Atât jurnalistul, cât și scriitorul au o firească preocupare pentru alegerea subiectelor despre care să scrie.
Pentru jurnalist, teoretic, e mai simplu. În primul rând, de multe ori nu este alegerea lui, ci primește drept sarcină tratarea unui anumit subiect. În anumite limite, e normal să se întâmple așa, pentru că orice publicație, post de radio sau TV au un specific, o agendă și un stil. Într-un cotidian sportiv, de pildă, e de la sine înțeles că trebuie să scrie cineva despre rezultatele din Superliga de fotbal și alte evenimente din jurul acesteia (transferuri, declarații, diverse evoluții), ca și despre alte sporturi, cu cât mai multe, cu atât mai bine pentru publicul-țintă.
În al doilea rând, în și mai multe cazuri - mai ales în politică internă și externă, social, economie, afaceri - subiectele se impun de la sine. Se petrec lucruri care captează atenția opiniei publice și interesează pe mai toată lumea prin efectele directe și indirecte asupra fiecăruia dintre noi. Alegerile, bugetul, creșterile de prețuri, problemele din sistemul de sănătate și din cel de educație sunt subiecte despre care e musai să scrii.
Un jurnalist adevărat, pasionat de profesia lui și capabil să abordeze competent orice temă din domeniul lui de specialitate, are permanent ochii și urechile deschise pentru tot ceea ce e interesant, caută, întreabă, e atent la tot.
Pentru scriitor e și mai simplu, și mai complicat. Mai complicat pentru că trăiește tot timpul cu teama că subiectul despre care va scrie s-ar putea să fie insuficient de interesant pentru virtualii lui cititori. Mai simplu pentru că are libertatea să scrie despre absolut orice, inclusiv, de pildă, subiecte SF, romane istorice sau aventura unui grup de naufragiați pe o insulă.
Dar, la urma urmei, ce înseamnă neinteresant, cam care ar fi lucrurile și locurile despre care nu merită să te obosești să scrii, că oricum n-are ce să iasă?
Răspunsul este tranșant: Nici unul! Nu există subiect, nici loc neinteresant. Geo Bogza, părintele fondator al reportajului literar, a făcut o capodoperă din „175 de minute la Mizil”, aproape trei ore în care nu se-ntâmplă nimic! În plus, a scris două proze scurte intitulate „O femeie mănâncă un măr”, respectiv „Omul obișnuit merge la serviciu”. Ce poate fi mai banal și mai neinteresant decât asta!? Dar textele lui sunt profund încărcate de semnificații.
De partea cealaltă, ca jurnalist de 33 de ani în presă, țin să depun mărturie că nici unul dintre sutele de locuri prin care m-a purtat această minunată profesie nu m-a dezamăgit, nu m-a plictisit și nu m-a pus în situația să mă-ntreb speriat: „Și eu acum despre ce scriu?!”
Din contră, în fiecare dintre aceste locuri am descoperit lucruri foarte interesante, pe care m-am bucurat să le descriu și să le povestesc - și mă grăbesc să precizez că descoperirile nu au fost meritul meu, ci chiar al locurilor și oamenilor pe care i-am întâlnit acolo și cu care am stat de vorbă.
Să dau acum câteva exemple ar fi nedrept și în contradicție cu ceea ce încerc să spun. În loc de asta, răspunsul meu la întrebarea „Unde te-ai simțit cel mai privilegiat că ai ajuns?” este, fără ezitare: „Peste tot!”
Lucru valabil de altfel și ca simplu călător.
Ne-am obișnuit cu comemorările din fiecare an ale Bisericii noastre ortodoxe, care marchează atât momente istorice, cât și liturgice, dogmatice sau spirituale, încercând să trezească conștiința credincioșilor spre o viață activă și unitară din perspectiva mesajului pe care îl transmite.
Tesalonicul este, în general, cunoscut ca un oraș care atrage an de an numeroși pelerini și călători ce străbat Elada. Unii dintre aceștia sunt însuflețiți de dorul de a ajunge în Sfântul Munte Athos, centru al trăirii Ortodoxiei, în vreme ce alții caută tihna soarelui și mângâierea apelor albastre ale Mării Egee. Nu puțini sunt cei care vin să contemple bogata zestre istorică și culturală a cetății ce păstrează urmele civilizației antice și mărturiile glorioase ale veacurilor ce i‑au urmat.
Vreme de peste trei ani, Mântuitorul Hristos le-a vorbit Sfinților Săi Ucenici și Apostoli despre tainele Împărăției lui Dumnezeu. Fiind oameni cu măsuri și înțelegeri diferite, la început nu au pătruns sensurile adânci ale învățăturilor dumnezeiești, dar, când Duhul Sfânt s-a revărsat peste ei, mintea li s-a deschis, inima le-a fost luminată și au înțeles toate...
Suntem în timpul Postului Mare când în cursul săptămânii (de luni până vineri) se oficiază în biserici Liturghia Darurilor înainte sfinţite sau a Sfântului Grigorie Dialogul, autorul ei, pe care-l
.jpg)
Duminica a 2-a din post (a Sfântului Grigorie Palama) Marcu 2, 1-12 În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de
„În vremea aceea S-a dus Iisus într-un loc pustiu și Se ruga acolo. Dar au mers după Dânsul Simon și cei ce erau cu el și, aflându-L, I-au zis: Toți Te caută pe Tine. Iar Iisus le-a răspuns: Să mergem în
Fraților, luați seama, să nu fie cumva în vreunul din voi o inimă vicleană a necredinței, ca să vă depărteze de la Dumnezeul Cel viu. Ci îndemnați-vă unii pe alții, în fiecare zi, până ce putem să
Sfinţii Mucenici Agapie, Plisie şi Timolau au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). Mucenicul Agapie era născut în cetatea Gaza. El era un bărbat cinstit şi demn între creştini şi
Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mici, Î. 314, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, pp. 459-460 „(...) Fie pentru ca cineva, drept fiind, să fie distins și pus în lumină strălucitoare
Anul 1925 este foarte important pentru Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru că Biserica noastră a fost ridicată la rang de Patriarhie. În acest an s-a desfăşurat un amplu proces de înfiinţare a Patriarhiei Române, ce s-a bucurat de spaţii ample în presa vremii.
În ultimii șase ani, la Casa Muzeu „Alexei Mateevici” din Căinari, în luna martie, împreună cu preoții din Protopopiatul Căușeni, cu preotul Valentin Baltaga din Parohia „Sfinții Arhangheli” și autoritățile din acest oraș, dar și cu mulțime de tineri, elevi și lucrători în domeniul culturii din raionul Căușeni, am oficiat slujba Parastasului și am participat la activitățile culturale dedicate preotului Alexei Mateevici (1888-1917), unul dintre poeții înzestrați cu mult har și talent, care ne-a lăsat cea mai frumoasă poezie dedicată limbii: „Limba noastră”.
Unii călugări din mănăstirile athonite, numiţi şi isihaşti, au ajuns să vadă lumina necreată a lui Dumnezeu. Dar adversarii lor respingeau posibilitatea vederii lui Dumnezeu de către om, negau distincţia dintre fiinţă şi energii în Dumnezeu, excluzând orice posibilitate de comuniune reală a omului cu Dumnezeu. Cel care a luat iniţiativa de a le răspunde acestora a fost Sfântul Grigorie Palama, care a vorbit despre posibilitatea cunoaşterii şi a unirii cu Dumnezeu, afirmând că nu există natură (fiinţă) nelucrătoare care să nu se manifeste în afară prin energii. Sfântul, pentru care isihasmul devenise un mod de viaţă, a răspuns că isihaştii nu văd Fiinţa lui Dumnezeu, ci energiile necreate care se revarsă din Fiinţa Lui.
În 28 februarie 2025 se împlinesc 240 de ani de la moartea martirică a lui Horea și a lui Cloșca, din anul 1785, la Alba-Iulia. Crișan murise deja în închisoare, în 13 februarie. Deși în raportul comisiei de anchetă se menționează că acesta s-a sinucis, există mai multe argumente care aruncă îndoiala asupra acestui lucru.
Sfântul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii, unul foarte profund, dens și uneori greu de asimilat. Temele abordate de el, cum sunt distincția dintre ființă și lucrările nezidite în Dumnezeu, distincția dintre teologie și vederea lui Dumnezeu în lumină, sunt adânci, greu de expus în cuvinte. Nici exprimarea lui nu este simplă, pe alocuri chiar aticizată și, mai mult, deși se folosește destul de des de metoda argumentației de tip aristotelian, documentaţia lui este laborioasă, nu ușor de urmărit, parcă vrând cu tot dinadinsul să-i invite pe detractorii lui să-i recitească paragrafele! Deci, da, Grigorie Palama este un teolog greu de descifrat și trebuie să recunoaștem și greu de digerat, nu numai de frații noștri de alte confesiuni, dar uneori și de noi. Bunăoară, citindu-l pe Varlaam, Achindin și mai ales pe Grigoras sau Dexios, s-ar putea să ni se pară la început mai clari, mai logici, mai digerabili! Totuși, dincolo de aceste dificultăți, Grigorie Palama este teologul luminii nezidite al lui Dumnezeu, teologul care ne arată cum să urcăm muntele Taborului pentru a-L întâlni acolo pe Hristos, izvorul luminii. Învățătura lui este despre viață, viața în Hristos.
