Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Cuviosul Antonie cel Mare, model de rugăciune şi asceză pentru toţi
Atunci când vorbim despre monahism, gândul nostru merge spre pustiul Egiptului, care, prin lucrarea duhovnicească a Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, s-a transformat într-o cetate a călugărilor trăitori în rugăciune și asceză. De aceea, astăzi, când îl cinstim pe marele avă, este prilej şi de sărbătorire a monahismului în general, deoarece în viața lui regăsim modelul desăvârșirii prin trăire ascetică.
Viața Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, redactată de ucenicul său, Sfântul Ierarh Atanasie cel Mare, are o influență capitală pentru dezvoltarea monahismului, fiind una dintre cele mai citite lucrări din istoria creștinismului. De aici desprindem modelul de credință și de viață închinată lui Hristos al unui creștin egiptean din Antichitatea târzie, care a ales calea desăvârșirii duhovnicești prin rugăciune și asceză.
Viața lui călugărească este exemplară, fiind un model nu numai pentru toți monahii, ci pentru fiecare creștin aflat pe calea mântuirii. Trăirea lui monahală și cuvintele sale duhovnicești stau la baza lucrării ascetice Patericul egiptean, ce cuprinde în paginile sale cuvintele Părinților trăitori în spațiul spiritual al lumii nord-africane brăzdat de apele Nilului. Patericul egiptean este „una dintre cele mai de seamă producții ale literaturii sapiențiale din Orientul Apropiat” (Peter Brown, Geneza Antichității târzii). Personalitate definitorie pentru lumea ascetică zugrăvită de Patericul egiptean, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare este un adevărat avă care prin nevoința sa ascetică, de aproape nouă decenii, marchează istoria monahismului. Simplitatea vieții Sfântului Cuvios Antonie este edificatoare pentru a înțelege profunzimea gândirii lui duhovnicești. Cu mintea ancorată în cele spirituale, iar cu inima plină de bucuria edenică adusă de rugăciunea neîncetată, ava Antonie, luminat de harul Duhului Sfânt, i-a învățat pe monahii care l-au urmat „știința cea duhovnicească”.
El ne îndeamnă „să ne străduim să nu avem altceva decât cele pe care le vom lua cu noi în mormânt, adică dragostea, blândețea, dreptatea…”
Din lucrarea Viața Sfântului Antonie aflăm că sub influența lui duhovnicească „pustiul (Egiptului) s-a făcut ca o cetate de călugări care au lăsat lumea pentru a deveni cetățeni ai cerului”. Acești oameni au ales modelul ascetic de trăire al Sfântului Antonie pentru a petrece viața lor pământească în cântarea psalmilor, meditând la textele din Sfânta Scriptură, postind și rugându-se cu bucurie, având nădejdea vieții veșnice din Împărăția lui Dumnezeu.
Acești asceți ai pustiei egiptene au fost îndrumați de Sfântul Antonie să trăiască cu dragoste de Dumnezeu și aproapele, pentru că aceasta „scoate afară frica”. De aceea el spune: „Nu mă tem de Dumnezeu, ci Îl iubesc”.
În cuvintele sale duhovnicești insistă asupra dragostei creștine și a curățirii inimii de patimi. Modul cum ne raportăm la aproapele este definitoriu pentru mântuirea noastră, iar în acest sens Cuviosul Antonie ne spune: „De la aproapele sunt viața și moartea. De vom dobândi pe fratele, pe Hristos dobândim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos greșim”.
El se ruga pentru fiecare în parte și socotea ca ale sale suferințele celor care veneau să-i ceară ajutorul. Lucru pe care-l vedem și astăzi, la peste 17 veacuri de când a trăit în lume, cum el îi ajută pe toți cei care-l cheamă în ajutor și ia asupra lui suferințele și necazurile noastre.
Evlavia pe care o au creștinii față de Sfântul Antonie izvorăște tocmai din această dragoste mai presus de timp pe care o arată marele avă egiptean tuturor celor ce-i cer ajutorul.
Din viața lui știm că atunci „când Domnul împlinea prin el vreo tămăduire, sfântul aducea slavă, iar dacă Domnul i-o refuza, el mulțumea oricum și îi îndemna pe aceia a căror voie nu fusese împlinită să stăruiască în nădejdea bunurilor ce vor să vie” (Ieromonahul Macarie de la Simonos Petra, Sinaxarul - Viețile Sfinților).
Să căutăm ajutorul Sfântului Antonie și să-l rugăm să ducă rugăciunile noastre către Dumnezeu pentru sănătatea, ajutorul și mântuirea noastră. Să urmăm îndemnul Sfântului Antonie de a ne ruga neîncetat și să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate. Prin viața sa, Cuviosul Antonie ne învață să trăim după Evanghelie și să împlinim cuvintele lui Hristos în fiecare zi a existenței noastre.
Să-l cinstim astăzi pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare rugându-l: „Bunule Părinte, cel ce ai făcut din pustiul Egiptului loc de preaslăvire a Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, fă și din pustiul sufletului nostru, ars de necredință și ros de patimi, loc plăcut în care să se sălășluiască virtutea și să crească crinul bine mirositor al faptelor creștine, prin care să Se mărească numele cel sfânt al Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh”.