Atunci când cineva nu știe încotro merge, duhovnicește vorbind, e în bătaia vântului. Acest drum către nicăieri îi face pe unii să-și umple ziua și chiar viața cu lucruri lipsite de valoare, pe alții să cadă în patimi grele, pe alții, puțini, ce-i drept, să-și găsească ocupația în munca lor epuizantă. Creștinilor le este foarte clar încotro merg și ei știu și mijloacele necesare spre a ajunge la destinație. Pentru orice ființă umană, țelul de dobândit este cerul, sfințenia. Punctul de plecare, locul în care cineva se află sau profesia pe care o exercită, nu contează. Numai credința autentică este cea pe care trebuie să o păstrăm și să o cultivăm prin rugăciune și postul care ne stă înainte. Doar râvna, nedublată de cunoștință, nu poate duce în direcția bună.
Atunci când s-a întâlnit cu un maniheu vestit, Fericitul Augustin, văzând zelul ereticului, i-a spus: „Bene curres, sed extra viam”, adică „Alergi bine, însă în afara drumului”. Așadar, nu e vorba de a merge mult, ci de a merge bine, de a merge pe calea cea bună.
Doi soți americani plecară odată într-o călătorie. Bărbatul conducea cu frenezie mașina familiei. Făcuse mai bine de 100 de kilometri fără a înceta de a trage cu coada ochiului la kilometrajul din bordul bolidului său. Dintr-odată soția consultă ghidul autostrăzilor și îi spuse soțului: „Cred că am luat-o aiurea. Ne-am rătăcit. Nu suntem pe ruta dorită de noi”.
„Ce contează, îi spuse șoferul puțin inconștient. Am scos o medie excelentă a consumului la kilometrii pe care i-am parcurs.”
Să ajute Dumnezeu ca să nu fim asemenea americanilor din pilda de astăzi spre sfârșitul Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ci să atingem destinația care rămâne pentru noi Hristos.
.jpg)
