Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
23 Dec, 2024
„Dacă Dumnezeu nu-i pe primul loc, nu-i pe locul care I se cuvine“
În viaţa omului care vrea să-i slujească lui Dumnezeu, Dumnezeu trebuie să apară pe primul loc al vieţii, să nu aibă un rol secundar, ci să aibă un rol principal. Întâi Dumnezeu şi apoi omul. Dacă e întâi omul şi apoi Dumnezeu înseamnă că Dumnezeu nu-i pe locul Lui. A găsit undeva un cuvânt care mi-a plăcut tare mult, îl avea cineva scris, care zicea aşa: dacă Dumnezeu nu e pe primul loc nu-i pe nici un loc. Cred, totuşi, că nu-i chiar aşa. Eu aş zice altfel şi cred că zic mai bine: dacă Dumnezeu nu-i pe primul loc în inima ta nu-i pe locul care I se cuvine. S-ar putea ca Dumnezeu să fie pe un loc în inima omului, numai că nu-i pe locul care I se cuvine. Lui Dumnezeu I se cuvine locul cel dintâi. Mai întâi te gândeşti la Dumnezeu şi apoi la oameni. Dacă de multe ori se gândeşte omul la oameni şi apoi la Dumnezeu, înseamnă că Dumnezeu nu-i pe primul loc, nu-i pe locul care I se cuvine. Asta este ceea ce aş vrea să reţineţi: întâi Dumnezeu şi apoi omul, că Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc în inima omului, că dacă nu-i pe primul loc în inimă, nu-i pe locul care I se cuvine.
În ceea ce priveşte viaţa spirituală, noi ne bazăm pe credinţă. Credinţa este temelia vieţii spirituale. Fără credinţă nu-i cu putinţă să fim mântuiţi, este scris în epistola către Evrei. Domnul Hristos a zis: „de nu veţi crede cine sunt, în păcatele voastre veţi muri“. Domnul Hristos a spus: „cel ce va crede şi se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi“. Deci toţi necredincioşi sunt sub osândă. Îi osândeşte Dumnezeu pentru necredinţa lor. Iar dacă cineva vrea să fie mântuit şi nu osândit, trebuie să aibă credinţă în Dumnezeu. Credinţa în Dumnezeu este începutul vieţii spirituale. De aceea, întrebarea cea dintâi la care trebuie să răspundem este: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?“. Întrebarea aceasta a pus-o Domnul Hristos unui om oarecare, celui ce de fapt a şi văzut puterea lui Dumnezeu prin aceea că Domnul Hristos i-a redat vederea. L-a întrebat Domnul Hristos: „crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?“. Orbul a zis: „dar cine este Doamne ca să cred“. Domnul Hristos i-a răspuns: „Cel ce vorbeşte cu tine“. Şi atunci el a zis: „cred Doamne“ şi s-a închinat Domnului Hristos. Credinţa trebuie să fie lucrătoare în închinare cum a fost a acelui orb şi lucrătoare în iubire. Dacă nu-i lucrătoare şi în iubire, nu este o credinţă adevărată.
.jpg)
