Cuvânt din amvon: Căutaţi Împărăţia lui Dumnezeu

▲ Dispreţuieşte averile, de vrei să ai averi, fii sărac, de voieşti a te îmbogăţi ▲

Dumnezeu ne-a încredinţat o taină atât de mare, în timp ce noi nu-i încredinţăm nici banii.

El ne spune: „Încredinţaţi-le acelea mie şi nimeni nu le va răpi; nici molia nu le va roade, nici hoţii nu le vor fura“, şi ne făgăduieşte însutit a ne da, şi totuşi nu ne convingem.

Deşi noi nu luăm nimic mai mult de la cei cari am depus banii noştri, decât ceea ce am fost depus, şi încă atunci să fim mulţumiţi.

Însutit El dă în schimb aici, iară acolo va da şi viaţa veşnică, şi totuşi nimeni nu pune spre depozitare. „Dar, zici tu, târziu îmi va înapoia“. Apoi şi acesta este un semn mare al darului său celui nepovestit, de a nu răsplăti aici în viaţa aceasta trecătoare, - sau mai bine zis, chiar şi aici răsplăteşte însutit.

Căci spune-mi: oare Pavel n-a lăsat aici cuţitul lui de curelar? Petru n-a lăsat aici trestia şi undiţa? Matei n-a lăsat vama?

Şi oare nu li se deschidea lor întreaga lume mai mult chiar decât împăraţilor?

Oare nu puneau toţi la picioarele lor averile? Oare nu-i luau pe dânşii de domni şi stăpânitori?

Oare nu încredinţau în mânile apostolilor până şi sufletele lor? Oare nu cu toţii atârnau de voinţa acelora? Oare nu chiar şi pe dânşii se puneau în rândul robilor lor? Şi oare acum chiar nu vedem noi petrecându-se multe de acest fel?

Dispreţuieşte, deci, averile, dacă, voeşti a avea averi: de voeşti a te îmbogăţi, fii sărac.

Căci aşa sunt faptele cele minunate ale lui Dumnezeu: El nu voeşte ca tu să devii bogat numai prin propria ta osteneală, ci şi prin harul Său.

„Lasă-mi mie, zice, acestea; tu te îngrijeşte de cele duhovniceşti, ca să cunoşti şi puterea mea. Fugi de jugul şi robia cea de la averi. Până când vei fi supus lor, sărac vei fi; iarăşi când vei dispreţui averile, vei fi de două ori bogat: şi că îţi vor curge averi, din toate părţile, şi că nu vei avea nevoie de nimic din cele de care au nevoie cei mulţi.

Căci nu este bogat cel ce are multe averi, ci cel ce nu are nevoie de multe.

Aşa că întrucât are nevoie de dânsele, întru nimic nu se deosebeşte împăratul de sărac, fiindcă sărăcia nimic alta nu este, decât de a avea nevoe de alţii; - astfel că şi împăratul în privinţa aceasta este sărac, fiindcă are nevoie de cei stapâniţi de dânsul.

Deci, dacă voeşti a te învrednici de cele din lume, caută cerul; iar de voeşti a te bucura şi de cele de aici, dispretuieşte-le, „Căutaţi - zice -împărăţia lui Dumnezeu, şi toate acestea se vor adăuga vouă“ (Mt. 6, 33).

De ce admiri pe cele mici? De ce stai cu gura câscată la cele ce nu sunt vrednice de cuvânt? Până când vei fi sărac? Până când cerşetor?

Caut spre cer, gândeşte-te la bogăţia de acolo, bate-ţi joc de aur, află că trebuinţa lui este mică şi nebăgată în seamă.

Mulţumirea de dânsul rămâne aici în această lume trecătoare; şi pe câtă deosebire este între un fir de nisip, sau între o picătură de apă şi abisul cel fără sfârşit, pe atâta este între viaţa de aici şi cea viitoare.

Aceasta nu este proprietate, ci numai întrebuinţare; nu este ceva care să o stăpâneşti pentru totdeauna, fiindcă cum ar putea fi, dacă murind tu, alţii vor lua toate ale tale, şi aceia iarăşi vor lăsa altora, şi iarăşi aceştia vor da altora? Toţi suntem străini iar stăpânul casei este doar mai mult un chiriaş, fiindcă murind el, chiriaşul rămâne şi se bucură de casă mai mult decât stăpânul ei.

Să facem, deci, cele ce sunt înăuntrul nostru. Nu este cu putinţă de a lua cu noi averile şi a pleca de aici, ci cu putinţă este de a pleca cu milostenia, şi mai drept vorbind, de a o trimite dinainte acolo, ca să ne pregatească sălaşuri în locaşurile cele veşnice.

Se numesc bani, fiindcă ne folosim de dânşii, iar nu pentru că suntem stăpâni; întrebuinţarea lor, sau folosinţa lor o avem numai, nu însă şi stăpânirea.

Căci spune-mi, te rog, fiecare proprietate în parte, şi fiecare ogor a câtor stăpâni au fost până acum? Şi a câtor stăpâni vor mai fi de acum înainte?

Se vorbeşte chiar şi într-un proverb foarte înţelept - căci noi nu trebuie a dispreţui proverbele din popor, dacă au în ele ceva înţelept: „ogorule, zice: al câtor stâpâni ai fost şi al câtor vei fi? „Aceasta să o vorbim şi către case. Numai virtutea obişnuieşte a călători împreună cu noi acolo, numai virtutea trece în viaţa cea de acolo.

Deci, iubiţilor, să stingem din noi pofta de bani, ca astfel să aprindem pofta de cele de acolo. Nu pot ambele aceste două iubiri să stăpânească sufletul omului, căci: „sau pe unul va urî, sau pre altul va iubi, sau de unul se va ţinea şi de altul nu va griji“. (Mat. 6, 24). (Sf. Ioan Gură de Aur, Căutaţi Împărăţia lui Dumnezeu)