Despre educație

De curând, a produs mare agitație în spa­țiul virtual inițiativa unui bistrou bucureștean care, pe site-ul său, îi ruga pe părinții care vin la restaurant cu copiii să încerce să-i strunească pe cei mai agitați, motivul fiind evident și de bun-simț: ca să nu deranjeze ceilalți clienți.

Sunt sigur că știm cu toții despre ce e vorba. Nu este vorba despre copiii care vorbesc mai tare, râd sau chiar se plimbă printre mese. Un restaurant nu e muzeu, nici biserică. Nimeni nu are pretenția să fie o liniște profundă (de altfel, în unele dintre ele, în mod cu totul regretabil, domină muzica la volum ridicat!)

E vorba doar despre acei copii care i-ar fi putut sluji lui Caragiale drept model pentru Domnul Goe. Cei care urlă, trântesc tacâmurile și chiar mâncarea pe jos, aleargă izbindu-se de tot ce-i în jur și în general transformă masa într-un circ.

O precizare trebuie adusă imediat și ea a fost făcută de cel care a semnalat primul într-o postare apelul bistroului: un copil nu e niciodată vinovat; vinovați sunt părinții. Ba chiar de două ori vinovați: că nu l-au învățat să fie civilizat și că nu pot să-l stăpânească. Sau nici nu vor! Căci există și această variantă, sub umbrela găurită a unui argument găunos: „E copil și el!”

Sunt aceiași părinți care iau foc, la locurile de joacă din parc, dacă îndrăznești să le atragi atenția că odrasla lor i-a aruncat nisip în ochi copilului tău. „Și ce vrei, dom’ne!? E copil și el!”

Aceiași care se indignează ori chiar te iau peste picior dacă ai curajul să le spui că al lor l-a lovit pe al tău la școală. „Sunt copii, ce vrei!? De ce n-a dat și-al tău? Că e fricos, nu?”

Cândva, instituția supremă a școlilor se numea Ministerul Învățământului. Azi, pe bună dreptate, poartă numele de Ministerul Edu­cației. Pentru că școala nu trebuie doar să-i învețe pe copii, ci și să-i educe - în toate sensurile cuvântului. Dar nu numai școala și nu în primul rând școala! Care îi primește pe copii gata (ne)educați și nu e deloc ușor să repari simultan trei, cinci, zece educații ratate.

A spus-o minunat Nicolae Labiș:

Fiii voştri, însă, trebuie să-nveţe

Din copilărie încă, de la voi

Primele îndemnuri, primele poveţe -

Dorul de lumină, scârba de noroi (...)

Dacă toate astea fi-vor învăţate,

Restul o să vină de la sine-apoi

Şi-au să se-mplinească visurile toate

Ce le-aţi pus într-înşii, mame scumpe, voi.