Biografii greci relatează în scrierile lor unele amintiri despre monahii români mai puțin cunoscuți de conaționalii lor, care au trăit în a doua jumătate a secolului XX, în special în timpul regimului
Duminica Tuturor Sfinţilor şi Duminica Sfinţilor Români
Suntem la jumătatea timpului liturgic dintre Duminica Tuturor Sfinţilor şi Duminica Sfinţilor Români. În prima duminică după Rusalii i-am sărbătorit pe toţi sfinţii şi mai ales pe cei ale căror nume nu ni le-a descoperit Dumnezeu. Astfel, în duminica trecută i-am prăznuit pe oamenii care au „bine-plăcut lui Dumnezeu prin virtutea lor cea desăvârşită” şi „au rămas neştiuţi de nimeni, cu toate că au multă slavă înaintea lui Dumnezeu”. Iar odată cu ei i-am sărbătorit pe toţi cei care s-au învrednicit de darul sfinţeniei, chiar dacă în cursul anului bisericesc au ziua lor de serbare, pentru a aduna cinstirea lor „într-o singură zi, spre a se arăta că ei au luptat pentru un singur Hristos şi că toţi s-au găsit pe aceeaşi cale a virtuţii, şi astfel s-au încununat cu vrednicie, ca nişte slujitori ai unui singur Dumnezeu” (Sinaxar Duminica Tuturor Sfinţilor, Penticostar).
În această duminică de după Cincizecime, când am prăznuit Pogorârea Sfântului Duh, i-am cinstit pe bărbaţii şi femeile care s-au învrednicit să fie prietenii şi casnicii lui Dumnezeu, „care prin credinţă au biruit împărăţii” şi L-au mărturisit pe Hristos cu preţul sângelui: „Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu ferăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului” (Evrei 11, 33 şi 37-38).
Între aceşti sfinţi sunt şi cei zămisliţi de neamul românesc şi pe care, din pricina vitregiilor vremilor prin care a trecut neamul nostru, nu-i cunoaştem pe toţi cu numele. Pe aceştia, cunoscuţi şi necunoscuţi de noi, îi cinstim în mod plenar în a doua duminică după Rusalii, numită a Sfinţilor Români. În această zi îi vom prăznui „pe aceia dintre fiii neamului nostru, ştiuţi numai de Bunul Dumnezeu şi care prin vieţuirea, pătimirea şi mărturia lor pentru Hristos au ajuns prieteni şi casnici ai lui Dumnezeu” (Sinaxar Duminica Sfinţilor Români, Penticostar). Dar şi pe cei ale căror nume le ştim, iar Biserica Ortodoxă Română îi trece cu litere de culoare albastră în calendar pentru a fi distinşi între ceilalţi sfinţi drept cei care aparţin neamului românesc.
Duminica a doua după Rusalii este ziua când îi cinstim pe toţi Sfinţii Români, de la care învăţăm şi mărturisim dreapta credinţă şi pe care-i rugăm: „Sfinţilor români, plăcuţi ai lui Dumnezeu, podoaba neamului nostru şi rodirea lui cea mai de preţ: mucenici, care v-aţi dat viaţa pentru Stăpânul Hristos; ierarhi, care ne-aţi păstorit cu sfinţenie; cuvioşi, care v-aţi nevoit ca nişte îngeri în trup; mărturisitori, care aţi mărturisit dreapta credinţă; voievozi, care aţi apărat Biserica şi neamul, toţi acum staţi înaintea Tronului Preasfintei Treimi; rugaţi-vă să fim iertaţi de păcate şi să ne întoarcem la lucrarea faptelor bune”.