Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Experiența vieții în Hristos

Experiența vieții în Hristos

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Nicușor Deciu - 05 Noi, 2018

Creștinul, spre deosebire de oricare alt adept al unei credințe, idei religioase sau filosofice, trăiește având o țintă foarte clară: împărăția cea nelumească a lui Dumnezeu. Acest scop are forța de a-i pune în valoare orice moment și orice mișcare a vieții, indiferent dacă își petrece viața netulburat sau trece prin încercări, întrucât sensul urmărit de el nu se reduce la această lume finită și trecătoare. Din această pricină, creștinul nici nu-și pierde nădejdea în strâmtorări sau în evenimentele neprevăzute, întrucât nu-și propune să se aranjeze definitiv aici, în această viață în care este călător, ci așteaptă adevărata și mai presus de simțuri desfătare, făgăduită de Hristos în ceruri.

Totuși, existența pământească a credinciosului nu este sau nu ar trebui să fie una care să se desfășoare exclusiv în vederea unei răsplăți juridice ce se va întâmpla după încheierea vieții pământești în Împărăția lui Dumnezeu, ci una în care, în ciuda ostenelilor inerente traiului în această lume, poate să guste ceva și din ce va fi dincolo. Și, potrivit Părinților Bisericii, acest lucru se întâmplă atunci când viața noastră trăită după poruncile Evangheliei este în același timp o viață în Hristos, așadar o viață care, trecând dincolo de extremele formalismului și fanatismului, se distinge printr-o trăire a relației reale cu Hristos, nu închipuită, ci „simțită cu duhul”. Aceasta pentru că, în esență, trăirea în Hristos și Împărăția lui Dumnezeu nu sunt lucruri diferite, ci reprezintă doar deosebiri ale gradului în care ne putem împăr­tăși de Hristos acum și apoi mai deplin, după această viață. De aceea, Părinții au arătat o atenție deosebită nu doar pentru împlinirea poruncilor, ci și a cunoașterii lui Dumnezeu prin porunci și prin Sfintele Taine, care nu e o cunoaștere (doar) intelectuală, ci una prin unire cu El. În acest sens, Sfântul Nicolae Cabasila subliniază: „Viața în Hristos începe şi se dezvoltă cât timp trăim pe pământ, însă desăvârșirea ei se atinge abia când vom fi ajuns la «ziua aceea» (Mat. 7, 22). De fapt, nici viața de aici, nici cea de dincolo nu pot da, una fără cealaltă, fericire deplină sufletului omenesc”.

Sunt extrem de importante precizările făcute de Sfântul Nicolae Cabasila cu privire la rostul vieții pământești în care crești­nul este chemat ca, prin împlinirea poruncilor și prin împăr­tășirea de Sfintele Taine, să dobândească, pe de-o parte, acele organe duhovnicești prin care să poată gusta din bună­tățile mai presus de minte ale Împărăției, iar pe de alta, prietenia cu Hristos. Viața de aici este „atelierul” în care se făuresc aceste lucruri duhov­nicești ce fac posibilă împăr­tășirea din cele pe care le vom experimenta pe deplin abia în lumea cerească. Prin urmare, fără trăirea unei creșteri duhov­nicești în această lume, omul nu poate ­aspira nici la desfătarea de dincolo. Și putem observa acest ­lucru ilustrat în viețile sfinților, în faptele cărora lucesc reflexele Împărăției cerești.

Departe de a fi o chestiune de teologie academică, tema de mai sus e una de subzistență, aș zice, și de extremă actualitate, întrucât și omul din afara ușilor Bisericii se află în alergare disperată după o expe­riență nemijlocită a realității, prin care să simtă împlinire personală, chiar dacă de cele mai multe ori își caută experiențele în zonele inferioare ale exis­tenței. Din această pricină, o misiune a Bisericii după criteriile Sfinților Părinți se poate întâlni salutar cu nevoia de experiență a omului actual și în special a tinerilor, mai ales că civilizația de consum, în afara vidului ascuns sub nesfârșite ambalaje multicolore, nu are ce oferi tinerei generații. Totuși, foarte puțini se vor lăsa convinși de promisiunea unei experiențe/răsplăți ce se va întâmpla abia dincolo. Însă, cu siguranță, toți vor primi provocarea unei expe­riențe aici și acum - așa cum de fapt și este viața în Hristos -, trebuie numai să fie aflat canalul potrivit de transmitere a acestei experiențe.

Desigur că, înainte de toate, viața în Hristos reprezintă o uriașă provocare pentru noi, cei care ne aflăm în sânul Bisericii, întrucât esența vieții eclesiale e de fapt chiar aceasta: să nu ne limităm la discursuri și să nu ne propunem experiența harului dumnezeiesc și prietenia cu Hristos abia în Împărăție. Căci zice același Sfânt Nicolae: „Cei care n-au făcut acest lucru înaintea plecării din lumea aceasta, unii ca aceia n-au nici o legătură cu viața veșnică; mărturie sunt cele cinci fecioare nebune şi bărbatul chemat la nuntă, ca unii care nu şi-au putut câștiga nici untdelemn în candele, nici haină de nuntă”.