Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Experiența ca o casă

Experiența ca o casă

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 10 Apr, 2019

Între numele mari ale deșertului egiptean, ­între asceții respectați de acolo pe care îi găsim apoi și în Pateric se află și câteva nume feminine. Teodora, Sara și Sincletica sunt ascetele a căror amintire a fost adânc fixată în ­memoria mai multor generații de monahi. Cea mai amplă colecție de apoftegme le găsim la Amma Sincletica: 28 de scurte cuvinte edificatoare.

Amma Sincletica a trăit în ­secolul al IV-lea, născută într-o ­familie nobilă, de senatori macedonieni. Biografia ei, în manieră aghiografică, este una dintre cele mai vechi biografii creștine (atribuită lui Pseudo-Atanasie). Știm despre ea că s-a dus în deșert după moartea părinților și a trăit o viață ascetică aspră. Ultimii ani i-au fost marcați de boală: tuberculoză și apoi cancer.

Pentru asceți însă boala reprezintă o suferință pe care o poartă cu noblețe și astfel o transfigurează. Acesta a fost și ­cazul Ammei Sincletica. Sfaturile ei se nasc din experiență, se ­caracterizează prin discernământ și prin forța unor „comparații ­edificatoare”, după cum le numește Cristian Bădiliță.

Experiența este necesară pentru cei care dau sfaturi duhov­nicești nu doar pentru a da mai multă putere cuvintelor lor, ci și, mai ales, pentru a evita pericolul unui dezastru spiritual. Maica ­Sincletica zicea: „E primejdios să înveți pe cineva dacă nu ai trecut prin viața ascetică. Așa cum cineva cu o casă putredă își vatămă oaspeții, dacă i se prăbușește casa, tot așa cei care nu s-au zidit mai întâi pe ei înșiși, îi distrug pe cei care vin la ei [să învețe]. Cu vorbele îi îndeamnă la mântuire, dar cu felul lor strâmb de viață mai mult îi strică pe ucenici”.

Imaginea pe care o folosește Amma Sincletica este foarte ­puternică și sugestivă. Experiența este ca o casă în care ne adăpostim. Fiecare nouă trăire este o cărămidă suplimentară care întemeiază această locuință. Dar materialele incluse în această casă nu sunt doar experiențele bune, de succes. Fiecare eșec, orice ratare asumată cum trebuie devin material esențial în arhitectonica acestei case a sufletului.

Ca orice casă, și experiența slujește ca adăpost celui care o are. În același timp, are și o funcție ­comunitară. În cele din urmă, experiența noastră nu ne este doar nouă de folos, ci poate oricând oferi odihnă și altora. Sfântul Serafim de Sarov spunea un cuvânt care vine în perfectă continuitate cu gândul Ammei Sincletica: „Do­bân­dește pacea sufletului și mii se vor mântui în jurul tău”.

Să sfătuiești, chiar cu bună intenție și cu dragoste, fără să fii tu însuți experimentat, nu este doar o formă de impostură, ci o inconștiență riscantă. Cuvintele tale pot face rău, pot răni sau ucide, asemenea unei case ce se dărâmă peste invitați.

Soluția asceților pentru comunitate este una aparent paradoxală: curăță-ți mintea și cultivă-ți inima. În felul acesta vei putea cel mai bine să fii de folos celor din jur, adesea în discreție și tăcere.