Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Europa creştină: Anul Sfântului Pavel
Un an dedicat sfântului Pavel va fi în perioada iunie 2008-iunie 2009. Evenimente liturgice, culturale şi ecumenice, pelerinaje, reuniuni de studiu şi publicaţii speciale cu textele pauline, precum şi diferite iniţiative pastorale şi sociale se vor desfăşura la Roma, în diferite dieceze, la sanctuare, în mănăstiri.
În ajunul solemnităţii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, papa Benedict al XVI-lea a prezidat celebrarea primelor vespere - rugăciunea de seară - în bazilica „San Paolo fuori le mura“ şi a proclamat oficial Anul Paulin la împlinirea a două milenii de la naşterea apostolului neamurilor. „Acest An Paulin va putea să se desfăşoare în mod privilegiat la Roma, unde, de douăzeci de secole, se găseşte, sub altarul papal al acestei bazilici, sarcofagul care, potrivit părerii comune a experţilor şi tradiţiei necontestate, păstrează rămăşiţele apostolului Pavel. La bazilica papală şi la abaţia benedictină omonimă de lângă aceasta vor putea să aibă loc o serie de evenimente liturgice, culturale şi ecumenice, precum şi diferite iniţiative pastorale şi sociale, toate inspirate din spiritualitatea paulină“. „Apoi, a mai arătat Sfântul Părinte, în toate părţile lumii, iniţiative asemănătoare vor putea fi realizate în dieceze, la sanctuare, la locurile de cult de către instituţii călugăreşti, de studiu sau de asistenţă, ce poartă numele sfântului Pavel sau care se inspiră din figura şi învăţătura sa“. Papa a explicat că acest an trebuie să aibă o importantă „dimensiune ecumenică“. „Apostolul neamurilor, deosebit de angajat să poarte vestea cea bună tuturor popoarelor, s-a cheltuit total pentru unitatea şi armonia tuturor creştinilor. Să binevoiască el să ne călăuzească şi să ne protejeze în această celebrare bimilenară, ajutându-ne să înaintăm în căutarea umilă şi sinceră a deplinei unităţi a tuturor mădularelor trupului mistic al lui Cristos“. Anul naşterii apostolului neamurilor s-ar situa, după istorici, între anii 7 şi 10 după Cristos. Prigonitor înverşunat al creştinilor, pe drumul Damascului a căzut la pământ orbit de lumina divină. A trecut apoi fără ezitare de partea Răstignitului şi l-a urmat fără regrete, trăind şi lucrând pentru el. Saul, devenit Paul sau Pavel, a străbătut peste 5.000 de kilometri pentru a evangheliza Asia Mică şi Europa. Pentru Cristos a suferit şi a murit ca martir la Roma, în anul 67. Toamna trecută, papa Benedict al XVI-lea a dedicat mai multe cateheze de miercuri figurii şi gândirii sfântului Pavel. Încă din 28 februarie, la o conferinţă de presă, cardinalul Andrea Cordero Lanza di Montezemolo, arhipreot al bazilicii „San Paolo fuori le mura“, a vorbit despre dedicarea unui an apostolului neamurilor. Atunci au fost prezentate cercetările arheologice din jurul sarcofagului în mod tradiţional considerat al sfântului Pavel, aflat sub altarul principal al bazilicii. Cardinalul încuraja sanctuarele din lumea întreagă să participe la celebrarea acestui an, în special din locurile care sunt legate de sfântul Pavel: Ierusalim, Turcia şi alte regiuni ale Orientului Mijlociu. Prima dată, la conferinţa de presă din 11 decembrie 2006, oficiali ai Vaticanului au descris excavările care se făceau la bazilica romană, anunţând descoperirea unui mormânt. Giorgio Filippi, arheologul care a supervizat lucrările de sub altarul bazilicii, a explicat cum echipa sa a dezvelit un sarcofag mare din marmură. Deasupra sarcofagului scria „Sfântul Pavel, apostol“. Este un „fapt istoric de necontestat“ că bazilica „San Paolo fuori le mura“ a fost construită pe mormântul apostolului, a afirmat Filippi. Locaţia exactă a mormântului a fost pierdută de-a lungul secolelor. Ultimele excavări, începute în 2002 şi încheiate în noiembrie 2006, au descoperit sarcofagul sub podeaua actualei clădiri, într-o zonă corespunzând absidei bazilicii originale, construită sub împăratul Constantin. După un incendiu care în 1823 a distrus aproape în totalitate bazilica, lucrările de reparaţii au îngropat sarcofagul în ciment. Apoi sarcofagul a fost regăsit. Are 2,55 metri în lungime, 1,25 metri lăţime şi 0,97 metri înălţime. „Sunt bucuros să subliniez faptul că mormântul apostolului neamurilor, în faţa căruia ne aflăm acum, a fost recent obiectul unor cercetări şi studii, după care s-a decis să fie expus pentru pelerini. Doresc să transmit felicitările mele pentru această importantă iniţiativă“, spunea Benedict al XVI-lea la 27 ianuarie, cu ocazia încheierii Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor.