Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Despre cum scriu preoţii poezie

Despre cum scriu preoţii poezie

Un articol de: Liviu Papuc - 27 Septembrie 2007

Cu o foarte elegantă carte ca aspect şi densă în ceea ce priveşte conţinutul ne bucură părintele-poet Ioan Petraş din Banat, o antologie cu titlul sugestiv: Adânc pe adânc. Sacerdoţiu liric, având pe pagina de titlu şi clarificarea „Din creaţia poetică a clerului ortodox român de azi“ (Editura Brumar, Timişoara, 2006). În cele 400 de pagini ale cărţii figurează „zece din cei unsprezece autori de poezie, slujitori ai altarului Bisericii noastre Ortodoxe, membri ai Uniunii Scriitorilor din România“, pe care nu strică să-i şi numim: Valeriu Anania, Theodor Damian, Constantin Hrehor, Nicolae Jinga, Dumitru Ichim, Sever Negrescu, Ioan Petraş, Ioan Pintea, Dorin Ploscaru şi Mihalache Tudorică, fiecare „profil“ fiind alcătuit dintr-o fotografie, o biobibliografie, un calup de referinţe critice şi poeme. „Poezia preoţilor antologaţi în această carte nu propune neapărat modele literare, dar ilustrează profesiunea de scriitor – de autor devenit profesionist al scrisului sub semnul credinţei“, ne spune pe bună dreptate postfaţatorul Cornel Ungureanu, pentru a continua: „Fără agresivitatea, fără cinismul propus de misionarismul unor lideri celebri, preoţii acestei antologii propun, mai degrabă, ceea ce s-ar numi restaurarea spirituală a omului: o demnitate nouă a limbii, a locurilor, o resacralizare a rostirii, fără nici un fanatism/exclusivism «creator»“. Cea mai bună ilustrare a cuvintelor de mai sus nu poate fi decât incantarea versurilor, aşa încât vă propunem o selecţie din selecţie:

Constantin Hrehor:

Colindă

ave zic ţie

marie

frumoasă precum pădurea când tună

precum în pădure ninsoarea-nserată

tulbure piatră,

tulbure piatră

o cămaşă plină de greieri

planetă mirată!

toate sunt scrise

toate-s nescrise în manuscrise

nesfârşită tu roată,

măr cu clopote mici,

măr cu clopote mici,

îmi apropie umbra îndepărtată!

laur

în nordul de aur

lumină-curată,

dansul urşilor albi pe

comori,

em-ma-nu-el

em-ma-nu-el

ca să nu mori trebuie

să mori o singură dată!

Valeriu Anania:

Axion

M-apropii de tine cu dulce sfială,

ca aburul gliei de slava domoală,

şi cumpăn văzduhul ca norul stingher,

uşor pentru humă, prea greu pentru cer.

Mă bucur de tine cu dulce cântare,

ca scoica-ntr-o undă, ca roua-ntr-o floare,

că numai prin tine suflarea-mi scânteie

a opta lumină pe reci curcubeie.

Mă mântui prin tine cu dulce minune,

cum gândul nu ştie, cum graiul nu spune,

cum numai oglinda făptura mi-o-ngână,

cu-o faţă-n lumină, cu alta-n ţărână.

Şi cântu-te, Doamnă, cu dulce uimire,

cu inima prinsă pe strună subţire,

ca steaua-ntr-o rază, ca măru-n parfum,

cercând veşnicia pe clipa de-acum.

Theodor Damian:

Îngerul poartă

Altarul templului îşi deschide catapeteasma

Sub ochii sfinţilor s-au format stalactite de ceară

Cele două împărăţii se adună la un loc

Lumânările se aprind singure la slujba de seară

Astăzi toată lumea trece prin faţa sfintei mese

Îngerul poartă pe fiecare de mână

Unii îşi aprind lumânările din privirile sfinţilor

Deasupra templului străluceşte un nor

„Lumina lui Hristos luminează tuturor“.

Ioan Petraş:

Anotimp

Să lăcrimezi

la rădăcina fiecărui cuvânt

până Poetul

cuprinde vatra pădurii.

o patrie de ceară aşteaptă

îngeri obosiţi

de-atâta iubire.

în oglinda lacrimii tale

se răstoarnă văzduhuri

fără de vină.

din crini răniţi

îşi împleteşte Profetul

hlamida răbdării.

un mănunchi de nori

ţese

Duminica pustiului meu

în timp ce la poalele rănilor

creşti tu, frântă ramură de măslin

a nesfârşirii mele.

în pajiştea altui văzduh

simt bucuria cu care te-ascunzi

sub clopotul rugăciunii, Marie.