Eftimie Murgu, un mare cărturar luptător pentru drepturile românilor din Banatul istoric

Marele cărturar român Eftimie Murgu a văzut lumina zilei în localitatea Rudăria, din județul Caraș-Severin. Deși nu cunoaștem ziua în care s-a născut Eftimie Murgu, cunoaștem ziua când a fost botezat în credința strămoșească, 28 decembrie 1805. Din cele relatate de istoricul Vasile Nemeș, tatăl lui Eftimie Murgu a fost grănicer în Regimentul de Gra­niță nr. 13 din Caransebeș și a luptat în războaiele cu Napoleon.

Cu siguranță că Eftimie Murgu și-a trăit copilăria la Rudăria, unde probabil a făcut școala primară, apoi școala trivială în Bozovici. Eftimie Murgu a studiat mai târziu la Seghedin, unde a făcut primul an de filosofie, studiind la Universitatea din Pesta, din anul 1827. În 12 aprilie 1832 a cerut numirea ca profesor la Academia din Iași la una dintre cele patru catedre vacante. Un an mai târziu a primit postul și a plecat în Țara Românească. În 1834 îl găsim predând pentru prima oară cursul său de filosofie la Academia din Iași, până în 22 mai 1836. Anul următor ajunge profesor la Colegiul „Sfântul Sava” din București, unde predă până în 8 decembrie 1839 și-i are elevi pe N. Bălcescu și C. A. Rosetti.

În anul 1840 revine în Banat, unde își începe activitatea revo­luț­ionară cu ocazia complotului lui Ioan Câmpineanu, care este arestat în Caransebeș. În anii următori, Eftimie Murgu se angajează tot mai mult în lupta pentru drepturile românilor din Banat.

Eftimie Murgu a luptat pentru independența Bisericii Ortodoxe Române din Banat și ieșirea ei de sub ierarhia sârbească. Prin activitatea sa revoluționară, care se extinsese în anul 1845 peste tot Banatul, i-a trezit pe românii din această zonă și i-a conștien­tizat și îndemnat să lupte pentru drepturile lor naționale, dar și pentru a avea o biserică independentă.

La Adunarea de la Lugoj, de pe Câmpia Libertății din 27 iunie 1848, marele Murgu a vorbit și hotărât independența Bisericii Ortodoxe Românești din Banatul istoric. Atunci el a vorbit despre națiunea română care urma să aibă un căpitănat în fruntea căruia era el. Tot în cadrul acelei adunări, episcopii sârbi de Vârșeț și Timișoara au fost destituiți și puși în locul lor protopopul Petrovici, pentru Eparhia Timișoa­rei, și Ignatie Vuia, pentru Eparhia Vârșețului. Documentele vremii arată îndreptățite acțiunile lui Eftimie Murgu. Astfel, într-o statistică din anul 1850, în dieceza Timișoarei erau: 232 de biserici românești, 67 sârbești și 18 mixte, pe când în dieceza Vâr­șețului erau 468 biserici româ­nești, 90 sârbești și 29 mixte româno-sârbe. Din aceste date rezultă clar că în aceste eparhii majoritari erau credincioșii români, deci era normal ca în fruntea lor să fie un ierarh român, și nu unul sârb.

La Lugoj, Eftimie Murgu apare în 1848 eruptiv. Decretă Banatul ca provincie românească, proclamă vlădici și, prin voința mulțimilor, deschide larg porțile istoriei. Nu degeaba studenții români din Pesta l-au numit „Patriarhul românilor” și l-au purtat ca pe un rege pe străzile Budapestei. În discursul său memorabil din Parlamentul de la Buda din 26 august 1848 a spus: „Prima mea dorință este să se recunoască legală independența pe care a hotărât-o poporul român, adică să se recunoască în mod legal independența ierarhiei române de ierarhia sârbească”.

Fiind și doctor în Dreptul bisericesc, scrie într-un articol în anul 1862 despre temeiurile istorice și argumentele aduse în sprijinul despărțirii ierarhice: „Să ne putem bucura de autonomia bisericii noastre și, neavând între noi certuri, să trăim ca frații de o lege”. De asemenea, a ridicat problema restaurării Mitropoliei Timișoarei și a Episcopiei Caransebeșului. Aceleași idei au fost reluate în „Uber das Serben - Congres Memorandum”, apărută la Pesta în anul 1865, an în care unul dintre deziderate se împlinește prin restaurarea Episcopiei Caransebeșului, sfâr­șindu-se astfel o perioadă de lupte și tensiuni cu multe jertfe.

A rămas întotdeauna credincios în crezul său în viitorul măreț al poporului român, netrădându-și niciodată convingerile. Drumul lui nu a fost antisârbesc, antiunguresc sau antigerman, ci acela al solidarității popoarelor contra absolutismului feudal, contra dominației clasei încărcate de favoruri, a exploatării. Se ridicase în 1843 și 1844 împotriva Ungariei iobăgiste, dar s-a atașat cinstit de Ungaria revoluționară, care în 11 aprilie 1848 desființase privilegiile feudale și iobăgia, așa cum s-a ata­șat și cauzei naționale a sârbilor, când se stinsese litigiul creat de interesele politice ale habsburgilor.

Eftimie Murgu, după o viață plină de zbucium și luptă pentru drepturile poporului român din Banatul istoric, a trecut la Domnul într-o zi de joi, în 30 aprilie/12 mai 1870, în Budapesta, în casa sa. A fost îngropat în 14 mai 1870. În anul 1932, osemintele lui Eftimie Murgu au fost aduse în țară și depuse la Lugoj în cimitirul vechi.