De ce aşa puţini hinduşi s-au convertit la creştinism

În luna februarie a anului 1986, atunci când papa Ioan Paul al II-lea vizita comunităţile creştine din India, la New Delhi şi Bombay avea să aibă parte de o primire încărcată de proteste. Pe pancartele unor demonstranţi se puteau citi, între altele, avertismente de genul: "Papa, mergi înapoi la Roma!"

De altfel, în Nepalul himalaian, guvernat de hinduşi încă din anul 1769, misionarii creştini au accesul interzis. Asemenea nepalezilor convertiţi la creştinism, până în ziua de azi, misionarii creştini pot primi până la şase ani de închisoare, după cum precizează un raport al organizaţiei Amnesty International (Amnesty International Information 1986/9, p. 7). Lucrul acesta este explicabil, aşa cum precizează mai târziu Gerhard Schweizer, dacă avem în vedere cel puţin faptul că religia creştină n-a pătruns în India sub auspicii tocmai "prietenoase", cât mai degrabă "sub umbrela" puterii militare, economice şi politice. Misionarii creştini care au pătruns aici alături de soldaţi, funcţionari administrativi şi oameni de afaceri n-au adoptat, de altfel, aproape niciodată o atitudine critică faţă de regimul colonialist. Dimpotrivă, din punctul lor de vedere, hinduşii trebuiau necondiţionat "europenizaţi", "occidentalizaţi", iar tradiţiile lor "primitive", date uitării pentru totdeauna (G. Schweizer, Ungläubig sind immer die anderen. Weltreligionen zwischen Toleranz und Fanatismus, Stuttgart, 1990, p. 218).

Această atitudine, absolut umilitoare pentru elita intelectuală hindusă, s-a făcut vizibilă în India încă de la sosirea primilor europeni. În secolul al XVI-lea, când portughezii au debarcat pe coasta de la Kerala, punând stăpânire pe ţinuturile hinduşilor autohtoni, misionarii creştini nu s-au interesat absolut deloc în legătură cu formele şi conţinutul credinţei băştinaşilor; dimpotrivă, şi-au manifestat încă de la început intenţia de a le impune valorile culturii şi creştinismului european. Au dispus distrugerea templelor "păgâne" hinduse şi au interzis credinţele autohtone. Ba, mai mult decât atât, i-au declarat pe băştinaşii de culoare ca aparţinând claselor sociale inferioare, întrucât ar dispune, afirmau ei, prin naştere, de mai puţine calităţi spirituale în raport cu hinduşii de culoare albă. Abia în 1961, când a căzut ultimul bastion al colonialismului portughez în Goa, un hindus a putut accede ca "patriarh catolic" al Indiei (vezi Ronald Daus, Die Erfindung des Kolonialismus, Wuppertal, 1983, p. 185).

Coloniştii britanici, în schimb, n-au manifestat o atitudine atât de intolerantă. Ca reprezentanţi veritabili ai Evului industrial european şi având o viziune preponderent materialistă asupra lumii, britanicii erau interesaţi mai degrabă de o exploatare economică a Indiei decât de convertirea ei la creştinism. Mai mult decât atât, stăpânirea britanică s-a arătat, între altele, deschisă faţă de dezvoltarea unei ştiinţe, respectiv indologia, care să cerceteze valorile religioase hinduse. Aşa se face că, începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea, oameni de ştiinţă din Europa, analizând literatura sacră hindusă, ajung la concluzia că Occidentul şi Orientul au multe lucruri de învăţat unul de la celălalt. În acest mod, de asemenea, indologia a stârnit interesul hinduşilor pentru religia şi filosofiile occidentale. Din păcate, această influenţă a vizat un cerc foarte restrâns de personalităţi.

În general, hinduşii rafinaţi din punct de vedere intelectual le reproşau misionarilor că ar practica o formă mascată de "colonialism creştin". Dacă politicienii britanici, afirmau ei, aveau în vedere colonizarea economică şi socială, misionarii creştini aveau ca interes uniformizarea culturilor şi credinţelor străine după modelul culturii şi creştinismului occidental. De aceea, marele filosof şi om politic S. Radhakrishnan reproşa misionarismului creştin absenţa unei iubiri autentice faţă de semenii de alte credinţe (S. Radhakrishnan, Religion in Ost und West, Gütersloh, 1961, p. 109).

Teama hinduşilor faţă de "colonizarea" lor spirituală a făcut ca rezultatele misiunii creştine în India să fie extrem de modeste. Astfel, la o populaţie de ceva mai bine de un miliard de locuitori, 82% au rămas hinduşi, vreo 12% reprezintă proporţia celor convertiţi de-a lungul secolelor la islam şi abia 3% sunt creştini, alături de alte câteva procente aparţinând altor religii. În general, coloniştii portughezi şi englezi, ca şi misionarii care-i însoţeau, au reuşit să-i atragă de partea lor doar pe hinduşii din castele inferioare sau pe unii paria, acei marginalizaţi din afara castelor. N-au putut fi însă convertiţi decât foarte puţini din rândul castelor superioare. Chiar atunci când unii s-au arătat interesaţi de Evanghelie, pentru ei Hristos era asimilat, în cel mai fericit caz, lui Krishna, o reîncarnare a zeului Vishnu.

" În general, hinduşii rafinaţi din punct de vedere intelectual le reproşau misionarilor că ar practica o formă mascată de "colonialism creştin". Dacă politicienii britanici, afirmau ei, aveau în vedere colonizarea economică şi socială, misionarii creştini aveau ca interes uniformizarea culturilor şi credinţelor străine după modelul culturii şi creştinismului occidental."