Cuviosul Sava, orânduitor al slujbelor şi râvnitor ascet

În Țara Sfântă, pe lângă locurile importante în care S-a născut, a trăit, a învățat, a pătimit, a înviat și S-a înălțat la Ceruri Mântuitorul, întâlnim câteva lavre palestiniene întemeiate de Sfântul Cuvios Hariton (pe care îl pomenim la sfârșitul lunii septembrie) și care ne aduc aminte de mulțimea pustnicilor de altădată, mai ales a celor care s-au nevoit ­înainte de venirea perșilor în Locurile Sfinte.

Mănăstirile, deși așezate în locuri neumblate, pustii, au cunoscut o armonioasă înflorire, mai ales în vremea împăraților binecredincioși, dintre care amintim pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, Teodosie cel Mare, Teodosie cel Mic, Sfânta Pulheria, Dreptul Iustinian și alții.

Chipul de viețuire al celor care se osteneau în aceste locuri de liniștire era caracterizat prin asceză aspră. Călugării palestinieni se aflau sub ascultarea unui bătrân cu experiență, viețuiau separat în timpul săptămânii, iar în zilele de duminică și în sărbători se întâlneau în biserică pentru a săvârși Privegherea de toată noaptea, care se termina cu Sfânta Liturghie, după care sihaștrii se retrăgeau în locuri tăinuite.

Sunt astfel de mărturii în mănăstirile din Țara Sfântă care, deși nu mai au viețuitori ca altădată, amintesc despre viața duhovnicească ­înaltă de odinioară.

Lavra Sfântului Sava ocupă un loc important în istoria monahismului creștin, în general, și a monahismului din Palestina, în special. Acolo s-au nevoit într-o vreme chiar și o mie-două de viețuitori, între aceștia strălucind călugări cunoscuți, dintre care amintim pe Sfântul Ioan Damaschin, apărătorul icoanelor, Sfântul Cozma de Maiuma, autor al multor slujbe și condace, Sfântul Ștefan Mărturisitorul, Sfântul Andrei Criteanul și alții asemenea.

Sfântul purtător de Dumnezeu Sava cel Sfințit se numără și el printre marii sihaștri ai acestei zone, considerat de unii ascet cu viețuire îngerească, iar de alții, orânduitor neîntrecut al sfintelor slujbe.

S-a născut în Cezareea Capadociei, în orășelul Mutalaska, în anul 439. A intrat într-o mănăstire numită a Flavienilor la vârsta de numai 8 ani. Familia a încercat să-l determine să renunțe, dar el a stăruit în hotărârea pe care a luat-o. Învățase Psaltirea pe dinafară, fiind încă de la început foarte atent cu viața duhovnicească. Odată, lucrând în grădină, a dorit să mănânce un măr, dar s-a gândit la cumpătare și a hotărât să nu se mai hrănească niciodată cu mere în viața lui, spunând că printr-un măr a venit păcatul în lume. După ce s-a nevoit zece ani în Mănăstirea Flavienilor, a primit binecuvântarea să meargă la Ierusalim, în anul 456. Atras de renumele Sfântului Cuvios Eftimie, tânărul Sava l-a rugat să-l primească printre ucenicii săi, însă bătrânul l-a trimis la Mănăstirea Sfântului Teoctist, întrucât la ei nu erau primiți călugării tineri.

Astfel, în mijlocul pustiei, la Mănăstirea Sfântului Teoctist, care se păstrează și astăzi parțial acoperită de nisipul pustiului, s-a nevoit ascultând întru toate, fiind desăvârșit în lucrarea virtuților, drept care a fost numit încă de pe atunci copilul bătrân sau copilul cu minte de bătrân.

După moartea Cuviosului Teoctist, marele îndrumător al călugărilor, nevoitorul monah Sava a primit îngăduința să se retragă într-o peșteră unde petrecea cinci zile din săptămână fără a mânca nimic, împletea frunzele palmierilor pentru a da lucru mâinilor, iar la sfârșitul săptămânii revenea în mănăstire, bucurându-se de participarea la Dumnezeiasca Liturghie.

În vremea Postului Mare, așa cum ni se istorisește în viețile cuvioșilor din Țara Sfântă, petrecea întreaga perioadă în pustie, după cum se nevoiau altădată și călugării de pe malul Iordanului din istorisirea Cuviosului Zosima, consemnată de Patriarhul Sofronie al Ierusalimului în Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca.

După mai mulți ani petrecuți în pustnicie, un înger i s-a arătat și l-a călăuzit către o peșteră aflată deasupra unei prăpăstii, pe malul stâng al Cedronului, și acolo a petrecut în contemplare cinci ani. A început să primească ucenici și le-a rânduit chiliile săpate în muntele respectiv, povățuindu-i din experiența personală și din cuvintele marilor sihaștri despre tainele vieții din pustie.

Prin rugăciunea Sfântului Sava, întrucât călugării erau tot mai mulți, Domnul a rânduit să izvorască în pustie, spre mângâierea lor, un izvor cu apă vie. Pentru săvârșirea Sfintei Liturghii, pustnicii se adunau într-o peșteră care fusese rânduită asemenea unei biserici după o descoperire oferită de un stâlp de foc ce avea să le lumineze calea. Obștea a sporit, iar cele câteva sute de călugări, uneori peste o mie, ascultau cuvinte de mântuire, primind și pelerini, unii veniți de departe, pentru a se bucura de folosul rugăciunilor și al cuvintelor du­hovnicești.

La vârsta de 53 de ani, Sava, cel cu adevărat smerit, a fost constrâns să accepte hirotonia. Iubea însă în același timp și singurătatea, nu doar în perioada Postului Mare, ci și în alte zile când se retrăgea în pustie, unde a întemeiat mai multe obști pentru călugării încercați, care urcaseră treptele asprelor nevoințe. Nu-i lăsa să meargă în pustie decât pe cei cu experiență, care dobândiseră deosebirea duhurilor și paza gândurilor întemeiate pe smerenia și lepădarea desăvârșită de propria voie. Pe începători, bunul și neostenitul îndrumător Sava a hotărât să-i trimită ca novici în chinovia Sfântului Teodosie, începătorul vieții de obște.

Sfântul s-a arătat a fi un apărător al dreptei credințe în vremea în care Palestina era tulburată de învă­țătura monofizită, combătută la Sinodul de la Calcedon. A fost sfătuitor al Patriarhilor Ierusalimului și ­Antiohiei, căutând întotdeauna voia lui Dumnezeu și câștigând fericita nepătimire. Îmblânzea animalele sălbatice, tămăduia bolnavii, iar la rugăciunile lui, Domnul trimitea ploaie peste ținutul adesea încercat de secetă și foamete cumplită.

A fost trimis la Constantinopol în anul 512 împreună cu alți ­călugări, la împăratul Anastasius I (491-518), simpatizant al mo­no­fiziților. Îmbrăcat în veșminte zdren­țuite, a fost mai întâi alungat de gărzile Palatului, care l-au crezut cerșetor, însă, după ce s-a întâlnit cu conducătorul imperiului, i-a lăsat acestuia o deosebită impresie.

În fruntea a 6.000 de monahi din Palestina, Sava și Teodosie aveau să-l convingă pe patriarhul eretic al Antiohiei și pe alții asemenea lui să lupte pentru apărarea hotărârilor Sinodului de la Calcedon.

A călătorit de multe ori la Constantinopol pentru a primi ajutorul împăraților, așa cum a fost și acela venit din partea lui Iustinian cel Evlavios și Drept.

A trecut către Domnul în ziua de duminică, 5 decembrie 532, lăsându-l ca urmaș pe Cuviosul Meliton. Trupul său, în chip minunat păstrat nestricat, a fost așezat mai întâi în Lavră și apoi strămutat la Veneția, în timpul Cruciadelor.

A fost readus mănăstirii din ­Pus­tiul Betleemului în ziua de 26 octombrie 1965, în vremea Patriarhului Benedict al Ierusalimului, ­care a ­condus Patriarhia în perioada 1957-1980. Foarte mulți pelerini români ajung în Țara Sfântă ­­și ­doresc să se închine la moaștele lui, iar în mănăstirea sa se află și câțiva monahi români, iubitori de nevoință.

Starețul de astăzi al mănăstirii, arhimandritul Evdochim, este un monah rugător, primitor și osârduitor, binevoitor față de români și de mulțimea pelerinilor care ajung în acel loc.