De la alţii pentru noi: Consemnările lui G. T. Kirileanu

Binecunoscutul folclorist nemţean Gheorghe T. Kirileanu (1872-1960), membru de onoare al Academiei Române, evocă plin de sensibilitate Iaşul, dar şi pe bunul şi vechiul său prieten Artur Gorovei:

„Mărturisesc însă că aş fi dorit să trăiţi o primăvară la Iaşi, ca să vedeţi ce însemnează Iaşul în floare, cu toată sărăcia şi ruina în care a ajuns. D-apoi viile, d-apoi codrul de la Răpedea şi de la Bârnova, dar schiturile din codrul Cârligăturii... Tot a mai rămas ceva din vechiul farmec al vechii capitale. V-o spune aceasta un credincios fiu sufletesc al Iaşului lui Creangă şi Eminescu. Şi cine iubeşte pe aceşti luceferi ai moldovenilor trebuie să iubească şi Iaşul!

Fiu sufletesc al Iaşului mă simt şi mă numesc! Şi asta îmi aduce aminte că pe când înşiram la poveşti şi datine la îmbelşugata masă, după câteva pahare de roşior, elveţianul Marcel Godet, predecesorul meu la biblioteca regală (acum director al Bibliotecii Naţionale din Berna), un om învăţat, fin şi curat la suflet, zicea către meseni: Când vorbeşte domnul Kirileanu, parcă văd frescele din bisericile vechi româneşti. Şi tot el mi-a făcut această caracterizare în legătură cu Iaşul: născut la Holda (satul proştilor!), făcut la Iaşi şi prefăcut la Bucureşti!...“ (scrisoare din 25 dec. 1941).

„S-a dus din lumea asta şi venerabilul Artur Gorovei, care plecase la Bucureşti pentru operaţie la ochi şi în ziua de 19 mart a fost lovit de o congestie cerebrală (asta ne cam aşteaptă pe toţi bătrânii). Înmormântarea i-a fost la Bucureşti, departe de scumpa lui Moldovă, de care n-a vrut să se despartă, ca alţii...

Mă gândesc mult la acest prieten de-o viaţă şi mă doare golul ce-mi lasă în suflet - iar când scriu aceste rânduri (tot în pat!), la un post de radio străin se cântă bucăţi triste de Bach (căci e ziua de Vinerea Paştilor) - între altele Coralul Grande détresse, aducător de lacrămi. Moş Gorovei iubea muzica.

Parcă-l văd ce vioi era mai anţărţ, când mi-a făcut ultima vizită. Am petrecut împreună câteva zile plăcute şi-mi aduc aminte că, spre marea-mi mirare, îmi zicea că eu sunt fericit! În zadar i-am înşirat «fericirile» care mă apasă, el o ţinea înainte cu fericirea mea. N-am îndrăznit a-i cere să mă lămurească, dar am înţeles că el o ducea mai greu ca mine.

Îmi scriai despre corespondenţa mea. Am de la Moş Gorovei multe scrieri, şi mi-a spus că scrierile mele către el sunt bine păstrate. Sper că fiii săi vor avea grijă de bogata-i corespondenţă cu mulţi oameni de cultură din ţară şi din străinătate. Pe cât ştiu, biblioteca de folclor a dăruit-o Arhivei de Folclor a Academiei Române. Altă parte a dăruit-o Muzeului din Folticeni şi bibliotecii Muzeului de Etnografie a Universităţii din Iaşi (I. Chelcea mi-a spus). Dar îi mai rămăsese multe cărţi, de care nu s-a putut despărţi. Ar fi păcat să se piardă“ (scrisoare din 24 mart. 1951).

„Despre moartea prietenului Artur Gorovei, îmi scrie G. Bezviconi următoarele: «A fost înmormântat la Belu în parcela scriitorilor. Am strâns vreo 40 de iscălituri şi i-am depus o notă (maestrului Sadoveanu, n.ed.), propunând să se proclame muzeu casa Gorovei. La cimitir s-au strâns vreo 10 scriitori, din care delegaţia Uniunii Scriitorilor cu flori. Au fost: Donar Munteanu, Lungianu, Rom. Cioflec, Cardaş, Şerban, Soricu, Iov, Varone. Seara am petrecut-o într-o societate moldovenească la Mircea Gorovei»“ (scrisoare din 27 apr. 1951).

Acestea şi multe altele sunt de găsit în recentul volum II din „Scrisori către Leca Morariu“, ediţie îngrijită de Eugen Dimitriu, redactor şi note de subsol de dr. Alis Niculică, apărut sub egida Fundaţiei Culturale „Leca Morariu“ (preşedinte Maria Olar) şi a Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera“ din Suceava.