Editorial: Un imperativ misionar la început de drum

Data consemnată pe manşeta acestui număr din „Lumina de Duminică“ este una cu rezonanţă deosebită în istoria bisericească. Întronizarea ca Patriarh a Prea Fericitului Daniel deschide larg porţile unei noi etape în viaţa Bisericii Ortodoxe Române. Aşa cum a declarat, cu siguranţă se va inspira din lucrarea predecesorilor săi, mai ales a vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist. Dar, aşa cum a şi demonstrat în cei peste 17 ani de arhipăstorire a Moldovei şi Bucovinei, aflat pe făgaşul continuităţii, va găsi cele mai fructuoase adecvări ale misiunii Bisericii la civilizaţia şi cultura contemporană. Necesitatea funcţionării unui radio, a unui cotidian şi a unei televiziuni pentru toţi credincioşii din ţară, spre exemplu, este nu doar un deziderat înscris în acest adevărat „front de lucru“ deschis de noul Patriarh, ci şi un imperativ misionar.

Inflaţia de comunicare din societatea contemporană nu poate fi temperată prin promovarea tăcerii ca virtute şi a îndurării stoice ca exerciţiu de iubire a celor ce te vorbesc de rău. Biserica trebuie să-şi comunice punctele de vedere, să se apere atunci când e cazul, cu îndârjirea cu care Apostolul Pavel, odinioară, se împotrivea judecătorilor săi, care îl acuzau pe nedrept.

Pe de altă parte, Biserica vede în toate mijloacele de comunicare existente o şansă pentru a duce cuvântul mântuitor al Evangheliei şi la cei care nu pot fi întâlniţi, duminică de duminică, în faţa sfintelor altare. E o idee pe care noul Patriarh a transpus-o în faptă încă din primii ani de arhipăstorire ca mitropolit la Iaşi; e o lucrare pe care, cu siguranţă că o va amplifica de la Bucureşti. Dacă apostolii erau nevoiţi să traverseze pământul în lung şi în lat pentru a răspândi Cuvântul, misionarul de astăzi nu are nevoie decât de o pagină de internet pentru a prinde în mreaja lui Hristos suflete de oriunde din lume.

Desigur că, în această situaţie, mass-media bisericească nu e decât cârligul ce agaţă pe cei animaţi de neliniştea cea bună. Cei care doresc să devină cu adevărat membri ai Bisericii vor trebui să-şi îndrepte paşii către o biserică, unde să participe cu toată fiinţa lor la viaţa Bisericii. Iar noi, jurnaliştii creştini, va trebui să le explicăm foarte clar credincioşilor că nu stai acasă şi „vizionezi“ din pat Sfânta Liturghie decât dacă neputinţele sau „motive binecuvântate“ te ţintuiesc acolo. Comuniunea între persoane şi cu Dumnezeu nu poate fi decât iniţiată, nu şi realizată printr-un instrument de comunicare, indiferent de natura sa.

În plus, prin mass-media bisericească naţională, Biserica va putea să prezinte mai amplu informaţii despre propria activitate, lucruri pe care instituţiile de presă laice se feresc de obicei să le popularizeze (culmea, fără a uita să se întrebe, periodic şi pseudo-retoric, ce face Biserica pentru oameni). Întrucât creştinul nu poate fi izolat de „treburile cetăţii“, şi presa bisericească naţională va veni în întâmpinarea acestuia cu ştiri utile, care îl privesc şi îi influenţează viaţa. Aici se pare că va câştiga tot mai mult teren acest gen de presă, pentru că ea va oferi întotdeauna informaţia descărnată de opinii şi comentarii partizane.

În fapt, presa este o invenţie care, la origine, s-a impus datorită utilităţii sale. „Informaţia stăpâneşte situaţia“, spune o vorbă din marketing. A nu putea transmite şi primi informaţii la timp poate avea, uneori, consecinţe dramatice. E adevărat că, în mâinile unor persoane fără scrupule, ea devine o armă extrem de periculoasă. Însă puterea presei trebuie să vină din utilitatea ei, nu din capacitatea de a manipula audienţa. După o perioadă de tranziţie, sperăm noi, presa va trebui să caute formule editoriale echilibrate şi cât mai obiective. Lumea se va sătura, mai devreme sau mai târziu, să înghită pe nemestecate păreri interesate şi va căuta în primul rând ştirea care îi foloseşte în viaţa de zi cu zi.

În contextul acestor consideraţii exprimate mai sus, să remarcăm şi faptul că sărbătoarea marcată de întronizarea celui de-al şaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române va fi şi cea mai mediatizată din istorie. Toţi credincioşii vor avea şansa de a afla de la noul Patriarh cu ce gânduri primeşte însemnele celei mai înalte demnităţi din Biserică. Vor fi mulţi cei care, pe la televiziuni, la radio sau în presa scrisă, vor comenta momentul solemn şi, mai ales, discursul Prea Fericitului Daniel. Dincolo de cuvinte, sper că vor întrezări dragostea jertfelnică pentru Biserică a Patriarhului nostru. Cei care i-am fost îndeaproape colaboratori, am gustat zilnic din lecţia entuziasmului alimentat de rugăciune şi a responsabilităţii izvorâte din grija pentru „trupul lui Hristos“. Ştim că, privind la cele împlinite, întotdeauna are conştiinţa că mai sunt multe de făcut. Învăţând din trecut, puternic ancorat şi implicat în prezent, Patriarhul Daniel este orientat spre un viitor pe care „îl vede“ şi pe care îl clădeşte pas cu pas. Dumnezeu a rânduit ca nu doar Moldova, ci întreaga ţară să se bucure de darurile revărsate asupra Păstorului nostru. Trăim un moment istoric, a cărui semnificaţie o vom înţelege mai bine peste anii ce vor jalona binecuvântate roade.