De la grija lumească la dorul de viață duhovnicească

Să ne oprim o clipă din iureșul vieții, să ne facem timp pentru sufletul nostru, să citim Sfânta Scriptură și să ne rugăm. Aceasta este atitudinea pe care o vrea Domnul de la noi: „Luați-vă răgaz și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 45, 10). Pedagogia mântuirii presupune uneori inter­venția necazurilor pentru a smulge omul din grija cotidiană acaparatoare și a-i da răgaz să se cunoască pe sine și să se gândească la Dumnezeu.

Grija lumească întunecă mintea și produce pagube uriașe atât în plan spiritual, cât și trupesc: pierderea mântuirii, pe de o parte, probleme grave de sănătate, pe de altă parte. Sfântul Ioan Gură de Aur comenta în Omilii la Matei că omul cuprins de griji nu se cunoaște pe sine ca ființă spirituală - chip al lui Dumnezeu: „Nimic nu ne face atâta să nu ne cunoaștem pe noi înșine cât lipirea de lucrurile din lumea aceasta; și iarăși, nimic nu ne face să ne lipim de lucrurile din lumea aceasta cât necunoașterea noastră înșine; ele se con­diționează una pe alta”. Așadar, până nu ne detașăm de grijile lumești, nici nu vom cunoaște vreun sens superior și spiritual al vieții, nici nu ne vom gândi serios la sufletul nostru, nemurire sau Dumnezeu.

Pierderea mântuirii este urmarea cea mai gravă a cufundării sufletului în grijile vieții. Preocupați de dragostea de bani, îngrijorați să nu îi pierdem, „nu ne îngrijim nici de mântuirea noastră, nici de mântuirea copiilor noștri”. Sfântul Ioan Gură de Aur ne învăța să purtăm de grijă atât față de mântuirea sufletului nostru, cât și a neamurilor noastre, soț, soție sau copii. Nu te mântuiești având grijă ca numai tu să te mântuiești. Aceasta este ceea ce ne spune și Sfânta Scriptură: „Dacă însă cineva nu poartă grijă de ai săi şi mai ales de casnicii săi, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios” (1 Timotei 5, 8).

Grija față de familie presupune așadar nu numai procurarea celor necesare traiului, ci și preocupare pentru mântuirea sufletului. Sfântul Ioan Gură de Aur zugrăvește situația în care, absorbiți de cele materiale, „noi nu spunem nici un cuvânt de mântuire celor din casa noastră, soției, copiilor, slugilor (i.e. angajaților, n.n.), ci ne îngrijim de altele în locul acelora (...) Nu ne îngrijim deloc de sufletul și mântuirea noastră, ci de averile și moșiile noastre. Nu ne îngrijim de soția noastră, ci de gătelile și podoabele ei. Nu ne îngrijim de copiii noștri, ci de averile pe care le vom lăsa moștenire”. Prin urmare, purtarea de grijă față de sufletul alor noștri este mai importantă decât acumularea averilor. Nu este firesc să le asigurăm copiilor tot confortul material, dar în același timp să îi lăsăm să trăiască fără nici un reper moral, pradă patimilor, necu­răției sufletești și trupești, anturajelor dăunătoare.

Pe de altă parte, grijile omoară nu numai sufletul, ci și trupul. În lucrarea Lasă grijile, începe să trăiești (1948), Dale Carnegie arăta că multe din bolile trupești au cauze emoționale și invoca unele rezultate științifice (actuale și astăzi) ca argument. Astfel, în urma unui studiu întreprins pe un eșantion de 15.000 de pacienți tratați de tulburări stomacale, doctorul W.C. Alvarez de la Clinica Mayo (Rochester, SUA) a concluzionat că în patru cazuri din cinci boala nu avea o cauză fizică. Teama, îngrijorarea, ura, egoismul, incapacitatea de adaptare la realitate erau cauze principale ale bolilor de stomac. De asemenea, bolile nervoase „nu sunt provocate de deteriorarea fizică a nervilor, ci de sentimentele de inutilitate, dezamăgire, neliniște, îngrijorare, teamă, zădărnicie, disperare”. Grijile pot conduce la artrită și reumatism, precum arăta doctorul Russell L. Cecil, care enumera printre cele mai frecvente condiții ce favorizează apariția acestor boli: eșecul în căsnicie, dificultățile financiare majore și necazurile, singurătatea și grijile, resentimentele conservate în timp.

Remediul împotriva grijilor lumești pornește de la atenția de a trăi în prezent, în ziua de astăzi, singura care există de fapt, fără a ne măcina inutil în legătură cu ce a fost sau ce ne-ar putea aștepta. De multe ori exagerăm frământându-ne pentru lucruri care nu se vor petrece niciodată, încât putem conchide și noi cu filosoful francez Montaigne: „Viața mea a fost plină de nenorociri îngrozitoare, dintre care cele mai multe nu s-au întâmplat niciodată”. Putem să ne gândim la ziua de mâine, să planificăm, să ne organizăm, dar să evităm neliniștea urmând înțe­lepciunii: „Nu vă îngrijiți pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei” (Matei 6, 34).

Focul aprins în noi de plăcerile lumii, sau de durerile necazurilor, trebuie stins și printr-o concepție duhovnicească asupra evenimentelor din viața noastră. Este ceea ce scria și Sfântul Teofan Zăvorâtul în Viața duhovnicească: „Este necesar să ridici tot ce îți apare în fața ochilor la un înțeles duhovnicesc”. În felul acesta, vom interpreta tot ce ni se întâmplă ca fiind un dar al purtării de grijă a lui Dumnezeu, fie că este spre mângâiere sau certare, spre ispășirea unor păcate, prevenirea altora sau încercarea și întărirea credinței noastre. Cu această vedere duhovnicească, nici bogăția, nici sărăcia, nici viața, nici moartea nu vor putea să ne despartă de Dumnezeu. În locul grijilor lumești, să ducem dorul vieții duhovnicești!