De la iubirea inimii la cuvintele recunoștinței

Literatura bisericească a consemnat numeroase mărturisiri ale unor slujitori ai Bisericii - ierarhi, monahi și preoți paradigmatici -, dar și ale unor scriitori care au așezat de pe lespedea inimii lor pe foaia de hârtie minunate aduceri aminte, cuvinte și fapte cu folos duhovnicesc. Sunt demne de amintit scrierile unor ucenici despre marii lor dascăli, cum au fost discipolii Sfântului Paisie de la Neamț ori ai marilor părinți Paisie Olaru, Cleopa Ilie, Sofian Boghiu, Dometie Manolache, Arsenie Papacioc, Teofil Părăian și alții.

Sunt pline de învățăminte confesiunile unor ucenici ai ierarhilor care și‑au închinat viața slujirii Bisericii, unii dintre ei ajungând în calendar și datorită autenticelor mărturii evlavioase ale discipolilor. În fond, astfel de scrieri fac parte din firescul vieții omului care, ca ființă euharistică, are menirea de a comunica și de a fi în comuniune de iubire și recunoștință atât față de Dumnezeu, cât și față de cei din jurul său.

Cartea Episcopului Macarie Drăgoi dedicată Mitropolitului Bartolomeu Anania se înscrie în aceeași tematică, a recunoștinței.

Lucrarea 10 ani cu Mitropolitul meu, Bartolomeu Anania, pe care misionarul Episcop al românilor ortodocși din Europa de Nord o adresează cititorilor, ne impresionează prin atenția, acribia și gratitudinea învățăcelului, care a zugrăvit, în pagini pline de dragoste, frânturi din slujirea Mitropolitului Bartolomeu Anania, căruia i‑a fost ucenic, secretar de Cabinet și apropiat colaborator, în calitate de Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Cluj Napoca.

Preasfințitul Părinte Macarie a așezat, în slove‑lumânări, rememorări din perioada șederii sale în preajma personalității și lucrării Mitropolitului Bartolomeu, pe care le împarte credincioșilor români, revărsând mai multă lumină asupra personalității mitropolitului, supranumit Leul Ardealului. Multe dintre amintiri sunt presărate cu vorbele pline de duh ale înțeleptului ierarh, pe care adeseori părintele Macarie, devenit mai târziu arhiereu, le‑a așezat, cu sfială și dragoste filială, în inimă și, apoi, pe pagină. Evenimentele la care părintele Macarie a fost contemporan aveau să‑l pregătească temeinic pentru slujirea arhieriei. Sunt sigur că autorul lucrării a adunat, asemenea unui om înțelept, mărturii de la toți cei pe care i‑a întâlnit, și aceștia nu au fost puțini: ierarhi, profesori de teologie, duhovnici, unii dintre ei cu viață îmbunătățită, sfântă, cărora viitorul ierarh le‑a ascultat sfatul, încercând să le urmeze și pilda vieții.

În mod deosebit, anii studenției și cei ai slujirii la Altarul Catedralei Mitropolitane din Cluj‑Napoca și‑au pus amprenta asupra misiunii sale de mai târziu.

Din paginile cărții se observă o deosebită prețuire pentru Mitropolitul Bartolomeu Anania. Sunt multe mărturisiri făcute din adâncul inimii, unele dintre ele chiar temerare, pe care alții le‑ar fi trecut sub tăcere.

Episcopul Macarie consemnează adevăruri istorice, cuvinte și fapte care altfel s‑ar fi pierdut, nefiind știute decât de un grup restrâns de oameni. Reiese, din cuprinsul volumului, recunoștința profundă a ucenicului față de dascăl, zugrăvită în stilul prieteniilor și legăturilor înalte, clasice.

Lucrarea amintește multe momente ce oglindesc viața Bisericii Ortodoxe din Ardeal, cărora Mitropolitul Bartolomeu și părintele Macarie le‑au fost martori în acei ani. Unele dintre ele sunt cunoscute, altele inedite, înscriindu‑se într‑o mare carte de istorie. Preasfințitul Macarie se așază, astfel, în rândul acelor cronografi care nu doar consemnează anumite întâmplări, detașat și obiectiv, ci le și trăiește în modul cel mai intens, lăsându‑i pe cititori să vadă, să simtă și să audă efectele pe care întâlnirea minunată cu Mitropolitul Bartolomeu le‑a avut asupra lui.

Cartea ne oferă multe mărturii din viața plină de lucrare sfântă și dăruire a marelui ierarh, imprimată în chip special în viețile colaboratorilor săi. Acest spirit al lucrării atente și corecte în Biserică a dăruit un suflu nou întregii zone. Catedrala Mitropolitană din Cluj‑Napoca și multe dintre bisericile eparhiei, dacă nu chiar toate, deveneau adeseori neîncăpătoare de credincioși, dornici să asculte cuvântul chiriarhului, al celorlalți ierarhi care‑l însoțeau, dar și al preoților care erau deosebit de preocupați de nobila misiune la care au fost chemați. De altfel, multe dintre cuvintele Mitropolitului Bartolomeu apar în paginile cărții, unele dintre ele fiind tipărite și în revista eparhială, altele păstrate cu grijă de părintele Macarie și transcrise după înregistrare, de pe banda de magnetofon pe coala de hârtie.

Astfel de exemple, aidoma celui oferit de Episcopul Macarie Drăgoi, trebuie să fie mult mai prezente în viața Bisericii. Avem datoria de a așeza, din minte și inimă, în pagină tot ce este de folos din viața celor pe care i‑am întâlnit, din dragostea, râvna și devotamentul pe care le‑au manifestat. Sfântul Apostol Pavel spune: Căci de aţi avea zeci de mii de învățători în Hristos, totuși nu aveți mulți părinți. Căci eu v‑am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos (I Corinteni 4, 15).

Este îndeobște cunoscut că ucenicii, apropiații, studenții sau fiii duhovnicești ai unor persoane remarcabile au reușit să contureze, după un anumit timp de la trecerea din această viață a îndrumătorilor lor, biografia și principalele lor învățături. La rândul ei, cartea Preasfințitului Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române din Europa de Nord creionează, în mod strălucit, portretul unui astfel de îndrumător. Cuvintele sunt prețioase, unele dintre ele admirabile. Dincolo de aspectul literar sau estetic al unei lucrări, rămâne învățătura profundă care se desprinde din ea. Am surprins momente speciale, unele dintre ele fiind o mărturie sinceră, momente care nu‑mi erau cunoscute, iar altele, cunoscute, mi‑au fost reamintite, declanșând trăiri duhovnicești care s‑ar subția sub greutatea cuvintelor.

Cred că, până acum, volumul Preasfinției Sale se înscrie între prețioasele lucrări care au fost dedicate Mitropolitului Bartolomeu Anania de către ucenici, cunoscuți, admiratori sau chiar contestatari. Sunt îndatorat să mulțumesc pentru faptul că autorul a amintit și despre neuitatele întâlniri dintre smerenia mea și Mitropolitul Bartolomeu, sau despre amintirile legate de ucenicia Preasfințitului de la Mănăstirea Sfântul Ioan din Alba Iulia, vizitele la Spermezeu, Sihăstria și în alte locuri.

Nădăjduiesc că vor mai fi răgazuri pentru a pecetlui și alte amintiri legate de ucenicia Preasfinției Sale, de ce nu, și de alte aspecte care nu au fost conturate încă.

Dincolo de aprecierile sau eventualele critici cu care se poate întâlni scriitorul, cartea rămâne o lucrare de referință despre istoria Bisericii din acei ani, despre figura specială a Mitropolitului Bartolomeu, dar și despre tânărul învățăcel, Marius Drăgoi, devenit, peste ani, monah și vrednic slujitor al Bisericii în scaunul arhieriei.

Stilul Episcopului Macarie este îngrijit, elaborat, poetic, îmbibând precizia construcției cu căldura povestirii. Se cunoaște că aparține unui om care iubește cuvintele și lucrează ușor cu verbele și adjectivele, construind fraze care vorbesc de la sine. Sunt amintite destul de multe nume, însă „eroul principal” rămâne Mitropolitul Bartolomeu Anania.

Construcția frazelor este alcătuită astfel încât poziția centrală o deține întotdeauna personajul pe care autorul dorește să‑l pună în lumină. Este asemenea unei cărți pe care un fiu sau o rudă apropiată o adresează părintelui sau binefăcătorului său.

Cunosc, din proprie experiență, că Mitropolitul Bartolomeu, deși avea sentimente profunde față de anumite persoane, nu le exterioriza întotdeauna. Cred că s‑a întâlnit cu această stare și ucenicul Marius, devenit monahul Macarie. El nu a căutat doar cuvinte care să‑i aducă vremelnic bucurie, ci a căutat lucruri prețioase. Pe acestea le‑a reținut, pe celelalte le‑a dat uitării, chiar dacă, uneori, în astfel de întâlniri pot ieși la iveală și mâhniri sau anumite carențe, care fac parte din latura umană a fiecăruia.

Căutător al luminii din viața Mitropolitului Bartolomeu, Preasfințitul Macarie a reușit să o așeze în pagină într‑un mod inedit. Această prețioasă licărire străbate paginile de la un capăt la altul al cărții, apoi se îndreaptă către inima cititorului, pentru a‑i oferi și lui o fărâmă din ea.

Nu pot trece sub tăcere nici amintirile părintelui Macarie despre marele duhovnic al Moldovei, al Țării Românești și al românilor de pretutindeni, arhimandritul Cleopa Ilie. Părintele Cleopa s‑a întâlnit de câteva ori cu tânărul Marius, pe atunci elev la Seminarul Teologic din Suceava, spunându‑i cuvinte duhovnicești care l‑au însuflețit și inspirat pe tânărul seminarist.

Revederile care au urmat, inclusiv cea din momentul despărțirii vremelnice de părintele Cleopa, au fost binecuvântate de Mitropolitul Bartolomeu. În carte aflăm și despre prezența Mitropolitului, alături de ucenicul său, la înmormântarea marelui Avvă, din decembrie 1998. Ziua aceea a fost una a revărsării de lumină. După o lungă perioadă de ger cumplit, cu temperaturi care au coborât până la -30 de grade, în ziua înmormântării părintelui Cleopa s‑a arătat soarele și curgeau streșinile. Când trupul părintelui a fost așezat în mormânt, printre brazii cimitirului soarele își făcea loc, ca să‑și trimită asupra omului lui Dumnezeu razele sale. Am mai văzut același lucru cu 20 de ani mai devreme, la înmormântarea părintelui Benedict Ghiuș. O fasciculă de lumină puternică i‑a luminat chipul bătrânului arhimandrit nevoitor în obștea cernicană.

Toate mărturiile prezente sunt prețioase! Peste ani ele vor fascina, așa cum cititorii de astăzi sunt entuziasmați de scrierile celor de demult.

Avem nădejdea că lucrarea Preasfințitului Macarie a adus bucurie în cer Mitropolitului Bartolomeu, care vede roadele lucrării și strădaniilor sale, bucurându‑se de adânca recunoștință pe care anii care au trecut nu au împuținat‑o.