Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei De Crăciun

De Crăciun

Un articol de: Stelian Dumistrăcel - 22 Dec, 2010

Termen popular numind sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Crăciun apare în texte mirene cel puţin din secolul al

XVI-lea, înainte de a fi semnalat de tradiţia literară propriu-zisă; acest fapt ne este convingător atestat de prezenţa cuvântului în numeroase dintre Însemnările de pe manuscrise şi cărţi vechi din Ţara Moldovei (am dat titlul a trei volume având acest conţinut, un corpus editat de I. Caproşu şi E. Chiaburu, publicate de Casa Editorială Demiurg de la Iaşi, în anii 2008 şi 2009).

Parcurgând asemenea însemnări, scrise de posesorii respectivelor tipărituri sau volume manuscrise între anii 1429 şi 1828, constatăm apariţia termenului Crăciun ca nume de botez mai întâi: un călugăr ce copie un Penticostar la 1543, un mare vornic la 1596, sau un preot din Paşcani la 1741; la rândul său, o formă de feminin, Crăciuneasa, este numele unei donatoare din Târgul Şomuzului, pentru cumpărarea unei cărţi bisericeşti, la 1781, iar o Crăciuna figurează într-un pomelnic din 1826. Dar iată-l şi ca nume de familie, destul de devreme: un Matei Crăciun apare la 1598. Nu lipsesc toponimele: într-o însemnare de la 1800 găsim numele localităţii Crăciuneşti, din ţinutul Vasluiului.

Prezintă interes date care confirmă tradiţia atribuirii numelui de botez al copilului după sărbătoarea din calendar din ziua naşterii; iată o însemnare doveditoare: "Să se ştie de când s-au născut fiul meu, Crăciun, dechemvri 25, la Naşterea Domnului Iisus Hristos, văleat 1817". Desigur, la sfârşitul lunii decembrie s-a născut şi un câmpulungean, "robul lui Dumnezeu Ignatie, numit Crăciun" (înscris din 1676).

Numele sărbătorii este însă şi un reper important pentru orientarea pe parcursul anului; el poate fi ales, de exemplu, pentru asociere cu un eveniment important al vieţii: un iereu, Moisă, a făcut, la anul 1753, următoarea însemnare: "m-am diaconit la Crăciun şi la Florii m-am preuţit". Dar apare şi în relatări despre întâmplări şi lucruri oarecare, plata unei datorii ("din pricina străjilor, n-am pus bani până acu, la Crăciun" - 1775; vezi şi "câşlegii Crăciunului" - 1717 ), sau descrierea timpului din cursul unui an: "şi toamna au fost tot ploi până la Crăciun" (1785).

Faptul că numele hramului unor biserici sfinţite în preajma sărbătorii respective este "Naşterea Domnului" (texte din 1641 sau 1699) ne aduce aminte că ortodoxia a acceptat destul de târziu şi nu fără rezerve termenul Crăciun pentru Naşterea Domnului, numită în limba veche prin formula Născutul. Avem, în această privinţă, mărturia scrierilor unor importanţi clerici; astfel este numită, de exemplu, sărbătoarea creştină în Cazania mitropolitului Varlaam (1643): "Cum aţi auzit la Născut de împăraţii şi de filosofii aceia că nu se întoarseră să spuie lui Irod…"; sau la mitropolitul Dosoftei, în Viaţa şi petrecearea svinţilor (1682): "Era atuncea Născutul Domnului Hristos". Acelaşi nume apare şi la cronicarii moldoveni; o bătălie cu tătarii este datată de Grigore Ureche "pre câşlegile Născutului", iar la Nicolae Costin găsim enunţul "cântă beserica noastră în sara Născutului".

Paralel, semnalăm faptul că şi termenul pe care îl discutăm a fost folosit ca nume de botez, Născutul, consemnat de N.A. Constantinescu, în Dicţionar onomastic românesc (1963); aşadar, ne aflăm în prezenţa unui perfect corespondent al franţuzescului Noël (< lat. Natalis Christi), situaţie ce deschide o fereastră spre mentalul denominativ creştin de dinaintea Marii Schisme (1054).

Prin rândurile de faţă am vrut, în preajma sărbătorii Naşterii Domnului, să le reamintim cititorilor o pagină din istoria creştinismului ortodox românesc, şi nu pentru a ne dezice de numele Crăciun, intrat profund în viaţa şi în limbajul credincioşilor, atât de strâns legat de religie, încât regimul comunist a încercat, fără să reuşească, eliminarea lui din obiceiuri şi din datini.

Încheiem prin versuri dintr-o colindă de pe Valea Izei, în care se găsesc ambii termeni de care ne-am ocupat: "Sara de Crăciun frumos/ S-a născut Domnul Hristos/ Şi-a adus la fiecare,/ Numaâ zi de sărbătoare".