Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Dorul de Polovragi, mănăstirea aproape de Cer (II)

Dorul de Polovragi, mănăstirea aproape de Cer (II)

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Monahii isihaşti şi călugăriţele râvnitoare au urcat Polovragiul mai aproape de Cer. Orice revenire la Polovragi înseamnă de fapt întoarcerea într-un loc al inimii, aşa cum afirma un fiu neuitat al bătrânei mănăstiri. Călătoriile şi şederile noastre în diverse locuri ne duc adeseori cu gândul la Polovragi, într-o grădină a Domnului şi prisacă a Duhului Sfânt, unde-I auzim paşii prin istorie şi simţim, dincolo de măsurile şi limitele noastre omeneşti, mireasma sfinţeniei."

Polovragiul face parte dintr-o "lume nepământeană". Pitorescul munţilor, calea deschisă în piatră de pârâul Olteţului ce curge vijelios, verdele copacilor şi albăstrimea de cer se contopesc cu zidirile monahilor de odinioară, cu măiestria icoanelor şi frescelor brâncoveneşti şi cu murmurul rugăciunilor din inimi, aflate pe buzele monahilor care au experiat în viaţa lor comuniunea cea folositoare cu Mântuitorul lumii. Şirurile de monahi şi monahii (din ultimii 45 de ani) s-au perindat în aceşti 500 şi mai bine de ani în ritmul rugăciunii şi al pocăinţei neîncetate, achimite.

Ei au numărat ceasurile şi anii în boabe de metanii, se trezeau şi se culcau în sunetul clopotului, iar cele şapte Laude zilnice şi Liturghia dădeau sens vieţii lor. Monahii isihaşti şi călugăriţele râvnitoare au urcat Polovragiul mai aproape de Cer.

Orice revenire la Polovragi înseamnă de fapt întoarcerea într-un loc al inimii, aşa cum afirma un fiu neuitat al bătrânei mănăstiri. Călătoriile şi şederile noastre în diverse locuri ne duc adeseori cu gândul la Polovragi, într-o grădină a Domnului şi prisacă a Duhului Sfânt, unde-I auzim paşii prin istorie şi simţim, dincolo de măsurile şi limitele noastre omeneşti, mireasma sfinţeniei.

În ultima jumătate de veac, Mănăstirea Polovragi s-a aflat în grija specială a mitropoliţilor Olteniei Firmilian Marin, Teoctist Arăpaşu, Nestor Vornicescu, Teofan Savu şi Irineu Popa. An de an s-au făcut renovări, restaurări, zidiri noi. Patriarhi şi ierarhi din diferite locuri ale lumii, monahi, preoţi, oameni de seamă şi pelerini obişnuiţi au venit în acest loc pentru a se întâlni cu simplitatea şi frumuseţea, de multe ori pierdute în lumea noastră.

Am revăzut în imagini zâmbetul fericitului patriarh Teoctist, tare bucuros de întâlnirea cu acest loc, ori chipul senin al marelui Arhiepiscop grec Hristodoulos Paraskevaidis, aşa după cum îmi imaginez deschiderea inimii şi noianul amintirilor mitropolitului Bartolomeu Anania, care-şi regăsea, în fiecare popas făcut aici, tinereţea pierdută şi libertatea Duhului.

Aceeaşi bucurie trăită în duh monahal o manifestă Înalt Preasfinţitul Mitropolit Irineu Popa al Olteniei în desele vizite canonice, pastorale şi de lucru pe care le-a întreprins la Polovragi, însufleţind soborul şi ostenitorii restauratori pentru a încheia lucrarea care aşteaptă binecuvântarea Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi. De altfel, sunt ştiute dragostea pentru Polovragi, eforturile şi intervenţiile speciale ale Arhiepiscopului Craiovei pentru această mănăstire şi pentru toate celelalte din eparhia sa.

Nu trebuie uitată jertfa pilduitoare a soborului sfintei mănăstiri, care a trudit mult, adeseori peste puterile omeneşti. Un pomelnic scris la proscomidiar, în marmură, dar transferat prin rugăciune şi nevoinţe înaintea Tronului Mielului, cuprinde numele care au intrat deja în istorie: stareţa Evghenia (Vaida) Stavrofora, Mitrofan (Ciociomaia) Ieromonahul, monahiile Lavrentia (Grosaru), Minodo-ra (Constantinescu), Magdalena (Bunea), Veronica (Niculeasa), Eftimia (Măgureanu), Spiridona (Tăbăcaru), Antonia (Măgureanu), Gabriela (Ştiopei), Mihaela (Ştiopei), Ecaterina (Iura), Pantelimona (Roman), Varvara (Lazăr), Marina (Tănăsoiu), Alexandra (Drăgoţel), Florentia (Bârdan), Marta (Păunescu), Teodora (Godja), Grigoria (Sighiartău), Heruvima (Câmpan), Tecla (Nicolescu), Tatiana (Diaconu), rasoforele Ştefania (Cată), Nectaria (Călin), Cipriana (Ardelean), Iustina (Ardelean), Macrina (Munteanu), Evghenia (Bouroşu), surorile Iuliana (Drăniceanu), Cristina (Groza) şi Georgiana (Smarande).

Acestor nume li se adaugă altele multe: ctitori, ierarhi, egumeni, monahi şi călugăriţe, binefăcători, pelerini, admiratori, ctitori adăugători, miluitori şi binefăcători. Ar fi mulţi de amintit, nădăjduim că nu sunt uitaţi a fi pomeniţi întru Împărăţia Împăratului Celui fără de moarte.

Biserica mare, precum şi bisericuţa bolniţei sunt la fel de strălucitoare ca la întâia lor sfinţire, iar Mănăstirea Polovragi, o casă primitoare de străini, un loc al liniştii, rugăciunii şi ascultării. Este o mănăstire aproape de Cer.