Distincţia culturii

O recentă apariţie editorială de la "Polirom" ne oferă satisfacţia publicării unei cărţi care face proba, de nici o instanţă publică impusă, dar cu atât mai preţioasă, a unei staturi ştiinţifice şi a unei trăiri spirituale ce le conferă realizatorilor statutul de slujitori ai înaltei culturi şi ai deplinei loialităţi profesionale, ca o cinstire de care se vor împărtăşi şi beneficiarii viitoarelor lecturi. Ne referim la tipărirea unei monumentale ediţii Alexandru Philippide, cuprinzând un curs de Istoria limbii române propus de acest savant la Universitatea din Iaşi, între anii 1893 şi 1933, aşadar în etapa pregătirii, dar şi după publicarea operei sale capitale, Originea românilor (două volume, apărute în anii 1925 şi 1928) şi paralel cu activitatea marelui lingvist ca redactor al Dicţionarului limbii române al Academiei (1897-1905), aspecte care sporesc dimensiunea ştiinţifică a ediţiei şi interesul pentru studierea ei.

În faţa propriilor conştiinţe şi în forul ştiinţei româneşti, înalta responsabilitate de a realiza această valoroasă operă şi-au a-sumat-o, într-o simbolică descendenţă, G. Ivănescu, discipol al lui A. Philippide şi promotor al marii ştiinţe a acestuia în cadrul unei şcoli lingvistice la Iaşi, fost profesor la Universitatea ieşeană şi membru corespondent al Academiei Române, obligaţie morală preluată şi continuată de eleva profesorului Ivănescu, dr. Carmen-Gabriela Pamfil, cercetător ştiinţific principal, lexicograf, autoare, printre altele, a unei monografii Alexandru Philippide (2008) şi editor, în colaborare, al altor opere philippidiene, cea care, la rândul său, i-a transmis ataşamentul pentru cunoaşterea operei Magistrului Şcolii lingvistice ieşene mai tinerei sale colege, dr. Luminiţa Botoşineanu, dialectolog şi editor de texte de specialitate, de asemenea cercetător ştiinţific principal la Institutul de Filologie Română "Alexandru Philippide" al Filialei Iaşi a Academiei Române. Compararea acestui demers cu editarea Cursului de lingvistică generală al lui Ferdinand de Saussure de către studenţii acestuia prezintă semnificative şi favorabile analogii.

Prin rândurile de faţă, doar de simplă semnalare a cărţii pentru cititorii "Ziarului Lumina", ne-am propus, în primul rând, să atragem atenţia asupra ideii morale pe care o evidenţiază profilul deosebit al acestei ediţii critice, atât prin însăşi filiaţia mai sus evocată, cât şi prin faptul că, pentru stabilirea textului, autorii ediţiei au utilizat note de curs ale unor foşti studenţi ai lui Philippide: Iorgu Iordan, Mihai Costăchescu, Ion Lăzărescu, Elvira Irimia, Virginia Ghibu, Lucia Pop, Haralambie Mihăescu, Diomid Strungaru, S. Vărzaru, cele mai multe nume cunoscute filologilor, dar toate aparţinând şi memoriei afective a numeroşi ieşeni.

În al doilea rând, vrem să recomandăm acest magistral curs, mereu actual, tuturor acelora care se interesează de problematica, deosebit de complexă şi, dată fiind puternica personalitate a Profesorului, extrem de pasionantă, în special a două mari secţiuni ale cărţii, Istoria sunetelor şi Istoria formelor, adevărate radiografii nu numai cu privire la domeniul studiat, ci şi asupra viziunii şi comportamentului de abordare şi cercetare al acestuia de către specialiştii - lingvişti, filologi, editori - din diferite epoci şi reprezentând chiar diferite culturi şi mentalităţi.

Propunându-ne să revenim, tot pe scurt, asupra unor probleme de istorie a limbii române cărora Alexandru Philippide

le-a dat soluţii originale viabile, dintr-o perspectivă puţin obişnuită, adesea enciclopedică, vom încheia manifestându-ne admiraţia faţă de trăirea şi gestul de devoţiune al lui G. Ivănescu, de a edita o operă importantă, ştiinţific şi sentimental, a fostului său profesor, şi recunoştinţa pentru munca de benedictin, încheiată şi printr-o remarcabilă reuşită tipografică, a editoarelor contemporane nouă, pentru înscrierea lor - cu generoasă deschidere şi spre noi - în acest exemplar dialog peste timp, ca expresie sui generis a ideii de banchet platonician.