De la alţii pentru noi: Îndemn la călătorie

A venit vara, au venit concediile şi vacanţele, aşa încât inima te îmbie la drum. Academicianul Ion Simionescu, marele adept al călătoriilor, al cunoaşterii frumuseţilor de tot felul, pe care ţi le oferă mediul ambient, făcea în 1924, ca prefaţă la o carte, o caldă pledoarie pentru atracţia pe care o oferă spaţiul românesc:

„A-şi cunoaşte ţara, odihna de veci a strămoşilor, este o datorie pentru oricine are conştiinţa de sine, chiar când pământul ei e nisip zburător. Ţara noastră nu cere să fie cunoscută numai din simplă datorie. Pământul ei, apele, cerul şi podoaba îmbrăcămintei pot satisface pe cel mai rafinat în cerinţe estetice, chiar când înstrăinarea sufletească, din păcate des întâlnită la noi, a slăbit legătura sentimentală, firească, cu urmaşii celor ce au suferit amar de vreme ca să ne-o lase neştirbită. De îndată, însă, ce te-ai ostenit să-i cercetezi un cotlon cât de tainic, nu se poate să nu zvâcnească în inimă colţii dragostei sincere. Toate gamele tonalităţii pitorescului le posedă România. Doar gheţari nu are, deşi nu-i lipsesc urmele lor. În schimb nu există multe bucăţi de pământ în Europa cu o mai armonică alcătuire a plasticii. Un singur drum mai îndelung îţi procură privelişti neuitate, de la farmecul întinsorii cu valuri de aur, până la piscurile numai flori, cum nici în Alpi nu se întâlnesc. Când însă toate aceste frumuseţi sunt învăluite în plăcerea că ele aparţin ţării tale, atunci nu-ţi par deloc factice exclamările lui Alecu Russo. Chemarea prin cunoaşterea ţării, prin descrierea părţilor ei, este bine venită ori de unde ar porni. Lipsită de exagerări, credincioasă realităţii, chemarea e necesară pentru cei nepăsători ori prea înstrăinaţi“.

Iar canicula de afară ne îndeamnă spre drumuri de munte. Şi atunci, de ce să nu aflăm, de la G. G. Burghele, preşedintele Ateneului Român din Dorohoi în 1925, cam cum arăta Vatra Dornei în 1880, aşa după cum reiese din evocarea „O preumblare la Vatra-Dornei acum 45 de ani“, publicată în „Glasul Bucovinei“ din 1 sept. 1925:

„Cum se prezenta Dorna atunci?

Mai mult un sat decât târg. O simplă comună rurală. Hotelurile lipseau cu desăvârşire. Vizitatorii, excursioniştii şi acei care voiau să profite de admirabila situaţie a acestei localităţi, închiriau odăi pe la săteni. Uliţele cu totul primitive, podurile rudimentare, câte o prăvălie ici, colo. Birturi nu erau. Acei care stăteau mai mult îşi făceau bucătăria acasă, sau sătencele le pregăteau cină gustoasă moldovenească: sarmale moldoveneşti, borş, pui cu smântână, brânzeturi cu mămăligă, ochiuri etc.

Despre Wiener Schnitzel nici pomeneală, şi poate era mai bine. Cea mai mare casă era a doamnei Constantinovici, care există şi astăzi, situată pe o colină, care predomină Dorna. Impozantele clădiri de astăzi, ca hoteluri confortabile, bisericile catolice şi reformate nu existau. Casa de sănătate publică, Hotelul Traian, al Băilor, Cazinoul, admirabilul stabiliment al băilor, ca parcul, Palatul Comunal ş.a. nu existau. În schimb, vizitatorii îşi umpleau plămânii cu ozonul ce se degaja din această regiune a bradului.

Bistriţa curgea tot aşa de repede şi de limpede - în ea, vizitatorii îşi luau baia. Acidul carbonic zăcea încă în pământ. De băi de nămol nu se pomenea. Vizitatorii, după oarecari prescripţiuni medicale, beau apă feruginoasă, aşa-zisul burcut, plimbându-se într-o mică grădiniţă, în care se construise un pavilion din nuiele, acoperit cu frunzar. Drept orchestră, vizitatorii erau distraţi de o bandă de lăutari, îmbrăcaţi în haine moldoveneşti, adecă cu nişte anterie lungi şi pe cap cu şapcă. Ei erau conduşi, de un semen al lor, un fel de Barbu Lăutaru, şi cântau din nai, ţimbală şi vioară. Repertoriul lor nu prea şreuşeaţ să familiarizeze cu Strauss, deşi erau compatrioţi şi cu alte celebrităţi muzicale; în schimb, cântau nişte hori şi doine moldoveneşti care îţi mergeau drept la inimă.

Atunci, la Dorna, natura era în splendoarea ei. Aer curat, apă minerală îndeajuns şi viaţă patriarhală, care te odihneau şi te întorceai acasă astfel de întărit, încât erai în stare să răstorni munţii. Acum, cu confortul modernizat, lucrul s-a schimbat.

Cu construirea drumului de fier, Dorna s-a transformat radical“.