Cuvântul lui Dumnezeu către noi

În plină propovăduire a Evangheliei lui Hristos de către Apostolul Pavel, în plin avânt misionar din care nu au lipsit revelări ale tainelor dumnezeiești, pe de-o parte, și nesuferite încercări și ispite, pe de alta, Apostolul trece printr-o încercare de neînțeles și de neînchipuit pentru noi, oamenii de rând, o ispită egală, s-ar putea spune, cu înălțimea puterii sale duhovnicești. Așa cum el însuși consemnează într-una din epistolele sale, i s-a dat un înger al satanei ca să-l bată peste obraz ca să nu se trufească cu „măreția descoperirilor”, adică i-a fost dat „un ghimpe în trup”, după propria expresie, ca să nu se mândrească din pricina tainelor pe care Dumnezeu l-a învrednicit să le vadă (cf. 2 Cor. 12, 7). În aceste împrejurări, Apostolul îl roagă pe Dumnezeu să fie slobozit de o asemenea încercare, însă atunci i se descoperă Domnul Hristos și-i adresează un cuvânt special, definitoriu pentru întreaga sa existență: „De ajuns îți este ție harul Meu; căci puterea Mea întru neputință se săvârșește” (2 Cor. 12, 9). Privind în urmă, putem spune că acest cuvânt a caracterizat întru totul viața Apostolului Pavel; un cuvânt greu, pe care totuși el l-a primit și l-a asumat cu bucurie.

Să nu socotiți că textul citat mai sus este redat aici cu scopul de a realiza vreo formă de analiză biblică. Aceasta este treaba spe­cialiștilor bibliști. Intenția mea este doar aceea de a arăta că Dumnezeu i-a adresat Apostolului Pavel într-o manieră foarte evidentă un cuvânt fundamental pentru el însuși, pentru viața lui ulterioară. De acord, ar putea spune cineva, și ce-i cu asta? Cu ce mă atinge pe mine acest fapt? Tocmai că acest lucru te atinge și pe tine, ne atinge sau ar trebui să ne atingă pe fiecare dintre noi într-un mod foarte direct. Aceasta pentru că Bunul Dumnezeu nu doar pentru Apostoli are un cuvânt special, ci pentru fiecare dintre noi, chiar dacă nu suntem la măsura Apostolului Pavel. Domnul îi iubește pe toți oamenii și nu lipsește pe nimeni de cuvântul potrivit fiecăruia, chiar dacă nu este de evidența și de „spectaculozitatea” celui adresat Apostolului.

Personal, până de curând am crezut că de un asemenea cuvânt se învrednicesc doar oamenii aleși, doar cei sfinți, am socotit că nu ar trebui să îndrăznească cineva să cugete că ar fi cu putință ca Dumnezeu să aibă un cuvânt al lui pentru omul contemporan, cu serviciu, cu familie, cu greutăți, cu griji etc. Această credință mi-a fost însă infirmată de mărturisirea unui prieten, care în urmă cu câteva săptămâni a fost silit să petreacă o jumătate de zi într-un oraș de provincie, oraș care după propria mărturie i s-a părut unul mort duhovniceș­te, un loc din care parcă lipsea fie și cel mai vag sentiment al existenței lui Dumnezeu. După ce și-a rezolvat treburile, a plecat din acel loc cu o senzație de gol și cu gândul că nu ar putea trăi în acea localitate, cu ideea că, dacă ar fi nevoit să lucreze acolo, i-ar fi foarte greu din pricina uscăciunii duhovnicești a locului. Seara, amicul despre care vă vorbesc a deschis la întâmplare o carte și a citit în ea cuvintele Sfântului Luca al Crimeii: „Oriunde mă vor trimite în exil voi merge cu bucurie; peste tot este Dumnezeu”. Aceste cuvinte ale cunoscutului sfânt contemporan, care a suferit prigoane în timpul comunismului din Rusia, i s-au imprimat în minte și au persistat încă multe zile după ce le-a citit. Dar ceea ce l-a uimit a fost faptul că aceste cuvinte erau un fel de răspuns la simțirea pe care o avusese în timpul popasului din orașul de provincie. Aceste cuvinte veneau să infirme în mod radical simțirea pe care o avusese el și să-i arate că alta este realitatea; că simțirile noastre ne pot înșela și că Dumnezeu este mai aproape decât ne închipuim noi. De asemenea, că n-ar trebui să ne fie influențată viața duhovnicească de locuri sau de anumite impresii personale, care pot fi total eronate. Și în final că acele cuvinte rostite de Sfântul Luca reprezintă cuvintele fundamentale pe care Dumnezeu i le-a grăit lui personal, ca să-și orienteze viața potrivit lor.

Prin urmare, există pentru fiecare dintre noi un cuvânt fundamental al lui Dumnezeu, pe care l-am văzut foarte explicit la Apostolul Pavel. El poate fi mai estompat la noi, dar nu cu totul absent. El are rostul de a ne lămuri sensul vieții, chiar dacă uneori vine să infirme simțămin­tele și convingerile noastre cele mai intime. Să nu ne mire. Tot așa s-a întâmplat și cu Apostolul Pavel. Descoperirea lui Dumnezeu nu-i întărea convingerile și venea în contradic­ție cu simțirile lui, pentru că zice Apostolul cu sinceritate că „de trei ori am rugat pe Dumnezeu să-l îndepărteze de la mine (pe îngerul satanei)”, iar răspunsul Lui a fost „de ajuns îți este ție harul Meu” (cf. 2 Cor. 12, 8-9).