De ce avem medicamente mai scumpe decât în alte ţări ale Uniunii Europene

▲ Modificarea legislaţiei privind stabilirea preţurilor maximale a medicamentelor în farmacii, care să ia în calcul media preţurilor din 10 ţări din Uniunea Europeană, ar fi o lovitură grozavă de imagine pentru cine ar reuşi-o. Evident, nici „mafia medicamentelor“ n-ar sta cu mâinile în sân ▲

Săptămâna trecută, importatorii şi distribuitorii de medicamente din România au hotărât să sisteze timp de o zi, pe 18 aprilie, livrarea de medicamente către farmacii, în semn de protest faţă de refuzul ministerului Sănătăţii de a actualiza preţurile, mai ales în contextul puternicei devalorizări a monedei naţionale în raport cu euro. Distribuitorii afirmă că nu doresc scumpirea medicamentelor, ci doar plata serviciului de distribuţie a acestora, afirmând că, la ora actuală, sunt peste 1.000 de medicamente ale căror preţuri nu acoperă nici măcar costurile de distribuţie, adică nu aduc nici un profit distribuitorilor.

La o primă vedere, producătorii şi distribuitorii de pe piaţa farmaceutică autohtonă par să aibă dreptate. Este incontestabil că, de la începutul acestui an, leul s-a devalorizat puternic, astfel încât pare rezonabilă afirmaţia potrivit căreia distribuirea medicamentelor către farmacii şi spitale să afecteze pragul de rentabilitate. Haide să vedem dacă e chiar aşa.

Potrivit cifrelor avansate de actorii din această industrie, piaţa farmaceutică din România a crescut spectaculos în ultimii ani, pentru anul acesta fiind estimate vânzări totale de medicamente, în reţelele spitaliceşti şi farmaceutice, în valoare de 2,2 miliarde de euro. Suma nu este deloc de neglijat, dacă ne raportăm la piaţa farmaceutică mondială, care, în acest an, va avea vânzări de peste 460 de miliarde de euro (din care 42% în SUA). E vorba, aşadar, de foarte mulţi bani pe care sistemul românesc de sănătate îi cheltuie (e drept, de 100 de ori mai puţini decât în SUA). Afacerea cu medicamente asigură un lanţ de prosperitate care porneşte de la producători, se continuă cu importatorii şi distribuitorii, finalizându-se cu farmaciştii. Nu trebuie să-i uităm nici pe medicii specialişti, care participă măcar la un congres medical pe an, de regulă în oraşe sau în staţiuni turistice exotice, cu cazare la hoteluri de cinci stele, majoritatea pe sponsorizările asigurate de principalii producători mondiali de medicamente.

În România, medicamentele decontate de Casa de Asigurări de Sănătate figurează pe o listă cu „preţuri de decontare“ stabilite în baza unei ordonanţe emise anul trecut şi care stabileşte preţul de vânzare maximal în farmacii a medicamentelor aşa-numite „compensate“. În „preţurile de decontare“ sunt incluse TVA de 9%, adaosul pentru farmacie de 1,5%, adaosul de distribuţie pentru medicamentele româneşti (7,5%) şi cel pentru medicamentele din import (12%). Aceste preţuri „la raft“ ar trebui să fie negociate de importatori şi distribuitori cu Ministerul Sănătăţii după 31 mai, însă dumnealor, se pare, nu mai au răbdare.

Principalul motiv pentru care se cere cu insistenţă modificarea preţurilor de decontare este devalorizarea leului în raport cu euro (actuala listă s-a făcut la un curs de 3,35 lei pentru un euro, în timp ce, în prezent, cursul euro este cu peste 7% mai mare. De aici mai departe ar trebui să pătrundem pe un teren extrem de delicat, pardosit cu peste 2 miliarde de euro. Oficialii din ministerul Sănătăţii ştiu prea bine că importatorii şi distribuitorii de medicamente nu au dreptate în şantajul practicat. Totul porneşte de la modul de calculare a preţului de import a medicamentelor, care, din anul 2002, se face în funcţie de CIP (preţul importatorului la intrarea în ţară). Această metodă a făcut ca, de foarte multe ori, preţurile medicamentelor în România să fie mai mari decât în ţări din Uniunea Europeană, unde populaţia are venituri de câteva ori mai mari, iar bugetele publice pentru sănătate sunt, de asemenea, mai mari. Explicaţia este simplă, şi o poate da orice evazionist amator: se plimbă facturile cu produsele farmaceutice de la un intermediar la altul, până ce factura ajunge la intrarea în România la preţul dorit de „importatorul“ autohton.

Nu ştim dacă mai există posibilitatea, însă modificarea legislaţiei privind stabilirea preţurilor maximale a medicamentelor în farmacii, care să ia în calcul media preţurilor din 10 ţări din Uniunea Europeană, ar fi o lovitură grozavă de imagine pentru cine ar reuşi-o. Evident, nici „mafia medicamentelor“ n-ar sta cu mâinile în sân şi ar încerca prin orice mijloace să blocheze o asemenea iniţiativă, care ar aduce pierderi „cartelului pastilelor“ de sute de milioane de euro. Chiar actualul ministru al sănătăţii declara, săptămâna trecută, că a descoperit o „rezervă de preţ“ în preţul de import al medicamentelor şi că va mai studia problema pentru a schimba metoda de calcul a preţului, poate ca o medie a preţurilor din ţări ale UE, poate chiar pornind de la preţul de catalog al producătorilor. Credem că l-a luat gura pe dinainte pe domnul ministru, enervat probabil din cauza obrăzniciei nesătule a importatorilor de medicamente. Suntem siguri că va uita această declaraţie şi va anunţa, peste câteva zile, că a ajuns la un compromis cu importatorii şi distribuitorii de medicamente, prin care se vor garanta aceleaşi preţuri la medicamente până în luna decembrie, de exemplu.