Cuvânt din amvon: A mai trecut un an din viaţa noastră

▲ „Că nu luăm aminte, cum că atâta viaţă am pierdut, câtă am trăit; şi aşa, neluând noi aminte, se sfârşeşte viaţa...“ ▲

Pentru acest sfârşit de an, am găsit de cuviinţă a prezenta un fragment dintr-o cuvântare de-a Sfântului Vasile cel Mare, tradusă de preotul cărturar Samuil Micu Clain, tipărită în anul 1784 şi inclusă în volumul său de „Propovedanii“ (cuvântarea se găseşte, în original în Migne, P.G., 32, 1245-1256). Cuvântul este intitulat „Despre moarte“ şi în el Sf. Vasile cel Mare atrage atenţia asupra scurgerii ireversibile a timpului şi asupra datoriei întrebuinţării lui cu folos: „Lucru minunat, prea iubiţilor! Cum unul fieştecarele dintre noi, cât iasă din sânul mumă-sa, îndată legat cu curgerea vremii se răpeşte totdeauna, după sine lăsând ziua, care o a trăit şi niciodată tocma de ar şi vrea nu se poate mai mult întoarce la ziua de ieri. Iară noi ne bucurăm când mergem mai înainte şi trecând la mai mare vârstă; ne pare bine ca şi cum am căpăta ceva şi ţinem fericit pe cel ce din prunc s-a făcut bărbat şi din bărbat s-a făcut bătrân. Ci nu luăm aminte, cum că atâta viaţă am pierdut, câtă am trăit; şi aşa, neluând noi aminte, se sfârşeşte viaţa, măcar că totdeauna din cea trecută o măsurăm şi nu gândim cât de neştiut lucru este, câtă vreme vrea să ne dea încă nouă Cel ce ne-a trimis pe noi să săvârşim această cale...“

Acest fragment se potriveşte Anului Nou, întrucât ne conştientizează de faptul că a mai trecut un an din viaţa noastră şi că s-ar putea ca cel în care am intrat să fie ultimul, aici, pe pământ... Ne aduce aminte că trebuie să preţuim fiecare zi, fiecare ceas dăruit de Dumnezeu pentru a lucra mântuirea noastră. Puţin mai departe, în aceeaşi cuvântare, Sf. Vasile atenţionează: „Au nu vezi soarele răsărind şi apunând? Nu vezi luna crescând şi scăzând? Nu vezi pământul înverzind şi iarăşi uscându-se? Ce minune dară este, dacă şi noi fiindcă suntem parte a lumii, ne facem părtaşi celor ce sunt în lume?...“ În cuvinte lapidare, dar de esenţă, Sf. Vasile dă, apoi, soluţia unei vieţuiri înţelepte: „Drept aceea, trebuie să fugim de viaţa întru care este ocară!“.

Marcarea Anului Nou înseamnă totodată şi a ne face un mic bilanţ material şi sufletesc: câte am împlinit sau nu dintre cele propuse la începutul anului, dacă am utilizat sau nu cu folos timpul etc. Cele neîmplinite, mai ales din motive care au ţinut de voinţa personală, pot fi recuperate, cu ajutorul Domnului, în noul an. Cunoscutul proverb „ce poţi face azi nu lăsa pe mâine“, parafrazat, ar suna aşa: „Ce poţi face în acest an nu lăsa pe cel viitor...“ „Carpe diem! „(trăieşte clipa, ziua!), îndeamnă poetul Horaţiu. Adaptând dictonul am putea zice: „Carpe annum! - Trăieşte anul!“ Dumnezeu ne-a mai acordat o şansă pentru mântuire, se înţelege, prin împlinirea datoriilor de fiecare zi şi ceas.

Să ne amintim de un fragment din prima rugăciune a Canonului pentru Sf. Împărtăşanie: „...Doamne, fără de răutate fiind, îndelung-răbdător şi mult-milostiv, nu m-ai dat pe mine să pier cu fărădelegile mele, în tot chipul aşteptând întoarcerea mea...“ Cât de potrivite sunt aceste cuvinte acum, la acest prag de An Nou! Dumnezeu, în a Sa bunătate, nu ne-a dat morţii pentru fărădelegile pe care le-am făcut în anul precedent, ci ne-a acordat şansa îndreptării în cel în care am păşit.