea­să ca o grijă permanentă de unire cu El, este cea care aduce împlinire. Așadar, chiar și în pornirea către a avea, se găsește tot dorința de a fi, doar că într-o formă deturnată și falsificată.

Prin urmare, afirmația ammei Sincletica poate fi sintetizată așa: teama de Dumnezeu este adevăratul curaj, care împlinește și aduce spor de ființă. Dorința de mai mult, chiar așa deturnată, poate fi o lecție minunată despre cum sufletul nostru Îl dorește pe Dumnezeu, în adâncurile sale, care poate încă ne sunt necunoscute.