Cuvânt dim amvon: Virtutea de a fi om

Cele ce spun acum nu le spun la întâmplare, ci pentru că văd pe mulţi creştini că duc după botez o viaţă mai păcătoasă decât cei nebotezaţi, că nu se vede nici un semn în viaţa lor că sunt creştini. De aceea nici în oraş, nici în biserică nu poţi şti degrabă cine-i credincios şi cine-i necredincios, afară doar de ai sta în timpul împărtăşirii cu sfintele taine, ca să vezi cine iese afară şi cine rămâne să se împărtăşească. Şi-ar trebui să cunoaştem pe credincioşi nu după locul în care se găsesc, ci după viaţa lor. Marile dregătorii lumeşti le recunoaştem după insignele purtate de oameni; calitatea noastră de creştini însă trebuie s-o cunoaştem după sufletul nostru. Creştinul trebuie să se arate creştin nu numai după darul pe care-l aduce la altar, ci şi după viaţa nouă pe care o duce; trebuie să fie lumina lumii (Matei 5,14) şi sarea pământului (Matei 5,13). Dar când nici pe tine nu te luminezi, nici nu-ţi micşorezi putreziciunea, de unde să ştiu că eşti creştin? Că te-ai botezat? Dar tocmai botezul îţi măreşte mai mult pedeapsa. Că măreţia cinstei aduce un adaos de pedeapsă peste cei care nu voiesc să trăiască la înălţimea cinstei. Se cuvine ca un creştin să strălucească nu numai prin cele ce a luat de la Dumnezeu, ci şi prin cele ce aduce el lui Dumnezeu. Totul să-l arate creştin: mersul, privirea, îmbrăcămintea, glasul. Vă spun acestea nu pentru a ne lăuda că suntem creştini, ci pentru a ne pune viaţa în rânduială spre folosul celor ce ne văd. Aşa însă, oricum aş căuta să te cunosc, văd că faci cu totul alte fapte decât fapte de creştin. Dacă aş vrea să te cunosc după locul în care îţi petreci timpul, te văd petrecându-ţi toată ziua la hipodrom, la teatru, în fărădelegi, la întrunirile cele pierzătoare de suflet din oraş, în întovărăşiri cu oameni stricaţi. Dacă aş vrea să te cunosc după expresia feţei, te văd mereu pufnind în râs şi molâu ca o femeie stricată, care râde în gura mare. Dacă aş vrea să te cunosc după haine, te văd că nu eşti îmbrăcat cu mai multă cuviinţă decât comedianţii. Dacă aş vrea să te cunosc după cei ce te însoţesc, te văd înconjurat de paraziţi şi de lichele. Dacă aş vrea să te cunosc după vorbe, nu te aud rostind vreo vorbă sănătoasă şi la locul ei, care să ajute la îmbunătăţirea vieţii noastre. Dacă aş vrea să te cunosc după mâncărurile de la masă, apoi masa ta te acuză şi mai mult.

Spune-mi, dar, după care fapte să te cunosc că eşti creştin, când totul te arată necreştin? Dar pentru ce spun: creştin? Nu pot şti bine nici dacă eşti om. Când te văd că arunci cu picioarele ca un măgar, că sari ca un taur, că nechezi după femei ca un armăsar, că eşti lacom la mâncare ca un urs, că-ţi îngraşi trupul ca un catâr, că eşti ranchiunos ca o cămilă, că răpeşti ca un lup, că te mânii ca un şarpe, că răneşti ca o scorpie, că eşti şiret ca o vulpe, că ţii în tine veninul răutăţii ca o aspidă şi viperă, că lupţi împotriva fraţilor tăi ca demonul cel rău, cum voi putea să te număr cu oamenii când nu văd în tine caracteristicile firii omeneşti? Căutând să fac deosebirea între un necredincios şi un credincios, mi-e teamă că nu voi găsi nici deosebirea dintre un om şi o fiară. Cum să te numesc? Fiară? Dar fiarele au numai unul din cusururile amintite! Tu însă ai adunat în tine toate cusururile şi mergi chiar mai departe decât fiarele sălbatice. Să te numesc drac? Dar dracul nu slujeşte tiraniei stomacului, nici nu îndrăgeşte banii. Spune-mi, te rog, pot să te mai numesc om când ai mai multe cusururi decât fiarele şi dracii? Dacă om nu pot să te numesc, cum pot să te mai numesc creştin? Şi marea grozăvie este că suntem atât de plini de păcate, că nu ne vedem sluţenia sufletului nostru şi nici nu ne dăm seama de urâţenia lui. Când te duci la frizerie ca să-ţi tunzi părul, iei oglinda şi te uiţi cu atenţie la pieptănătura părului, întrebi pe cei de faţă şi chiar pe frizer dacă ţi-e aranjat bine părul de pe frunte; chiar când eşti bătrân nu te ruşinezi să-ţi piepteni şi să-ţi aranjezi părul ca unul tânăr; dar nu ne sinchisim deloc că sufletul nostru nu-i numai pocit, ci şi sălbătăcit, ajungând ca Scila (monstru marin cu zece capete şi douăsprezece picioare) sau Himera (monstru cu trei capete: de leu, de capră şi de şarpe) din miturile păgâne. Şi avem, totuşi, şi pentru suflet o oglindă duhovnicească, cu mult mai bună şi mai de folos decât cealaltă. Oglinda aceasta nu ne arată numai sluţenia sufletului, ci, dacă voim, ne arată şi cum să ne schimbăm sluţenia într-o frumuseţe fară seamăn.

Care-i oglinda aceea?

Viaţa bărbaţilor virtuoşi, istoria vieţii lor fericite, citirea Sfintelor Scripturi, legile date de Dumnezeu. Dacă ai vrea să te uiţi numai o dată la chipurile sfinţilor acelora, vei vedea şi urâţenia sufletului tău; şi odată ce ţi-ai văzut-o, nu mai ai nevoie de altceva ca să scapi de urâţenia lui. La asta ne şi foloseşte oglinda: ne ajută să ne schimbăm cu uşurinţă înfăţişarea.

Nimeni deci să nu mai aibă chip de fiară. Dacă robul nu intră în casa tatălui, cum vei putea tu să intri în pridvoarele acelea, când eşti şi fiară? Dar pentru ce spun fiară? Un om ca acesta este mai cumplit ca o fiară. Că fiarele, deşi sălbatice prin firea lor, ajung de multe ori blânde dacă sunt dresate de oameni. Dar tu, care schimbi sălbăticia firească a fiarelor şi le faci blânde împotriva firii lor, ce cuvânt de apărare mai poţi avea când însuţi schimbi blândeţea ta firească într-o sălbăticie potrivnică firii tale? Îmblânzeşti fiara, care-i sălbatică prin firea ei, şi tu, împotriva firii tale, te sălbăticeşti, deşi eşti blând prin fire. Domesticeşti pe leu, ţi-l faci ascultător, dar faci ca mânia să-ţi fie mai sălbatică decât leul! Pentru îmblânzirea leului îţi stau în faţă două piedici: lipsa de raţiune a fiarei şi sălbăticia lui mai cumplită decât a tuturor fiarelor; şi totuşi, birui firea leului, datorită prisosului de înţelepciune dat ţie de Dumnezeu. Pentru ce, omule, tu, care birui firea animalelor sălbatice, pentru ce-ţi trădezi o dată cu firea şi frumuseţea voinţei? Dacă ţi-aş porunci să îmblânzeşti pe un alt om, n-ai socoti porunca peste puterile tale, deşi ai putea să-mi spui că nu eşti stăpân pe voinţa altuia, nici nu-ţi stă în putere totul; acum însă e vorba de fiara din tine, peste care eşti deplin stăpân. (Sf. Ioan Gură de Aur, „Omilia IV la Matei“)