Cuvânt din amvon: Lista lucrătorilor celor răi ai viei

▲ Nu suntem numai admiratori ai creaţiei, ci şi răspunzători pentru conservarea ei ▲

Doamne, Doamne, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta pe care a sădit-o dreapta Ta şi o desăvârşeşte pe ea!

Această scurtă, dar extraordinar de impresionantă rugăciune, preluată din psalmul 79, este rostită de arhierei în cadrul Sfintei Liturghii şi are menirea de a cere de la Dumnezeu ocrotire pentru lumea minunată creată de mâna Sa, a cărei frumuseţe, din păcate, este deseori stricată de mâinile rău-făcătoare ale unor lucrători nesăbuiţi. Am invocat-o aici pentru că are o strânsă legătură cu pilda lucrătorilor viei (Matei 21, 33-44), asupra căreia ne propunem să zăbovim în cele ce urmează. Pentru a-i înţelege corect mesajul, trebuie citită cu atenţie în întregime, întrucât noi, din economie de spaţiu, redăm aici doar un fragment: Era un om oarecare, stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele… Pornind la tâlcuirea pildei, nu este greu, credem, să ne dăm seama că „stăpânul“ este Dumnezeu, iar „via“ este lumea. Mai departe, tâlcuirea are în vedere planul Său de mântuire: gardul înseamnă Legea dată prin Moise; teascul - Altarul Jertfelor; turnul - Templul; lucrătorii sunt fiii lui Israel, reprezentând, de fapt, poporul ales; plecarea departe arată libertatea şi încrederea pe care Dumnezeu a dat-o omenirii; slugile trimise în mod repetat pentru culegerea roadelor (faptelor bune) sunt proorocii; Fiul Stăpânului este Însuşi Iisus Hristos, Mântuitorul „viei“, pe Care mai-marii vremii L-au scos afară şi L-au omorât; via a fost încredinţată, apoi, altor lucrători, adică popoarelor păgâne, care treptat au fost încreştinate şi de la care se aşteaptă să lucreze în aşa fel încât să aducă roadele pe care cei dintâi nu le-au adus…

În textul de faţă nu ne-am propus, de fapt, tâlcuirea amănunţită a pildei, care ar solicita multe pagini, ci a sublinia datoria noastră, a oamenilor, faţă de via Domnului, lumea, cu tot ce cuprinde ea. Două aspecte impun, credem, zăbovire specială. Mai întâi, să ne dăm seama cât de minunată este creaţia lui Dumnezeu, începând cu plăpândul fir de iarbă, pe care bobuleţul de rouă reflectă întreaga boltă albastră a cerului în zilele senine; ascultând ciripitul odihnitor al vietăţilor văzduhului şi foşnetul armonios al pădurii, pe care poeţii se întrec în a-l traduce în versuri nemuritoare; privind luciul cristalin al apelor curate; atenţi la coloritul atât de variat al florei – sau respirând parfumul ei îmbietor; admirând strălucirea soarelui, dar înfioraţi, totodată, şi de priveliştea magnifică a bolţii înstelate a cerului nocturn.

Al doilea aspect, care decurge, de fapt, din primul, se raportează la conştientizarea răspunderii noastre faţă de via Domnului, căci nu suntem numai admiratori ai creaţiei, oricât de sinceri şi înflăcăraţi ne-am dovedi, ci şi răspunzători pentru conservarea ei. Creştinul conştiincios va fi un permanent ocrotitor al mediului, fără a fi neapărat membru al vreunui partid ecologist. Concret, trebuie avută în vedere sănătatea pământului, puritatea apei şi aerului, îngrijirea, ca pe ochii din cap, a florei şi a faunei. Dezastrele ecologice la care în ultima vreme asistăm îndureraţi (şi de multe ori neputincioşi) trebuie să fie, pentru orice creştin de bun simţ, tot atâtea semnale de alarmă pentru a lua atitudine. Pasivitatea, sau, mai grav, colaborarea cu cei ce distrug, ne înscriu automat pe lista lucrătorilor răi ai viei! Căci, dacă mărturisim că suntem creştini, trebuie să gândim şi să acţionăm creştineşte.

Bine, bine, va spune cineva, de acord cu toate cele de mai sus, dar cum pot eu să mă opun, persoană particulară, poluării industriale „programate“ a mediului, masivelor defrişări ale pădurilor şi uriaşelor decimări ale faunei, cu acte în regulă?! Greu, e adevărat, dar nu imposibil. Iar dacă la nivel global uneori suntem într-adevăr neputincioşi, în particular totul depinde de noi: cultivarea cu grijă a pământului pe care-l avem în proprietate, ocrotirea pomilor care ne aparţin, îngrijirea atentă a florilor care ne înfrumuseţează viaţa de zi cu zi, mila faţă de animale, păstrarea curăţeniei în locurile prin care umblăm, deodată cu a purităţii apei şi aerului, atâta câtă mai este etc. Numai cine respectă creaţia, poate fi crezut că-L respectă pe Creator.