Cuvânt din amvon: Cum să cucerim raiul

▲ Cel care urcă dovedeşte grijă faţă de sufletul său ▲

Citind episodul evanghelic despre convorbirea Mântuitorului cu un tânăr bogat, în care acesta din urmă caută răspuns la o întrebare foarte actuală: „...ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? „, mulţi dintre noi ne întrebăm, probabil: „Care a fost scopul acestui dialog?“. Căci ştim foarte bine că Mântuitorul n-a vorbit şi n-a săvârşit nimic la întâmplare. Pentru a răspunde în cunoştinţă de cauză, trebuie să urmărim trei aspecte: împrejurările convorbirii cu tânărul bogat; scopul acestui dialog, raportat la tânărul cu pricina; mesajul convorbirii pentru noi şi pentru oamenii din orice vreme.

Dialogul a avut loc cu puţin timp înainte de moartea Sa. De aceea, cuvintele spuse tânărului se constituie, astfel, ca sfaturi date de cineva pe patul morţii, ca un ultim testament. Toate învăţăturile Mântuitorului fac parte, desigur, din ceea ce îndeobşte numim „Testamentul cel Nou“. De altfel, chiar sfaturile date de părinţi copiilor în decursul vieţii pot fi considerate testamentare. Dar, ştim bine, cele rostite înaintea morţii au întotdeauna o greutate aparte. Cele spuse acum de către Mântuitorul tânărului, şi prin el, nouă, tuturor, sunt de importanţă ultimă cu privire la mântuirea sufletului.

De ce i-a spus Mântuitorul tânărului: „Vinde toate câte ai şi vino de urmează Mie“? Suntem înclinaţi, poate, să credem că Mântuitorul a voit neapărat să-L facă ucenic. Dar nu Mântuitorul, ci tânărul însuşi voia ceva mai mult decât împlinirea Legii. Din felul cum se desfăşoară dialogul, înţelegem că scopul chemării Domnului a fost ca tânărul să meargă până la capăt, în ceea ce singur îşi propusese iniţial. Altfel spus, să-şi respecte propria bună dorinţă şi bună intenţie. Să ne amintim că el a venit la Iisus fără să-l cheme şi că L-a numit „Bun“, fapt care dovedeşte o deschidere iniţială deosebită. Adresarea reverenţioasă şi mărturisirea dorinţei de a împlini mai mult decât îi cereau poruncile Legii, vădeau intenţia clară de a face tot ce îi va spune El.

Cum putem înţelege noi, în zilele noastre, chemarea Mântuitorului? Ce ne cere Mântuitorul prin aceste cuvinte? Ce doreşte El de la noi? Exact ceea ce a dorit de la tânărul bogat şi plin de intenţii bune: să mergem până la capăt, în toate acţiunile noastre! Cu două condiţii: acţiunile să fie corecte şi să aibă un scop bun. Bunăoară, ai început o şcoală? Du-o la bun sfârşit! Cunoşti o meserie folositoare semenilor şi ţie? Profeseaz-o cu drag! Te-ai căsătorit? Trăieşte bucuriile vieţii de familie, dar asumă-ţi şi necazurile, până la capăt! Ai păşit pe drumul ştiinţei într-o anumită ramură? Nu înceta a-i urca treptele, oricâte piedici ţi s-ar pune! Te declari creştin şi doreşti mântuirea? Nu te opri din urcuşul faptelor bune! Te-ai hotărât de bună voie să ţii un post deplin, nu-l spurca! Ai început lupta împotriva patimilor? Nu te opri la cea mai mică ispită! Luptă-te, cu toată voinţa! Adu-ţi aminte de avertismentul Apostolul Pavel dat conaţionalilor săi: „În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi luptat până la sânge!“ (Evrei 12, 4), adică „până la capăt, cu toată puterea, chiar cu preţul jertfei supreme, a sângelui, dacă situaţia o cere“.

Este adevărat că exemplificările de mai sus, şi altele asemenea, principiale prin natura lor, pot întâmpina cazuri de excepţie. De aceea, dilemele vor fi discutate la timp cu duhovnicul personal. Pe de altă parte, oprirea la jumătatea drumului, adesea fără motive serioase, este drama multor semeni ai noştri, după cum se pare că este şi drama naţiunii noastre, căci a devenit, din păcate, dureroasă şi proverbială constatarea că românii, în vremea din urmă, rar duc o acţiune până la capăt…

Mântuitorul i-a cerut tânărului şi, prin el, nouă tuturor, să nu folosim în viaţă jumătăţile de măsură, ci măsurile întregi, acelea care duc orice faptă la bun sfârşit. Cel care urcă dovedeşte grijă faţă de sufletul său, care - structural - tinde spre Dumnezeu Care l-a creat, iar cel care stă, sau coboară, Doamne fereşte, se aseamănă unei pietre nemişcate, ori aflată în rostogolire fatală…