Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Dar divin pe drumul vieții
Să scrii despre femeie păstrând o poziție neutră și obiectivă, femeie fiind, e o reală provocare. Ce pot spune despre femeie? Generalități care sunt valabile rareori, iar în cazul ei singura regulă este excepția.
Ce poți spune despre femeie când vieți de poeți, compozitori, artiști și scriitori s-au scurs încercând să găsească un înțeles eternului feminin, să descurce ițele personalității complexe și să dea o logică emoționalității prezente la tot pasul?
Singurul element de noutate pe care îl pot aduce în peisajul acesta este experiența mea, modelată de oamenii întâlniți, lecturi și evenimente de viață.
Femeia este mamă, imaginea supremă a iubirii care sfidează legile naturale ale supraviețuirii, aceasta dându-și viața fără ezitare pentru copilul zămislit în pântecele ei. Este sursa vieții, este sprijinul casei și este barometrul după care o societate respiră dragostea, frumosul și nobilul.
Surorile mai mici sau mai mari sunt exemple și imagini ale mamelor noastre, fiind acolo ca prietene și confidente în perioada în care frații încearcă să dezlege eternul mister feminin.
Când ne gândim la ceva frumos, ne gândim la femeie, comparăm cerul cu ochii ei și creația lui Dumnezeu în care găsim complimente pentru ea. Fără femeie iubirea devine un concept rece și abstract, iar ca și parteneră, ea este un dar divin pe drumul vieții.
În fiecare secol femeia a fost oglinda bărbatului, pentru că el reprezintă sursa și oaza de siguranță. Femeia este reflexia bărbatului, în ea se oglindesc bunătatea, grija și dragostea lui, iar împreună devin una. Educația lui se reflectă în educația ei, rugăciunea lui reflectă rugăciunea ei.
Experiența modernă ne demonstrează cât de ușor putem să uităm aceste lucruri, cât de ușor este să aruncăm frumosul și să îl înlocuim cu un idol în care ea devine reflexul dorinței noastre de a consuma, o transformăm într-un obiect care are menirea de a ne satisface cu egoism plăcerile de moment.
Femeia este ideal, este frumusețe interioară și exterioară. Frumusețe care se traduce prin grija față de gândurile ei, atitudinea și aspectul exterior. Femeia poate oferi doar atunci când ea este prioritate și pentru ea, nu doar când se pune pe ultimul loc, ci investește în dezvoltarea ei.
Femeile se transformă în victime când sunt abrutizate sau violentate, în acest fel își pierd farmecul și strălucirea. Femeile devin artiste când sunt iubite, apreciate și valorizate pentru ce se află în ele, personalitatea și stilul unic. Femeia răspunde iubirii și masculinității bărbatului cu iubirea și feminitatea ei, formându-se astfel un cerc care se închide perfect.
Femeia nu e un scop, femeia devine, aflându-se într-un continuu proces al dezvoltării și cunoașterii ei, elemente care sunt facilitate de bărbatul de lângă ea. Un bărbat hrănește feminitatea femeii valorizând-o, apreciind diferențele și văzându-le ca pe instrumente spre desăvârșirea amândurora. De aici, femeia este complementară bărbatului, ea fiind tot ce nu va putea el vreodată să fie.
Când nu exercităm în mediul de viață roluri complementare, adică rolul pentru care am fost născuți, prin apartenența la un gen, apare nevroza. Nevroza care se traduce prin incongruența lumii interioare cu lumea exterioară, un soi de inadecvare și inadaptare, acesta fiind cel mai elocvent indiciu că natura ne cheamă spre a ne împlini menirea, a deveni ce am fost creați să devenim.
Ca femeie, când îți împlinești complementaritatea, în pofida direcției și a programării sociale, ești împlinită, având o satisfacție pe care complianța pe un rol social nu ți-o oferă, oricât de confirmat este din exterior.
Datorită tehnologiei și a aparaturilor moderne, astăzi este mai ușor ca oricând să fii femeie, dar datorită programării sociale, a mișcării feministe și a inepuizabilelor dispute pe tema războiului dintre sexe, femeile sunt nemulțumite și încep să nu se mai regăsească în rolul de mamă sau soție, ci preferă statutul de femeie de carieră. Sigur, faptul acesta este compensatoriu pentru secolele în care femeile nu aveau nici un cuvânt de spus în nici un domeniu, ele crescând copiii, fiind casnice și administrând gospodăria.
Din acest motiv consider că principala provocare pentru noi astăzi este să fim echilibrate și să trăim vieți conștiente pentru a putea fi fericite și împlinite.
Mereu am fost într-o continuă căutare de modele de viață și de feminitate. La un moment dat, am întâlnit un tânăr care mi-a rescris concepția despre femeie, prin modul în care se purta și relaționa cu mine. După un timp, l-am întrebat: „Cine te-a învățat să privești așa femeia, să o respecți și să o înțelegi în cel mai fundamental mod?” Răspunsul lui a fost șocant pentru mine: „Am învățat toate acestea de la Fecioara Maria”.
A fost momentul în care am realizat că optica sănătoasă cu privire la feminitate își are originile în creștinism.