Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, anticipând învierea noastră, face legătura între imanent şi transcendent, între cele de aici şi cele de dincolo, între locul în care suntem şi cel în care suntem
05 Mai, 2024
„Dacă iubirea nu e şi cinstitoare, nu e în rosturile ei“
Există o poruncă a iubirii. Toată lumea ştie că Domnul Hristos a spus că cea dintâi dintre porunci este „să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău“, şi a doua, asemenea acesteia, „să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“ (Matei 22, 37-39). Nimeni nu neagă faptul că creştinismul este o religie a iubirii şi că porunca iubirii este cea mai mare dintre porunci. Dar nu toţi se gândesc destul de bine şi destul de mult asupra faptului că există şi o poruncă a cinstirii; nu e vorba numai de porunca iubirii, ci e vorba şi de o poruncă a cinstirii. Porunca cinstirii dată de Domnul nostru Iisus Hristos este dată cu porunca iubirii. Dacă iubirea nu e şi cinstitoare, nu e în rosturile ei. În ceea ce priveşte iubirea aproapelui, măsura este să-l iubeşti ca pe tine însuţi. În ceea ce priveşte cinstirea aproapelui, e altă măsură - Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Filipeni, zice „unul pe altul mai de cinste făcându-l“ (Filipeni 2, 3), adică unul pe altul mai de cinste făcându-l decât pe sine însuşi. Suntem datori faţă de aproapele cu o cinstire mai mare decât ne-o dăm nouă înşine. Coborârea aceasta în faţa omului ca să-i speli picioarele, chiar şi numai duhovniceşte gândită, înseamnă să-l ridici pe omul de lângă tine mai presus de tine.
În Pateric, de pildă, se spune că un părinte pe nume Ilarion cel Mare s-a întâlnit cu Sfântul Antonie cel Mare. Şi când l-a văzut Sfântul Antonie pe Sfântul Ilarion apropiindu-se de el, a zis: „Bine ai venit, luceafărule care răsari dimineaţa“. La acest salut al Sfântului Antonie cel Mare, Sfântul Ilarion a răspuns: „Pace ţie, stâlpule de lumină care luminezi lumea“. Este ceva dătător de bucurie în ceea ce priveşte cinstirea; o cinstire reciprocă.
