Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Editorial: Nevoie de securitate

Editorial: Nevoie de securitate

Un articol de: Nicolae Dima - 12 Iun, 2007

▲ Atunci când episcopul este forţat să se ferească de a se apropia de credincioşi, normalul relaţiilor din Biserică este afectat ▲

Miercurea trecută, un tânăr de 27 de ani s-a aruncat asupra maşinii Papei Benedict XVI, în Piaţa „Sfântul Petru“ din Vatican. Evenimentul a făcut înconjurul planetei, deşi nu a avut urmări de nici un fel. Tânărul, după cum s-a văzut în urma controlului medical ulterior, suferea de o boală psihică severă, iar gestul său a fost motivat doar de dorinţa de a atrage atenţia asupra sa, nu de intenţia a de a-l ataca pe Pontif. Totuşi, posturile de televiziune şi presa scrisă au folosit momentul pentru a readuce în atenţie ziua de 13 mai 1981, când un bărbat de naţionalitate turcă l-a împuşcat pe papa Ioan Paul II. Deşi motivaţiile celor doi agresori sunt complet diferite, acţiunile lor au în comun momentul în care au fost puse în practică: miercuri dimineaţă, pe parcursul traseului pe care papa îl străbate pentru a ajunge la locul audienţelor generale. Audienţa aceasta este un cuvânt de binecuvântare, însoţit de o rugăciune, pe care papa le rosteşte de la un balcon al clădirilor ce delimitează celebra piaţă. Sunt câteva minute în care oricine poate să-l vadă şi să-l audă pe Episcopul Romei şi este, de asemenea, pentru papă, un bun prilej de a se exprima public referitor la unele dintre problemele zilei, fie ele de ordin religios, etic ori social.

În urma atentatului care ar fi putut să-l coste viaţa pe Ioan Paul II, papamobilul a fost blindat, iar deplasările cu maşina decapotată au devenit o raritate. Oricât de mult s-au străduit, designerii de la Mercedes nu au reuşit să facă un papamobil care să nu arate ca o cuşcă. Papa a fost forţat totuşi să folosească maşina aceea, prin care cel puţin avea posibilitatea de a vedea şi de a fi văzut. Forţele de securitate şi trupele speciale ale Vaticanului şi-au înăsprit atitudinea faţă de cei în vecinătatea cărora se afla papa. Garda elveţiană şi jandarmeria au început să fie mult mai precaute, iar pe lângă gardienii îmbrăcaţi în celebra uniformă de paradă, mulţi agenţi au fost îmbrăcaţi în civil şi au împânzit aria deplasărilor pontificale. A fost pus la punct un sistem de supraveghere video a pieţei „Sfântul Petru“ şi oricine doreşte să intre în spaţiul din faţa celei mai cunoscute catedrale din lume trebuie să treacă printr-un filtru de detectare a metalelor. Securitatea papei a fost asigurată, iar îndelungatul pontificat al lui Ioan Paul II, în care incidentele de genul celui din 1981 nu s-au repetat, a dovedit acest fapt.

Totuşi, agenţiile de presă au dezvăluit că au mai fost, de-a lungul anilor, diferite persoane care au forţat pătrunderea în vecinătatea imediată a papei. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este cel al unui tânăr de 23 de ani, care, în ianuarie 1989, a încercat prin forţă să intre la papă, strigând că este un profet trimis de Dumnezeu. El a fost reţinut de forţele de ordine, iar după ce s-a stabilit că şi el suferea de o problemă psihică, a fost extrădat în ţara sa de origine, Anglia, fără a suferi alte repercusiuni. Alte evenimente similare au fost şi vor rămâne inevitabile, dar atentate cu urmări grave nu se pot produce prea uşor în chiar inima Vaticanului, mai ales că pe fiecare din clădiri se află trăgători de elită, care mereu scrutează piaţa prin luneta puştii.

Neplăcutul incident, care de altfel a fost tratat cu indiferenţă de Papa Benedict XVI, aduce în discuţie un alt lucru important: acela de a stabili până unde poate merge stricteţea măsurilor de securitate ce se pot lua pentru a-l proteja pe cel mai important om din Biserica Catolică. Imaginaţi-vă: papamobilul este blindat, iar Pontiful nu poate oferi binecuvântări decât prin geam; lunetiştii te urmăresc de peste tot; gardurile de fier şi cordoanele de jandarmi delimitează strict ariile de acces; la poarta Vaticanului, poliţia italiană este în alertă pentru a prelua eventualii infractori. În atmosfera aceasta, cât de mult se mai poate vorbi despre importanta relaţie de părinte-fiu care trebuie să se stabilească între episcop şi cei pe care el îi păstoreşte? Este mai important să fie luate toate măsurile de precauţie şi de securitate sau ar fi mai bine să fie păstrată căldura unui dialog pastoral pe care te aştepţi să-l găseşti la Vatican mai mult decât în oricare alt colţ al lumii catolice?

Oameni cu probleme psihice se găsesc peste tot, iar gesturile de genul celui de la Roma de acum o săptămână se pot întâmpla şi la Atena, şi la Bucureşti, şi la Iaşi. Dar este un lucru foarte important ca episcopul care a slujit Liturghia oriunde în lume, la ieşirea din biserică să ofere binecuvântare, în mod direct, celor pentru care s-a rugat în timpul slujbei. Bineînţeles că este neplăcut, ca episcop, să fii înghesuit şi chiar aproape strivit de mulţime, iar ordinea pe care câţiva diaconi sau chiar câţiva jandarmi o pot stabili într-o asemenea circumstanţă este binevenită. Dar atunci când episcopul este forţat să se ferească de a se apropia de credincioşi, normalul relaţiilor din Biserică este afectat. Trist este că situaţii de genul celor de miercurea trecută nu vor face decât să sublinieze importanţa jandarmeriei şi a poliţiei în cadrul slujbelor religioase - ceea ce nici în Ortodoxie, nici în Catolicism, nu este un fapt firesc şi de dorit.